Changes Regulamentul de funcționare a parcărilor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare din municipiul Suceava paid by residents or businesses. The approved value is 2,500 lei. The term is 7 zile.
Summary written automatically from the council's document: sums, names and addresses are copied from the act, and nothing is inferred or estimated. The legally binding text is the official document. How we work
Who appearsAprobarea Regulamentului de funcționare a parcărilor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare din municipiul Suceava
What it provides- Aprobă Regulamentul de funcționare a parcărilor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare din municipiul Suceava.
The decision’s full text
Art. 1 Se aprobă Regulamentul de funcționare a parcărilor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare din municipiul Suceava, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Primarul municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei Hotărâri. Ze PREȘEDINTE DE ȘEDINȚ Aef [s-2-E E ] CONTRASȘEMNEAZĂ ANCA-MIHAELA ANA E. „IS || SECRETAR GENER AL AL MUNICIPIULUI A CE n sf GHEORGHE - A EXANDRU MOLDOVAN Nr. 321 din 23 decembrie 2025 Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți NU și-au Nr. voturi __ Nr. voturi | Nr. voturi HCL funcție exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE de vot | 321 | 23 [| 2 | —- | 16 [| 5] 1 Regulamentul de funcționare a parcărilor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare din municipiul Suceava Articolul 1 Introducere (1) Prezentul Regulament stabilește condițiile în care se organizează, atribuie și utilizează spațiile destinate parcărilor publice de domiciliu pe terenurile aparținând domeniului public și privat al municipiului Suceava.Dispozițiile prevăzute în prezentul Regulament au ca scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, asigurarea parcării autovehiculelor în condiții de siguranță, descongestionarea drumurilor publice, protejarea pietonilor prin asigurarea unor condiții prielnice de circulație pe trotuare. (2) În parcările de domiciliu se poate atribui contra cost, câte un loc de parcare de domiciliu pentru fiecare locuință, de luni până vineri între orele 16:00 — 08:00, iar sâmbăta, duminica și sărbătorile legale, 24h/24h, pentru parcarea autovehiculelor aflate în proprietate/folosință, a căror masă este mai mică de 3 tone,care au lungimea de maxim 5 metri și capacitatea de maxim 9 persoane, inclusiv șoferul.În intervalul orar 08:00 — 16:00, de luni până vineri, în parcările de domiciliu, cu excepția celor cu regim mixt, este permisă parcarea tuturor autovehiculelor așa cum sunt definite în prezentul regulament, fără plată. (3) Atribuirea locurilor de parcare de domiciliu, se va realiza etapizat, pe zone/cartiere ale municipiului, în funcție de progresul realizat în identificarea și amenajarea corespunzătoare de noi locuri de parcare. Parcările ce se reglementează prin prezentul Regulament se regăsesc în Anexa nr. 1. (4) În cazul parcărilor ce sunt deja definite ca parcări publice cu autotaxare, acestea vor fi semnalizate ca parcări de domiciliu sau mixte, acolo unde este cazul. Articolul 2 Definiții În sensul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel: (1) atribuirea locurilor de parcare — activitate de repartizare a locurilor de parcare solicitanților, prin licitație online, în condițiile prezentului regulament; (2) abonament de parcare de domiciliu — documentul emis în format electronic, în urma atribuirii contra cost a dreptului de folosință a unui loc de parcare de domiciliu, acesta fiind document justificativ pentru utilizarea locului de parcare; (3) panouri de afișaj — panouri informative cuprinzând elemente de identificare și de utilizare a parcărilor; (4) GIS sistemul informatic utilizat pentru evidența digitală a locurilor de parcare și depunerea cererilor privind atribuirea și actualizarea locurilor de parcare; (5) parcare de domiciliu — parcarea amenajată, ce se află la o distanță de până la 30 m măsurată în linie dreaptă de la conturul exterior al imobilului la conturul exterior al parcării, care poate fi atribuită spre folosință utilizatorilor persoane fizice și/sau juridice care locuiesc în acesta și/sau care fac dovada că au domiciliul/reședința/sediul social sau punct de lucru, după caz. În funcție de conformația amplasamentului și situația concretă din zonă, limita poate fi depășită până la 100 de metri; (6) parcări cu regim mixt (plata orară și domiciliu) — spații de parcare folosite cu plată în intervalul 08:00-16:00 (luni-vineri), iar în intervalul 16:00 — 08:00 (luni-vineri), sâmbăta, duminica și sărăbătorile legale sunt rezervate pentru rezidenți care dețin un abonament de parcare pentru zona respectivă; (7) parcarea neregulamentară (în parcările de domiciliu) — include situațiile în care vehiculul este parcat fără plată valabilă, pe locuri rezervate altor utilizatori sau cu nerespectarea marcajelor; (8) deținător al autovehiculului — persoana al cărei nume este înscrisă în certificatul de înmatriculare al autovehiculului (calitatea de proprietar); (9) utilizator al autovehiculului — persoana al cărei nume este înscrisă în certificatul de înmatriculare al autovehiculului (calitatea de utilizator); (10) domiciliu — locul unde o persoană fizică își are locuința principală, conform actelor doveditoare; 1 (11)reședință — locul unde o persoană fizică își are locuința temporară, conform actelor doveditoare; (12) sediu social/punct de lucru — locul unde o persoană juridică/PFA își desfășoară activitatea, conform actelor doveditoare; (13) locuri de parcare pentru persoane cu handicap — locuri amenajate în parcările de domiciliu, marcate, semnalizate cu panouri indicatoare pentru persoane cu handicap; (14) organizarea parcărilor de domiciliu — efectuarea de lucrări de semnalizare a parcărilor de domiciliu, astfel încât acestea să poată fi utilizate corespunzător de utilizatori. Plăcuța ce indică locul ca fiind ”rezervat” va fi asigurată, împreună cu montajul, contra cost prin intermediul compartimentului de specialitate care gestionează aceste parcări. Articolul 3 Condiții de atribuire a locurilor de parcare de domiciliu din municipiul Suceava (1) Parcările de domiciliu sunt exploatate de către autoritatea publică locală, prin compartimentul de specialitate. (2) Informarea publicului privind disponibilitatea locurilor și procedura de atribuire se face prin afișare pe site-ul Primăriei Municipiului Suceava,cu minim 15 zile calendaristice înainte de procedura de atribuire. (3) Abonamentul are o durată de valabilitate un an calendaristic de la data atribuirii. (4) În parcările de domiciliu situate la o distanță mai mică de 30 m față de fațada clădirilor cu destinație rezidențială, se poate atribui, contra cost, câte un loc de parcare pentru fiecare apartament/unitate locativă, pentru intervalul orar 16:00 — 08:00, de luni până vineri, și 24h/24h sâmbătă, duminică și sărbătorile legale. Aceste locuri sunt destinate parcării autovehiculelor, a căror masă maximă autorizată nu depășește 3tone, au o lungime de maxim Smetri și au o capacitate de maxim 9 persoane cu tot cu șofer. (5) În situația în care în jurul unor imobile nu există posibilitatea amenajarii unei parcări de domiciliu, în baza solicitărilor depuse de locatari, în urma analizei oportunității solicitărilor, se poate extinde limita de 30 m, până la 100 m. (6) Persoanele cu handicap beneficiază de atribuire directă, fără licitație, pe durata valabilității certificatului, având prioritate față de alți solicitanți. (7) Pentru fiecare locuință se va putea licita un singur loc de parcare în prima etapă, indiferent de numărul persoanelor care locuiesc acolo sau de numărul autovehiculelor deținute de acestea. (8) Pot participa la prima etapă de licitație a locurilor de parcare persoanele fizice careîndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au domiciliul în Municipiul Suceava; b) dețin/utilizează autovehiculul pentru care solicită loc de parcare; c) nu înregistrează obligații de platărestante datorate bugetului local al municipiului Suceava; d) nu înregistrează obligații restante la Asociația de Proprietari, dacă este cazul; e) dețin un permis de conducere valabil; f) autovehiculul are ITP în perioada de valabilitate; g) autovehiculul are poliță RCA în vigoare; h) autovehiculul pentru care se solicită loc de parcare are masa mai mică de 3tone, lungimea de maxim 5 metri și o capacitate de maxim 9 persoane (cu tot cu șofer). Pot participa la această etapă de licitație a locurilor de parcare și persoanele juridice cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) au sediul/punctul de lucru în zona pentru care solicită un loc de parcare; b) dețin/utilizează autovehiculul pentru care solicită loc de parcare; c) nu înregistrează obligații de plată restante datorate bugetului local al municipiului Suceava; d) nu înregistrează obligații restante la Asociația de Proprietari căreia îi este arondat spațiul în care au sediul/punctul de lucru, dacă este cazul; e) autovehiculul are ITP în perioada de valabilitate; f) autovehiculul are poliță RCA în vigoare; 2 g) autovehiculul pentru care se solicită loc de parcare are masa mai mică de 3tone, lungimea de maxim 5 metri și o capacitate de maxim 9 persoane (cu tot cu șofer). (9) Persoanele care dețin reședința (viză de flotant valabilă) în zona pentru care solicită un loc de parcare, pot participa la licitație exclusiv în etapa a doua, numai în situația în care există locuri de parcare rămase disponibile și cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor: a) viza de flotant este valabilă; b) dețin/utilizează autovehiculul pentru care solicită loc de parcare; c) pentru locuința la care este înregistrat cu adresa pe viza de flotant, nu se înregistrează obligații de plată restante datorate bugetului local al municipiului Suceava; d) pentru locuința la care este înregistrat cu adresa pe viza de flotant nu existăobligații restante la Asociația de Proprietari; e) dețin un permis de conducere valabil; f) autovehiculul are ITP în perioada de valabilitate; g) autovehiculul are poliță RCA în vigoare; h) autovehiculul pentru care se solicită loc de parcare are masa mai mică de 3tone, lungimea de maxim 5 metri și o capacitate de maxim 9 persoane (cu tot cu șofer). La această etapă, a doua, pot participa și proprietarii de locuințe din apropiere care îndeplinesc codițiile de participare la licitație care s-au înscris la prima etapă dar nu au obținut un loc de parcare și/sau cei care au în proprietate/utilizare al doilea autovehicul. (10) Locurile neatribuite după cele două etape pot fi atribuite la tariful minim de către compartimentul de specialitate în urma unei analize obiective a situației. (11) În situația în care, în urma licitației, persoana care a adjudecat un loc de parcare nu realizează, în termen de 5 zile calendaristice de la anunțarea rezultatelor, plata sumei licitate, la care se adaugă costul pentru furnizarea și montarea plăcuței cu ”rezervat”, aceasta nu va mai avea dreptul de a participa la licitație pentru obținerea unui loc de parcare în anul în care s-a efectuat licitația. (12) Documentele obligatorii în vederea participării la licitația online, pentru persoanele fizice sunt: a) documente ce atestă domiciliul în zona pentru care se licitează (B.I./C.I.); b) certificat de înmatriculare al autovehicului în proprietate/utilizare; c) dovada că pentru imobilul de la adresa unde se solicită loc de parcare de domiciliu, nu se înregistrează obligații de plată restante datorate bugetului local al municipiului Suceava, în situația în care solicitantul nu este proprietar al imobilului respectiv; d) dovada că nu există restanțe le Asociația de Proprietari, dacă este cazul; e) permis de conducere valabil; f) dovada existenței unei inspecții tehnice periodice (ITP) în termen de valabilitate; g) dovada existenței unei asigurări de răspundere civilă auto (RCA) valabile ; (13) Documentele obligatorii în vederea participării la licitația online, pentru persoane juridice sunt: a) copie certificat de înregistrare; b) certificat constatator emis de Registrul Comerțului, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii; c) certificat de înmatriculare a autovehiculului aflat în proprietate/utilizare; d) dovada că pentru imobilul de la adresa unde se solicită loc de parcare de domiciliu, nu se înregistrează obligații de plată restante datorate bugetului local al municipiului Suceava, în situația în care solicitantul nu este proprietar al imobilului respectiv; e) dovada că nu există restanțe la Asociația de Proprietari, dacă este cazul; fî) dovada existenței unei inspecții tehnice periodice (ITP) în termen de valabilitate; g) dovada existenței unei asigurări de răspundere civilă auto (RCA) valabile; Articolul 4 Atribuirea unui loc de parcare de domiciliu (1) Atribuirea locurilor de parcare de domiciliu se realizează exclusiv prin intermediul platformei online puse la dispoziție de Primăria Municipiului Suceava. 3 (2) Abonamentul de parcare de domiciliu se încheie pentru o perioadă de 1 (un) an calendaristic. (3) Tariful anual al abonamentului de parcare de domiciliu este de minim 500delei (TVA inclus). Cuantumul va fi actualizat prin hotărâri ale consiliului local. (4) Se vor lua în considerare doar cererile de atribuire a locurilor de parcare depuse prin intermediul platformei online pusă la dispoziție de Primăria Municipiului Suceava. (5) Rezervarea, licitarea și atribuirea unui loc de parcare se desfășoară după cum urmează: : a) prin intermediul unei hărți dinamice de tip GIS (sistem informațional geografic), integrată în cadrul platformei, cetățenii au posibilitatea de a vizualiza în timp real locurile de parcare disponibile pentru licitație pe raza municipiului Suceava și de a selecta locul dorit din apropierea domiciliului. Locurile de parcare sunt reprezentate în hartă după un cod de culori. Verde — loc de parcare disponibil; Roșu — loc de parcare rezervat; Gri — loc de parcare atribuit, în curs de plată; Albastru hașurat — loc de parcare rezervat pentru persoane cu dizabilități; Mov — zona va fi conturată pentrulocuri de parcare mixtă. b) se poate face o singură rezervare pe un număr de înmatriculare al autovehiculului și pe unitate locativă; c) pentru crearea unei solicitări de rezervare loc de parcare vor fi puse la dispoziție 30 de minute; d) după scurgerea celor 30 de minute, sesiunea se închide automat, fiind necesară reluarea procesului; e) este recomandat ca documentele și informațiile necesare să fie pregătite înainte de a începe procesul de rezervare a unui loc de parcare; f) pentru crearea unei solicitări de rezervare a unui loc de parcare se alege locul de parcare disponibil; g) se completează datele solicitantului și ale autovehiculului urmând toți pașii; h) pentru adresă se bifează opțiunile corespunzătoare referitoare la domiciliu/reședință/sediu; i) toate câmpurile se completează obligatoriu; j) la introducerea datelor autovehiculului se selectează proprietar/utilizator și se completează numărul de înmatriculare, seria de șasiu, dată expirare ITP și dată expirare RCA; k) după completarea datelor autovehiculului, solicitantul va transmite și suma de licitație oferită, | sumă ce nu poate fi mai mică decât tariful anual de parcare. 1) în fereastra deschisă pentru încărcarea documentelor sunt menționate documentele necesare la depunerea cererii pentru atribuirea unui loc de parcare în parcarea de domiciliu. m)salvarea solicitării pentru rezervarea locului de parcare se face printr-un click pe butonul SALVEAZĂ. În acest moment, solicitarea este salvată, iar platforma trimiteun e-mail de confirmare pe adresa de e-mail furnizată în procesul de înregistrare. E-mail-ul de confirmare conține un cod unic de identificare care poate fi folosit pentru accesarea: solicitării rezervării locului de parcare, pentru modificări date sau/și mutare loc parcare. n) licitația este deschisă pe o perioadă de 7 zile calendaristice, perioadă în care se poate reveni asupra sumei de licitație ori de câte ori se dorește de către solicitant; o) pasul minim de licitație este de 50 lei, iar pasul maxim este de 150 lei; p) în decursul celor 7 zile calendaristice în care se desfășoară licitația, solicitanții au posibilitatea de a muta solicitarea pe un alt loc dorit prin selectarea locului de parcare și apăsarea butonului Mută solicitarea ta aici, situație în care datele încărcate rămân valide și se reia doar procesul de licitație; q) după această perioadă, de 7 zile calendaristice, urmează o peroadă de până la 10 zile calendaristicepentru validarea solicitărilor. Solicitanții vor primi un e-mail de validare sau invalidare, după caz. Câștigătorul licitației va primi un mesajde informare cu detaliile de plată. În cazul în care nu se achită tariful licitatîn termen de5 zile calendaristice, solicitantul va pierde locul de parcare licitat, fiindu-i atribuit următorului solicitant din cadrul licitației; r) se pot depune contestații în termen de 48&h de la momentul validării locului de parcare, soluționarea acestora făcându-se în 5 zile calendaristice de la depunerea contestației. Contestațiile se transmit exclusiv prin e-mail la adresa: parcaresv(dprimariasv.ro; 4 s) câștigătorul este obligat să achite suma licitatăși costul pentru furnizarea și montarea indicatorului de ”loc rezervat” în termen de 5 zile calendaristice de la atribuire. Articolul 5 Parcările cu regim mixt (1) parcările cu regim mixt sunt acele parcări publice situate în zone de interes public, în care regimul de utilizare se stabilește diferențiat, în funcție de intervalul orar și de destinația utilizatorilor. (2) Tariful orar pentru utilizarea unui loc de parcare mixt este același cu tariful de utilizare a parcărilor publice cu plată, stabilit prin hotarâre a Consiliuluilocal. (3) În intervalul 08:00-16:00, de luni până vineri, locurile de parcare cu regim mixt funcționează în regim de plată orară, putând fi utilizate de orice persoană, pe baza plății tarifului corespunzător, prin tichet emis de parcometru, SMS trimis după indicațiile afișate pe indicatoarele informative din parcări, sau aplicație mobilă. (4) În intervalul 08:00-16:00, de luni până vineri, locurile de parcare în regim mixt pot fi folosite inclusiv de titularii abonamentelor de domiciliu, pe baza abonamentului de domiciliu. (5) În intervalul 16:00-08:00, precum și în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, locurile de parcare sunt rezervate titularilor abonamentelor de domiciliu. (6) În cazul depășirii perioadei achitate, conducătorul auto are obligația de a prelungi durata de parcare sau de a elibera locul. Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție, sancționată potrivit prevederilor prezentului regulament. (7) Parcările cu regim mixt sunt evidențiate distinct în platforma online a Municipiului Suceava, prin culoarea mov, conform hărții zonelor de parcare. (8) Persoanele cu dizabilități, încadrate în grad de handicap locomotor, precum și reprezentanții acestora, beneficiază de gratuitate pentru utilizarea temporară, în regim orar, a locurilor de parcare in regim mixt de pe raza municipiului Suceava, atunci când se află în tranzit. (9) Gratuitatea se acordă pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap. (10) Conducătorul auto are obligația de a expune vizibil, pe bordul autovehiculului, documentul justificativ pentru întreaga durată a staționării. (11) Nerespectarea prevederilor alin. 9) și 10) atrage pierderea dreptului la gratuitate și, dacă este cazul, aplicarea tarifelor corespunzătoare staționării. Articolul 6 Utilizarea parcărilor de domiciliu (1) Utilizatorii parcărilor de domiciliu au următoarele obligații: a) este interzisă schimbarea locurilor de parcare între utilizatori; b) beneficiarul nu poate transmite, cesiona sau subînchiria dreptul de folosință exclusivă către terți; c) beneficiarul are obligația de a elibera locul de parcare în cazul lucrărilor edilitare; d) este interzisă montarea oricărui dispozitiv sau blocator, aplicarea de înscrisuri și, marcaje, precum și obstrucționarea fizică a locului de parcare prin orice alte mijloace; e) este interzisă executarea în perimetrul parcării publice de lucrări de reparații si întreținere a vehiculelor; f) costul cu semnalizarea locului de parcare rezervat cade în sarcina beneficiarului; g) să prezinte necondiționat documentele justificative referitoare la dreptul de folosire a locului de parcare ocupat, persoanelor împuternicite conform legii să efectueze controlul. (2) Valabilitatea locului de parcare se păstrează la schimbarea autovehiculului, dacă solicitantul întrunește aceleași condiții pentru care a primit inițial locul de parcare de domiciliu și pentru noul autovehicul. (3) Modificarea numărului de înmatriculare al autovehiculului trebuie comunicată compartimentului de specialitate în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data înscrierii noului număr în certificatul de înmatriculare. Odată cu depunerea notificării, beneficiarul este obligat să achite taxa pentru comandarea și montarea indicatorului de ”rezervat” corespunzător noului număr de înmatriculare. 5 (4) Actualizarea se realizează de către compartimentul de specialitate, iar noul abonament va include numărul actualizat de înmatriculare, păstrând valabilitatea și termenii inițiali ai abonamentului. (5) Neactualizarea abonamentului în termenul menționat atrage anularea dreptului de utilizare a locului de parcare. (6) Vehiculele aparținând Poliției, Pompierilor, Ambulanței sau altor servicii de urgență pot utiliza temporar locul de parcare în timpul intervențiilor, fără sancțiuni și fără acordul titularului. (7) În parcările publice de domiciliu va fi permisă oprirea autovehiculelor destinate activităților de curierat și livrare alimente pentru o perioadă de maximum 15 minute, cu obligația afișării la loc vizibil a unui număr de telefon mobil, de contact. (8) În intervalul de timp 08:00 — 16:00, de luni până vineri, parcările de domiciliu care nu sunt în regim mixt, vor deveni parcări publice gratuite, iar pe locul respectiv poate să parcheze orice persoană, inclusiv titularul abonamentului. În cazul în care posesorul de abonament găsește locul de parcare ocupat în această perioadă, el poate folosi orice alt loc de parcare de domiciliu până la ora 16:00. (9) Beneficiarul își pierde dreptul de utilizare în următoarele situații: a) neîndeplinirea unuia sau mai multor criterii, pe toată perioada de valabilitate a abonamentului; b) neplata tarifului la termenul stabilit; c) expirarea abonamentului; d) transmiterea locului către terți; e) la cererea scrisă a titularului, prin renunțarea voluntară la abonament. (10) Salubrizarea parcărilor publice se realizează de către operatorii serviciului de salubritate; (11) Administratorul parcărilor nu răspunde de securitatea vehiculelor si a bunurilor aflate în acestea. Articolul 7 Contravenții și sancțiuni (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională, următoarele fapte dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate infracțiuni: a) ocuparea în intervalul orar 16:00 — 08:00 de luni până joi și de vineri, ora 16:00 până luni, ora 8:00, a unui loc de parcare de domiciliu fără deținerea abonamentului de parcare pentru locul respectiv, atribuit conform prezentului regulament, de către autovehicule ce aparțin altor proprietari, cărora nu le-a fost atribuit locul respectiv; b) ocuparea locurilor de parcare de domiciliu cu abonament expirat sau cu abonament valabil pentru alt loc de parcare; c) parcarea în parcările de domiciliu a unui autovehiculcu masa maximă admisă mai mare de 3 tone/care depășește 5 metri lungime/cu o capacitate mai mare de 9 persoane (cu tot cu șofer); d) ocuparea fără drept a locurilor de parcare de domiciliu, prin îngrădirea cu gard mobil, montarea unor sisteme de blocare, aplicarea de plăcuțe pentru rezervare, amplasarea sau construirea de țarcuri ori cu ajutorul altor mijloace materiale; e) vandalizarea dotărilor ce aparțin parcării de reședință, a platformei de parcare precum și a mijloacelor de semnalizare rutieră; f) efectuarea oricăror lucrări de reparații sau întreținere a autovehiculului pe locul de parcare de domiciliu sau în perimetrul parcării; 8) parcarea unui autovehicul cu defecțiuni sau avarii vizibile care fac improprie circulația acestuia pe drumurile publice, cu afișe de vânzare, ITP sau RCA expirat; h) nemenținerea curățeniei în parcările de domiciliu de către beneficiar; i) nerespectarea marcajului rutier, parcarea autovehiculelor pe zonele interzise (hașurate) și ocuparea mai multor locuri de parcare de domiciliu; j) refuzul eliberării locului de parcare de domiciliu, în cazul efectuării unor lucrări tehnico- edilitare, pe domeniul public al Municipiului Suceava sau de intervenție în situația producerii unor avarii la rețelele tehnico-edilitare ori în alte situații; k) blocarea accesului în parcările de domiciliu. (2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează : 6 a) faptele prevăzute la alin. (1), lit. a), b), f), g), h), i), cu amenda de 800 lei la 1.500 lei; b) faptele prevăzute la alin. (1), lit. c), j), k), cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei; c) faptele prevăzute la alin. (1), lit. d), e), cu amenda de la 1.500 lei la 2.500 lei; (3) În cazul prevăzut la alin. (1), lit d), e), h), pe lângă sancțiunea contravențională, agentul constatator poate dispune și măsura complementară de aducerea terenului la starea inițială. Constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor prevăzute de prezentul Regulament se face de către personalul din cadrul Serviciului parcări auto cu autotaxare și de către polițiștii locali din cadrul Poliției Locale a Municipiului Suceava. Prevederile prezentei hotărâri se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. | | | | | | | 7 | dci Et E E N E a a a ai aa iai E amina nana a n aa ia ANEXA Nr. 1 la Regulamentul de funcționare a parcărilor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare din municipiul Suceava Lista parcărilor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare 1. Aleea Anastasie Crimca 2. Aleea Ion Gramadă 3. Aleea Lalelelor 4. Aleea Nucului 5. Aleea Saturn 6. Aleea Venus 7. Bulevardul George Enescu 8. Calea Burdujeni 9. Str. 6 Noiembrie 10. Str. Alexandru lenceanu 11. Str. Alexandru cel Bun 12. Str. Amurgului 13. Str. Armenească 14. Str. Aurora 15. Str. Baladei 16. Str. Bistriței 17, Str. Brândușei 18. Str. Bujorilor 19. Str. Călimani 20. Str. Celulozei 21. Str. Ciprian Porumbescu 22. Str. Curtea Domnească 23. Str. Dimitrie Cantemir 24. Str. Dimitrie Onciul 23. Str. Eroilor 26. Str. Florilor 27. Str. Horea, Cloșca și Crișan 28. Str. Iancu Flondor 29. Str. Ion Neculce 30. Str. Ion Vodă Viteazul 31. Str. Jean Bart 32. Str. Lazăr Vicol 33. Str. Luceafărului 34, Str. Maria Voichița 335. Str. Mărășești 36. Str. Mărăști 37. Str. Meseriașilor 38. Str. Mihai Viteazul 39. Str. Mirăuților 40. Str. Mircea Damaschin 41. Str. Miron Costin 42. Str. Mitropoliei 43. Str. Muncii 44. Str. Narciselor 45. Str. Nicolae Bălcescu 46. Str. Oituz 47. Str. Păcii 48. Str. Petru Rareș 49. Str. Pictor Șerban Rusu Arbore 50. Str. Plăieșilor 51. Str. Privighetorii 32. Str. Prof Leca Morariu 8 53. Str. Putna. 54, Str. Rarău 55. Str. Rândunicii 56. Str. Republicii 57. Str. Samoil Isopescu 58. Str. Scurtă 59. Str. Simion Florea Marian 60. Str. Stejarului 61, Str. Șoimului 62. Str. Ștefan Dracinschi 63. Str. Ștefan cel Mare —“La Bazin” 64. Str. Ștefan Tomșa 65. Str. Ștefăniță Vodă 66. Str. Teilor 67. Str. Theodor Neculuță 68. Str. Tineretului 69. Str. Tipografiei 70. Str. Trandafirilor 71. Str. Tudor Ștefaneli 72. Str. Tudor Vladimirescu | 73. Str. Universității — de la intersecția cu Bd. 1 Mai până la intersecția cu Bd. George Enescu 74, Str. Vasile Alecsandri 75. Str. Zorilor PREȘEDINTE DE ȘEPES RA N7 NR, ANCA-MIHAELA GATE Ata A = e ZO A Ă za MW MR | esa 15 | sa Ron | 9