Changes part of documentația pentru elaborarea propunerilor de proiecte pentru acordarea de finanțări nerambursabile pentru anul 2026. The approved value is 2.00 m lei.
Summary written automatically from the council's document: sums, names and addresses are copied from the act, and nothing is inferred or estimated. The legally binding text is the official document. How we work
Who appearsModificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026 privind aprobarea documentației pentru elaborarea propunerilor de proiecte pentru acordarea de finanțări nerambursabile pentru anul 2026, în baza Legii nr. 350/2005, în cadrul programului sportiv de utilitate publică,,Promovarea sportului de performanță„
What it provides- Completează articolul 1, Capitolul II din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu noi litere, literele h), i), î) care vor avea urmatorul conținut: ,,h) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea; i) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat de catre un auditor financiar extern, care sa fie membru al Camerei Auditorilor Financiari din România; î) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat în conformitate cu Ghidul pentru un Audit de Calitate publicat de CAFR (Camerei Auditorilor Financiari din România) în anul 2019;”.
- Completează articolul 5, Capitolul III din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu noi litere, literele k), l), m) care vor avea urmatorul conținut:: , ,k) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea; l) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat de catre un auditor financiar extern, care sa fie membru al Camerei Auditorilor Financiari din România; m) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat în conformitate cu Ghidul pentru un Audit de Calitate publicat de CAFR (Camerei Auditorilor Financiari din România) în anul 2019;” Art. 4 Se modifică alineatul (2) al articolului 7, Capitolul III din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, și va avea urmatorul conținut: ,,(2) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea, sunt eliminați din procedura de selecție.” Art. 5 Se completează articolul 7, Capitolul III din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu un nou aliniat, aliniatul (3) care va avea urmatorul conținut: ,,(3) Întregul raport de audit financiar extern și concluziile sale va fi prezentat de către asociația sportivă într - o ședință dedicată subiectului la care să participe toți consilierii locali.
Every article of the decision (3)
- Completează articolul 1, Capitolul II din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu noi litere, literele h), i), î) care vor avea urmatorul conținut: ,,h) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea; i) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat de catre un auditor financiar extern, care sa fie membru al Camerei Auditorilor Financiari din România; î) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat în conformitate cu Ghidul pentru un Audit de Calitate publicat de CAFR (Camerei Auditorilor Financiari din România) în anul 2019;”.
- Completează articolul 2, Capitolul II din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu noi litere, literele n), o), p) care vor avea urmatorul conținut: ,,n) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea;; o) Auditul financiar e xtern trebuie să fie realizat de catre un auditor financiar extern, care sa fie membru al Camerei Auditorilor Financiari din România; p) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat în conformitate cu Ghidul pentru un Audit de Calitate publicat de CAFR (Camerei Auditorilor Financiari din România) în anul 2019;”.
- Completează articolul 5, Capitolul III din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu noi litere, literele k), l), m) care vor avea urmatorul conținut:: , ,k) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea; l) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat de catre un auditor financiar extern, care sa fie membru al Camerei Auditorilor Financiari din România; m) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat în conformitate cu Ghidul pentru un Audit de Calitate publicat de CAFR (Camerei Auditorilor Financiari din România) în anul 2019;” Art. 4 Se modifică alineatul (2) al articolului 7, Capitolul III din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, și va avea urmatorul conținut: ,,(2) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea, sunt eliminați din procedura de selecție.” Art. 5 Se completează articolul 7, Capitolul III din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu un nou aliniat, aliniatul (3) care va avea urmatorul conținut: ,,(3) Întregul raport de audit financiar extern și concluziile sale va fi prezentat de către asociația sportivă într - o ședință dedicată subiectului la care să participe toți consilierii locali.
The decision’s full text
Art. 1 Se completează articolul 1, Capitolul II din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu noi litere, literele h), i), î) care vor avea urmatorul conținut: ,,h) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea; i) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat de catre un auditor financiar extern, care sa fie membru al Camerei Auditorilor Financiari din România; î) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat în conformitate cu Ghidul pentru un Audit de Calitate publicat de CAFR (Camerei Auditorilor Financiari din România) în anul 2019;” Art. 2 Se completează articolul 2, Capitolul II din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu noi litere, literele n), o), p) care vor avea urmatorul conținut: ,,n) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea;; o) Auditul financiar e xtern trebuie să fie realizat de catre un auditor financiar extern, care sa fie membru al Camerei Auditorilor Financiari din România; p) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat în conformitate cu Ghidul pentru un Audit de Calitate publicat de CAFR (Camerei Auditorilor Financiari din România) în anul 2019;” Art. 3 Se completează articolul 5, Capitolul III din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu noi litere, literele k), l), m) care vor avea urmatorul conținut:: , ,k) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea; l) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat de catre un auditor financiar extern, care sa fie membru al Camerei Auditorilor Financiari din România; m) Auditul financiar extern trebuie să fie realizat în conformitate cu Ghidul pentru un Audit de Calitate publicat de CAFR (Camerei Auditorilor Financiari din România) în anul 2019;” Art. 4 Se modifică alineatul (2) al articolului 7, Capitolul III din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, și va avea urmatorul conținut: ,,(2) Solicitanții care depun cereri de finanțare pentru unul sau mai multe proiecte, a căror valoare cumulată depășește pragul de 2,00 mil. lei, și care în anul anterior a beneficiat de o finantare totală de minim 2,00 mil. lei sau mai mare, au obligația de a prezenta, la momentul depunerii cererii, un raport de audit financiar extern, aferent exercițiului financiar anterior anului pentru care se solicită finanțarea, sunt eliminați din procedura de selecție.” Art. 5 Se completează articolul 7, Capitolul III din Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 96/2026, cu un nou aliniat, aliniatul (3) care va avea urmatorul conținut: ,,(3) Întregul raport de audit financiar extern și concluziile sale va fi prezentat de către asociația sportivă într - o ședință dedicată subiectului la care să participe toți consilierii locali. Fără prezentarea întregului raport în cadrul ședinței cu consilierii locali, proiectul depus de asociația sportivă nu este eligibil.” Art. 6 Modificările și completările aduse de prezenta hotărâre se vor aplica începând cu anul 2027. Art. 7 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Centrul Municipal de Cultură Arad și se comunică tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
Dl. Clițan M: - Unanimitate (n.n. 20 consilieri prezenți) .Sourcesha256 6afeafcc7aa6485b…