Updates the allocation list for city-owned social flats. The households concerned are named in an annex, so the decision itself carries no names. It amends the list set by HCL 253/30.05.2025.
aprobarea transformării gradului profesional pentru o funcție publică de execuție, pentru funcționarul public care a fost declarat „admis„ la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut conform Raportului
What it provides- Aprobă transformarea gradului profesional pentru o funcție publică de execuție din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, începând cu data de 01.11.2025, astfel: – din gradul principal în superior a funcției publice de execuție de consilier clasa I din cadrul Serviciului Locuințe Sociale.
- Începând cu aceeași dată anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr.253/30.05.2025, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 356/28.07.2025, se actualizează conform prezentei hotărâri.
- Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri. Adoptată în Ploiești, astăzi, 30 octombrie 2025.
The decision’s full text
Art. 1 Aprobă transformarea gradului profesional pentru o funcție publică de execuție din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, începând cu data de 01.11.2025, astfel: – din gradul principal în superior a funcției publice de execuție de consilier clasa I din cadrul Serviciului Locuințe Sociale. Art. 2 Începând cu aceeași dată anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr.253/30.05.2025, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 356/28.07.2025, se actualizează conform prezentei hotărâri. Art. 3 Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri. Adoptată în Ploiești, astăzi, 30 octombrie 2025