The council is carrying out Civil Sentence nr. 633/, from Tribunalul Brașov. The approved value is 1.51 m lei. It concerns the plot on strada Gloriei nr. 13. The detail sits in the annex. This was not a choice: the city acted because a court ordered it to.
Who appearsducerea la îndeplinire a prevederilor Sentinței Civile nr. 633/CA din 17.07.2025, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 3068/62/2024
What it provides- Aprobă ducerea la îndeplinire a prevederilor Sentinței Civile nr. 633/CA/17.07.2025, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 3068/62/2024, în sensul atribuirii în folosință gratuită, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, către Asociația Copiii de Cristal, a imobilului (construcție și terenul aferent), situat în.
- Imobilul menționat la art. 1 se va utiliza de către Asociația "Copiii de Cristal", în vederea furnizării intervențiilor de sănătate specifice, adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist (TSA) și/sau Sindrom Down și tulburări de sănătate mintală asociate precum și aparținătorilor acestora.
- Încheierea contractului de dare în folosință gratuită, parte integrantă din prezenta hotărâre.
- Pe durata folosinței gratuite, cheltuielile privind întreținerea și plata utilităților pentru spațiul menționat la art. 1, din prezenta hotărâre, vor fi suportate de Asociația Copiii de Cristal.
- Predarea-primirea imobilului (construcție și terenul aferent) menționat la art. 1, se va efectua prin proces verbal de predare-primire în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
- Încetarea aplicabilității H.C.L. nr. 38/2023 privind darea în folosință gratuită către Asociația Help Autism și, pe cale de consecință, încetarea contractului de dare în folosință gratuită nr. 28454/7/2023, prin act adițional, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
The decision’s full text
Art. 1. Se aprobă ducerea la îndeplinire a prevederilor Sentinței Civile nr. 633/CA/17.07.2025, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 3068/62/2024, în sensul atribuirii în folosință gratuită, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, către Asociația Copiii de Cristal, a imobilului (construcție și terenul aferent), situat în Brașov, strada Gloriei nr. 13, identificat în C.F. nr. 104906 Brașov, nr. cad 104906 și C.F. nr. 104906-C1-U2 Brașov, nr. cad. 104906-C1-U2, având valoare de inventar 1,51 mil. lei. Art. 2. Imobilul menționat la art. 1 se va utiliza de către Asociația "Copiii de Cristal", în vederea furnizării intervențiilor de sănătate specifice, adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist (TSA) și/sau Sindrom Down și tulburări de sănătate mintală asociate precum și aparținătorilor acestora. Art. 3. Încheierea contractului de dare în folosință gratuită, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Pe durata folosinței gratuite, cheltuielile privind întreținerea și plata utilităților pentru spațiul menționat la art. 1, din prezenta hotărâre, vor fi suportate de Asociația Copiii de Cristal. Art. 5. Predarea-primirea imobilului (construcție și terenul aferent) menționat la art. 1, se va efectua prin proces verbal de predare-primire în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri. Art. 6. Încetarea aplicabilității H.C.L. nr. 38/2023 privind darea în folosință gratuită către Asociația Help Autism și, pe cale de consecință, încetarea contractului de dare în folosință gratuită nr. 28454/7/2023, prin act adițional, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
adoptat cu unanimitate de voturipv-453.pdfSourcesha256 d7c1c4c410328805…
Contract de Dare În Folosință Gratuită, 4 pages.
1.51 m lei15,000 lei5,000 lei