#14Social housingUnanimity
31 iulie 2025

HCL 290/2025

0

Updates the allocation list for city-owned social flats. The households concerned are named in an annex, so the decision itself carries no names.

Social housing
Official title

Repartizarea în vederea închirierii a unor locuințe sociale

What it provides
  • Modifică fondului unic de locuințe sociale, destinat închirierii persoanelor și/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințe retrocedate în natură foștilor proprietari, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.136/2013, cu modificările și completările ulterioare, prin.
  • Aprobă repartizarea, în vederea închirierii în condițiile Legii nr.114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a două locuințe sociale, către persoanele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
  • Împuternicește Primarul Municipiului Craiova să încheie și să semneze contractele de închiriere pentru locuințele identificate la art.2 din prezenta hotărâre.
  • Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administrație Publică Locală și Relații cu Consiliul Local, Direcția Fond Locativ și Control Asociații de Proprietari și persoanele prevăzute la art.2 vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
The decision’s full text

Art.1. Se aprobă modificarea fondului unic de locuințe sociale, destinat închirierii persoanelor și/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințe retrocedate în natură foștilor proprietari, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.136/2013, cu modificările și completările ulterioare, prin excluderea locuinței situată în municipiul Craiova, strada 22 Decembrie 1989 nr.6, bl.6 vechi, cam.12. Art.2. Se aprobă repartizarea, în vederea închirierii în condițiile Legii nr.114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a două locuințe sociale, către persoanele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre. Art.3. Se împuternicește Primarul Municipiului Craiova să încheie și să semneze contractele de închiriere pentru locuințele identificate la art.2 din prezenta hotărâre. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administrație Publică Locală și Relații cu Consiliul Local, Direcția Fond Locativ și Control Asociații de Proprietari și persoanele prevăzute la art.2 vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR GENERAL, Marian Daniel PĂLOIU Nicoleta MIULESCU

VoteÎn ansamblu, proiectul de hotărâre a fost votat cu unanimitate de voturiMinutes of the sittingSourcesha256 708d15d7602c2957
Discussion
Comments are not open yet. You can write through the contact form in the footer.