#16Taxe și tarifevot nepublicat încă
30 iunie 2026

Taxe și tarife: L

0

L. Valoarea aprobată este de 300 lei.

Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm

300 leiTaxe și tarife
Sume300 lei
Titlul oficial

De modificare a Hotărârii Consiliului local al municipiului Suceava nr. 322/2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a transportului de persoane mărfuri sau bunuri în regim de taxi Descarcă - 180.PDF

Ce dispune
  • L. Se modifică art. 47 din anexa la H.C.L. nr. 322/2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi și va avea următorul cuprins: „Art. 47 (1) Se instituie taxa de staționare pe domeniul public a autovehiculelor taxi în municipiul Suceava, în stațiile taxi, în cuantum de 300 lei/an/autovehicul taxi începând cu data de 01.01.2026. (2) Scadența de plată a taxei este la data de 31 decembrie a fiecărui an. (3) Neachitarea taxei până la data scadenței atrage după sine perceperea penalităților de întârziere.” Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local al municipiului Suceava nr. 322/2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi rămân neschimbate. Art. III.
Textul integral al hotărârii

Art. IL. Se modifică art. 47 din anexa la H.C.L. nr. 322/2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi și va avea următorul cuprins: „Art. 47 (1) Se instituie taxa de staționare pe domeniul public a autovehiculelor taxi în municipiul Suceava, în stațiile taxi, în cuantum de 300 lei/an/autovehicul taxi începând cu data de 01.01.2026. (2) Scadența de plată a taxei este la data de 31 decembrie a fiecărui an. (3) Neachitarea taxei până la data scadenței atrage după sine perceperea penalităților de întârziere.” Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local al municipiului Suceava nr. 322/2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi rămân neschimbate. Art. III. Primarul Municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire PrOEESEA > _ hotărâri. (mi FI - PREȘEDINTE/DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ IOANPANM CUȘNIR = SECRETAR GENER NL AL MUNICIPIULUI aa Pra / GHEORGHE - ALEXANDRU MOLDOVAN Nr. 180di 30 iunie 2026 4 : =—_ = Nr. consilieri care HCL funcție exercitat dreptul PENTRU | IMPOTRIVA ABȚINERE — SS TTITS TITI E ZITAETIITTITTITITIITTTI

Sursasha256 30675be5785d331a…
Discuție
Comentariile nu sunt deschise încă. Poți scrie prin formularul de contact din subsol.