Appoints Apă Arad S.A.
Who appearsAcordarea unui mandat special reprezentantului Unitatii Administrativ –Teritoriale Municipiul Arad, în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor la Compania de Apă Arad S.A.
What it provides- Mandatează reprezentantul Unitatii Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor la Compania de Apă Arad S.A., să voteze în numele și pe seama Municipiului Arad, pentru ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A., programată pentru data de.
The decision’s full text
Art. 1 Se mandateaza reprezentantul Unitatii Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor la Compania de Apă Arad S.A., să voteze în numele și pe seama Municipiului Arad, pentru ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A., programată pentru data de 29.04.2026, ora 14:00, (sau a doua convocare în data de 30.04.2026, ora 14:00 în cazul neîndeplinirii cvorumului necesar pentru validarea deliberărilor), care se va desfășura în sala de ședințe din sediul central al societății, situat în Arad, str. Sabin Drăgoi, nr. 2 - 4, județul Arad, următoarele: 1) Aprobarea modificării prin act adițional a contractelor de mandat încheiate cu membrii executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație din cadrul Companiei de Apă Arad S.A. 2) Mandatarea reprezentantului acționarului majoritar să semneze actele adiționale la Contractele de mandat ale membrilor executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație. 3) Aprobarea Programului de activitate și strategia de dezvoltare a Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026. 4) Aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026. 5) Mandatarea reprezentantului acționarului majoritar să semneze hotărârile Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Art. 2 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către direcțiile de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad și se comunică tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ VERES Attila - Csaba Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Marius CLIȚAN Re d./Dact. G.C./G.C. Verif. C.M. 1 ex. Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban 1 ex. Instituția Prefectului - Județul Arad 1 ex. Dosar ședințã ordinară CLMA 2 9 .04.2026 Cod PMA - S4 - 02 ROMÂNIA PROIECT Avizat JUDEȚUL ARAD Nr. 212/15.04.2026 SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Lilioara S TEP A NESCU CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.___ _ din _________ __ ______20 2 6 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unitatii Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad, în Adunarea Generală O rdinară a Acționarilor la Compania de Apă Arad S.A. Având în vedere i nițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr . 34.058 din 15.04. 202 6 , Analizând raportul Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr . 34.060 din 15.04 .202 6 , În temeiul a rt. 1 6 pct. ( 2 ) coroborat cu art. 1 5 alin . ( 3 ) din Actul Constitutiv al Companiei de Apă Arad S.A. și a prevederilor Legii nr. 31/1990 republicată și actualizată , Ținând seama de adresa Companiei de Apă Arad S.A. cu n r. 6785 / 26 . 0 3 .202 6 înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub n r. 28.030 / 2 6 . 0 3 .202 6 de înaintare a materialelor aferente punctelor incluse pe Ordinea de zi a ședinței Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (A.G.O.A.) Companiei de Apă Arad S.A. Luând în considerație Convocatorul înregistrat sub nr. 6757/26.03.2026 transmis de Consiliul de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. și înregistrat la Primăria Municipiului Arad sub nr. 28.446/27.03.2026 cu privire la punctele aferente pe Ordinea de zi a ședinței A.G.O.A. precum și Decizia nr. 35 / 26 .0 3 .2026 de aprobare a convocării ședinței Adunării Generale O rdinare a Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A. , Având în vedere Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 3 din 19.02.2026 privind negocierea indicatorilor cheie de performanță financiari și nefinanciari ai membrilor executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. pentru mandatul 2025 - 2029 , Av ând în vedere Avizul Conform cu nr. 158 din 23.03.2026 transmis de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (A.M.E.P.I.P.) Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare județul Arad privind indicatorii – cheie de performanță (ICP) financiari și nefinanciari rezultați din Planul de administrare 2025 - 2029, avizați în prealabil de A . M . E . P . I . P . și aprobați prin Hotărârea nr. 3 din 19.02.2026 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor , Văzând adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare județul Arad cu nr. 212/23.03.2026 transmisă Companiei de Apă Arad S.A. prin care se comunică Avizul conform cu nr. 158/23.03.2026 al A.M.E.P.I.P. pentru întreprinderea publică Compania de Apă Arad S.A. ICP financiari și nefinanciari rezultați din Planul de administrare 2025 - 2029, avizați în prealabil de A.M.E.P.I.P., aprobați prin Hotărârea nr. 3 din 19.02.2026 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, în aplicarea dispozițiil or art. 30 alin. (3) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice , Ținând seama și de adresa Companiei de Apă Arad S.A. cu nr. 7479 / 06 .0 4 .2026 înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 32.071 / 0 6.0 4 .2026 cu privi re la suplimentarea Ordinii de zi a ședinței A.G.O.A. respectiv a Convocatorului rescris înregistrat la Companiei de Apă Arad S.A. cu nr. 7455/03.04.2026 , Luând în considerație Decizia nr. 39/03.04.2026 a Consiliului de Administrație de la Compania de Apă Arad S.A. de aprobare a suplimentării Ordinii de zi , Văzând Programul de activitate și strategia de dezvoltare a Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026 precum și Decizia nr. 37/03.04.2026 de avizare a acestui Program respectiv Raportul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026 , inclusiv Anexele nr. 1÷ nr. 5 și Decizia nr. 38/03.04.2026 a Consiliului de Administrație de la Compania de Apă Arad S.A. de avizare a Bugetului de venituri și cheltuieli al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026 , inclusiv a Ane xelor de la nr. 1 la nr. 5 , În conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, republicată cu modificările și completările ulterioare, Analizând prevederile art. 18 alin. (4) din Actul constitutiv al Companiei de Apă Arad S.A. potrivit căruia acționarii își pot exercita dreptul de vot și prin corespondență , conform procedurii, utilizând buletinul de vot anexat Convocatorului, semnat în original sau prin semnătură electronică extins ă , Ținând seama de Decizia N r. 97/12.08.2021 a Consiliului de Administrație de l a Compani a de Apă Arad S.A. p r ivi tor la hotărâ rea de aprobare a revizuirii Procedurii de exercitare a dreptului de vot prin corespondență în cadrul Adunării Generale ale Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A. , Ț inând seama de avizele comisiilor de s p ecialitate ale Consili ului Local al Municipiului A rad , În temeiul prevederil or art. 129 alin. (1), alin. (2) lit . d ) , alin. (7) lit . n ), art. 132, art. 139 alin. (1), alin. (3) lit . g ) , art.196 , alin.(1) lit . a) din Ordonanț a de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E : Art. 1 Se mandateaza reprezentantul Unitatii Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală O rdinară a Acționarilor la Compania de Apă Arad S.A., să voteze în numele și pe seama Municipiului Arad, pentru ședința Adunării Generale O rdinare a Acționarilor Compani ei de Apă Arad S.A., programată pentru data de 2 9. 0 4 .202 6 , ora 1 4 :00 , (sau a doua con vocare în data de 3 0 . 0 4 .202 6 , ora 1 4 :00 în cazul neîndeplinirii cvorumului necesar pentru validarea deliberărilor) , care se va desfășura î n sala de ședinț e din sediul central al societății, situat în Ar ad, str. Sabin Drăgoi, nr. 2 - 4 , județul Arad, următoare le : 6) Aprobarea modificării prin act adițional a contractelor de mandat încheiate cu membrii executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație din cadrul Companiei de Apă Arad S.A. 7) Mandatarea reprezentantului acționarului majoritar să semneze actele adiționale la Contractele de mandat ale membrilor executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație. 8) Aprobarea Programului de activitate și strategia de dezvoltare a Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026. 9) Aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026. 10) Mandatarea reprezentantului acționarului majoritar să semneze hotărâr ile A.G. O .A. Art. 2 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către direcțiile de special itate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad și se comunică prin grija Serviciului Administrație Publică Locală cu: - Instituția Prefectului - Județul Arad, - Compania de Apă Arad S.A., - Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă - Canalizare J udețul Arad, - Serviciului Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ _____________________ Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU DE/SEDMU Red./Dact. LG Cod PMA - S4 - 01 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 34058 din 15.04. 2026 În temeiul prevederilor art. 136, alin (1) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unitatii Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad, în Adunarea Generală Or dinară a Acționarilor la Compania de Apă Arad S.A., în susținerea căruia formulez următorul : REFERAT DE APROBARE În temeiul art. 16 pct. (2) coroborat cu art. 15 alin. (3) din Actul Constitutiv al Companiei de Apă Arad S.A. și a prevederilor Legii nr. 31/1990 republicată și actualizată. Având în vedere: ✓ adresa Companiei de Apă Arad S.A. cu nr. 6785/26.03.2026 înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 28.030/26.03.2026 de înaintare a materialelor aferente punctelor incluse pe Ordinea de zi a ședinței Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (A.G.O.A.) Companiei de Apă Arad S.A. ; ✓ Convocatorul înregistrat sub nr. 6757/26.03.2026 transmis de Consiliul de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. și înregistrat la Primăria Municipiului Arad sub nr. 28.446/27.03.2026 cu privire la punctele aferente pe Ordinea de zi a ședinței A.G.O.A. precum și Decizia nr. 35/26.03.2026 de aprobare a convocării ședinței Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A. ; ✓ Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 3 din 19.02.2026 privind negocierea indicatorilor cheie de performanță financiari și nefinanciari ai membrilor executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. pentru mandatul 2025 - 2029 ; ✓ Avizul Conform cu nr. 158 din 23.03.2026 transmis de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (A.M.E.P.I.P.) Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare județul Arad privind indicatorii – cheie de performanță (ICP) financiari și nefinanciari rezultați din Planul de administrare 2025 - 2029, avizați în prealabil de A.M.E.P.I.P. și aprobați prin Hotărârea nr. 3 din 19.02.2026 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor ; ✓ adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare județul Arad cu nr. 212/23.03.2026 transmisă Companiei de Apă Arad S.A. prin care se comunică Avizul conform cu nr. 158/23.03.2026 al A.M.E.P.I.P. pentru întreprinderea publică Compania de Apă Arad S.A. ICP financiari și nefinanciari rezultați din Planul de administrare 2025 - 2029, avizați în prealabil de A.M.E.P.I.P., aprobați prin Hotărârea nr. 3 din 19.02.2026 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, în aplicarea dispozițiilor art. 3 0 alin. (3) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice ; ✓ adresa Companiei de Apă Arad S.A. cu nr. 7479/06.04.2026 înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 32.071/06.04.2026 cu privire la suplimentarea Ordinii de zi a ședinței A.G.O.A. respectiv a Convocatorului rescris înregistrat la Companiei de Apă Arad S.A. cu nr. 7455/03.04.2026 ; ✓ Decizia nr. 39/03.04.2026 a Consiliului de Administrație de la Compania de Apă Arad S.A. de aprobare a suplimentării Ordinii de zi ; ✓ Programul de activitate și strategia de dezvoltare a Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026 precum și Decizia nr. 37/03.04.2026 de avizare a acestui Program respectiv Raportul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, inclusiv Anexele de la nr.1 la nr.5 și Decizia nr. 38/03.04.2026 a Consiliului de Administrație de la Compania de Apă Arad S.A. de avizare a Bugetului de venituri și cheltuieli al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026, inclusiv a Anexe lor de la nr. 1 la nr.5; ✓ Prevederile art. 18 alin. (4) din Actul constitutiv al Companiei de Apă Arad S.A. potrivit căruia acționarii își pot exercita dreptul de vot și prin corespondență, conform procedurii, utilizând buletinul de vot anexat Convocatorului, semnat în original sau prin semnătură electronică extinsă ; ✓ Decizia Nr. 97/12.08.2021 a Consiliului de Administrație de la Compania de Apă Arad S.A. privitor la hotărârea de aprobare a revizuirii Procedurii de exercitare a dreptului de vot prin corespondență în cadrul Adunării Generale ale Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A. PROPUN Mandatarea reprezentantului Unitatii Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală O rdinară a Acționarilor la Compania de Apă Arad S.A., să voteze în numele și pe seama Municipiului Arad, pentru ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A., programată pentru data de 29.04 .202 6 , ora 1 4 :00 , (sau a doua convocare în data de 30 . 04 .202 5 , ora 1 4 :00 în cazul neîndeplinirii cvorumului necesar pentru validarea deliberărilor), care se va desfășura în sala de ședințe din sediul central al societății, situat în Arad, str. Sabin Drăgoi, nr. 2 - 4, județul Arad, următoarele : 11) Aprobarea modificării prin act adițional a contractelor de mandat încheiate cu membrii executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație din cadrul Companiei de Apă Arad S.A. 12) Mandatarea reprezentantului acționarului majoritar să semneze actele adiționale la Contractele de mandat ale membrilor executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație. 13) Aprobarea Programului de activitate și strategia de dezvoltare a Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026. 14) Aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026. 15) Mandatarea reprezentantului acționarului majoritar să semneze hotărârile A.G.O.A. p. PRIMAR Călin Bibarț VICEPRIMAR Lazăr FAUR PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Direcția Edilitară Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban Nr. 34.060 din 15.04. 2026 RAPORT de SPECIALITATE Referitor la : R eferatul de aprobare înregistrat cu nr. 34058 din 15.04. 2026 al domnului Bibarț Laurențiu - Călin , P rimarul Municipiului Arad , care are ca obiect Proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului unității administrativ - teritoriale Municipiul Arad, în ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A . I. Necesitatea proiectului Prin Referatul de aprobare anterior menționat, domnul Bibarț Laurențiu - Călin, Primarul Municipiului Arad, propune promovarea unui Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului unității administrativ - teritoriale Municipiul Arad, în ședința Adunării Generale O rdinare a Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A. În acest sens, în temeiul atribuțiilor specifice în domeniu prevăzute la art. 129 alin. (1) 1 și art. 136 alin. (8) lit. b) 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se solicită Consiliului Local al Municipiului Arad analizarea și aprobarea Pr oiectului de hotărâre în discuție, oportunitatea și necesitatea acestuia fiind analizate de compartimentul de specialitate al Primăriei Municipiului Arad în cele ce urmează. Totodată, învederăm că prevederile art. 89 alin. (3 ) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc faptul că “ Unitățile administrativ - teritoriale cooperează pentru organizarea și exercitarea unor activități în scopul realizării unor atribuții stabilite prin lege autorităților administrației publice locale , cu precădere în domeniile ce privesc activitățile de control, audit, inspecție, urbanism și amenajarea teritoriului, cadastru, precum și în orice alte domenii în care hotărăsc consiliile locale respective, pe principii de eficiență, eficacitate și economicitate, la nivelul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ai căror membri sunt sau la nivelul structurilor județene cu personalitate juridică ale structurilor asociative ori la nivelul structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale recunoscute ca fiind de utilitate publică, potrivit legii ”. În același sens, potrivit art. 92 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, “ În accepțiunea prezentului cod, în categoria organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică în unitățile administrativ - teritoriale se includ: [...] c) asociații de dezvoltare intercomunitară; [...]”. II . Considerații de ordin general 1 Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local , cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale. 2 Fiecare proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a ședinței consiliului local este supus dezbaterii numai dacă este însoț it de : [...] b) rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului ; [...] În temeiul art. 16 pct. (2) coroborat cu art. 15 alin. (3) din Actul Constitutiv al Companiei de Apă Arad S.A. și a prevederilor Legii nr. 31/1990 republicată și actualizată , Ținând cont că în conformitate cu art. 15, alin. (4) din Actul Constitutiv al Companiei de Apă Arad SA: „ toți reprezentanții acționarilor trebuie să obțină un mandat special prealabil de la organul care i - a numit” . Având în vedere: ✓ adresa Companiei de Apă Arad S.A. cu nr. 6785/26.03.2026 înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 28.030/26.03.2026 de înaintare a materialelor aferente punctelor incluse pe Ordinea de zi a ședinței Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (A.G.O.A.) Companiei de Apă Arad S.A.; ✓ Convocatorul înregistrat sub nr. 6757/26.03.2026 transmis de Consiliul de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. și înregistrat la Primăria Municipiului Arad sub nr. 28.446/27.03.2026 cu privire la punctele aferente pe Ordinea de zi a ședinței A.G.O.A. precum și Decizia nr. 35/26.03.2026 de aprobare a convocării ședinței Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A.; ✓ Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 3 din 19.02.2026 privind negocierea indicatorilor cheie de performanță financiari și nefinanciari ai membrilor executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. pentru mandatul 2025 - 2029; ✓ Avizul Conform cu nr. 158 din 23.03.2026 transmis de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (A.M.E.P.I.P.) Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare județul Arad privind indicatorii – cheie de performanță (ICP) financiari și nefinanciari rezultați din Planul de administrare 2025 - 2029, avizați în prealabil de A.M.E.P.I.P. și aprobați prin Hotărârea nr. 3 din 19.02.2026 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor; ✓ adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare județul Arad cu nr. 212/23.03.2026 transmisă Companiei de Apă Arad S.A. prin care se comunică Avizul conform cu nr. 158/23.03.2026 al A.M.E.P.I.P. pentru întreprinderea publică Compania de Apă Arad S.A. ICP financiari și nefinanciari rezultați din Planul de administrare 2025 - 2029, avizați în prealabil de A.M.E.P.I.P., aprobați prin Hotărârea nr. 3 din 19.02.2026 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, în aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (3) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice; ✓ adresa Companiei de Apă Arad S.A. cu nr. 7479/06.04.2026 înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 32.071/06.04.2026 cu privire la suplimentarea Ordinii de zi a ședinței A.G.O.A. respectiv a Convocatorului rescris înregistrat la Companiei de Apă Arad S.A. cu nr. 7455/03.04.2026 ; ✓ Decizia nr. 39/03.04.2026 a Consiliului de Administrație de la Compania de Apă Arad S.A. de aprobare a suplimentării Ordinii de zi ; ✓ Programul de activitate și strategia de dezvoltare a Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arad S. A. pentru anul 2026 precum și Decizia nr. 37/03.04.2026 de avizare a acestui Program respectiv Raportul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, inclusiv Anexele de la nr.1 la nr.5 și Decizia nr. 38/03.04.2026 a Consiliului de Administrație de la Compania de Apă Arad S.A. de avizare a Bugetului de venituri și cheltuieli al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026, inclusiv a An exelor de la nr. 1 la nr.5; ✓ prevederile art. 15, lit. i, ale art. 16, alin. (2) și ale art. 19, alin.(3) din Actul constitutiv al Companiei de Apă Arad S.A.; ✓ prevederile art. 18 alin. (4) din Actul constitutiv al Companiei de Apă Arad S.A. potrivit căruia acționarii își pot exercita dreptul de vot și prin corespondență, conform procedurii, utilizând buletinul de vot anexat Convocatorului, semnat în original sau prin semnătură electronică extinsă; ✓ Decizia nr. 97/12.08.2021 a Consiliului de Administrație de la Compania de Apă Arad S.A. privitor la hotărârea de aprobare a revizuirii Procedurii de exercitare a dreptului de vot prin corespondență în cadrul Adunării Generale ale Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A.; ✓ Analiza și dezbaterile din ședința din data de 26.03.2026, conform Procesului - verbal nr. 6697/26.03.2026, ✓ Analiza și dezbaterile din ședința din data de 03.04.2026, conform Procesului - verbal nr. 7381/03.04.2026, III. Considerații de ordin juridic − dispozițiile art. 30, alin. (3) alin. (4) și alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, actualizată; − prevederile din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare; − prevederile Legii n r. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, − prevederile Legii n r. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare , − prevederile O.U.G. nr. 89/2025 privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscalăbugetare precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, − prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, − prevederile Ordonanței nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, cu modificările și completările ulterioare, − prevederile O.U.G. nr. 29/2017 pentru modificarea art.1 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, actualizată, − prevederile O.U.G. nr. 198/2005 privind constituirea, alimentarea și utilizarea Fondului de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare (F.I.I.D.) pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistență financiară nerambursabilă din partea UE, actualizată, − Ordinul M.F.P. nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului și structurii bugetului de venituri și cheltuieli al operatorilor economici precum și a anexelor de fundamentare a acestuia, − Ordinul nr. 230/2022 privind aprobarea Metodologiei de ajustare tarifară a prețurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, pe baza strategiei de tarifare aferente planului de afaceri, − prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului n r. 57/2019 privind Codul Administrativ precum și − Prevederile art. 9 alin. (6) lit. (c) din Hotărârea Guvernului nr. 617/2023 privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (A.M.E.P.I.P.), cu modificările ulterioare IV. Concluzii Față de cele prezentate, propunem aprobarea Proiectului de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului unității administrativ - teritoriale Municipiul Arad, în ședința Adunării Generale O rdinare a Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A., care presupune m andatarea reprezentantul ui Unit ăț i i Administrativ - Teritoriale Municipiul Arad să voteze în numele și pe seama Municipiului Arad în ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Companiei de Apă Arad S.A., programată pentru data de 29.04.2026 , ora 1 4 :00 , (sau a doua convocare în data de 30.04.2026 , ora 1 4 :00 în cazul neîndeplinirii cvorumului necesar pentru validarea deliberărilor), care se va desfășura în sala de ședințe din sediul societății, situată în Arad, str. Sabin Drăgoi, nr. 2 - 4, județul Arad, următoarele : 16) Aprobarea modificării prin act adițional a contractelor de mandat încheiate cu membrii executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație din cadrul Companiei de Apă Arad S.A. 17) Mandatarea reprezentantului acționarului majoritar să semneze actele adiționale la Contractele de mandat ale membrilor executivi și neexecutivi ai Consiliului de Administrație. 18) Aprobarea Programului de activitate și strategia de dezvoltare a Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026. 19) Aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Companiei de Apă Arad S.A. pentru anul 2026. 20) Mandatarea reprezentantului acționarului majoritar să semneze hotărârile A.G.O.A. AVIZAT Juridic , Nume, prenume: MOGA Alina - Bianca Semnătura: _______ Data: __.___.2026 Red/Dact/ LG /2ex SEDMU - DE Cod:PMA - Z2 - 01 Nume Prenume Funcția Semnătura Data FLOREA Liliana Director executiv BALAȘ Ovidiu - Călin Șef serviciu LAZA Gheorghe Consilier
- Bibarț Laurențiumandated board member
Dl. Clițan M: - Unanimitate ( n.n. 20 consilieri prezenți ).Sourcesha256 5350d2bb858cc8d2…