Se (1) Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava și Asociația Proprietarilor de Vehicule Electrice — „„Electrocars” în vederea desfășurării evenimentului „Eco Challenge” destinat promovării electromobilității în municipiul Suceava, pe suprafața de 7700 mp - p.c. 71.188/7.700, teren situat pe esplanada Casei Culturii, în perioada 22 — 24 mai 2026. (2) Contribuția părților în această asociere va fi după cum urmează: (a) Contribuția Municipiului Suceava constă în : - punerea la dispoziția Asociației Proprietarilor de Vehicule Electrice — „Electrocars” a terenului în suprafață de 7700 mp, identic cu parcela cadastrală 71.188/7.700, situat pe strada Ștefan cel Mare (esplanada Casei Culturii), teren proprietatea Municipiului Suceava — domeniul public, în vederea desfășurării evenimentului “,,Eco Challenge”.
Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm
Cine apareAsocierea între Municipiul Suceava și Asociația Proprietarilor de Vehicule Electrice – Electrocars„ în vederea desfășurării evenimentului Eco Challenge„ pe esplanada Casei Culturii în perioada 22 – 24 mai 2026 Descarcă - 103.PDF
Ce dispune- Se (1) Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava și Asociația Proprietarilor de Vehicule Electrice — „„Electrocars” în vederea desfășurării evenimentului „Eco Challenge” destinat promovării electromobilității în municipiul Suceava, pe suprafața de 7700 mp - p.c. 71.188/7.700, teren situat pe esplanada Casei Culturii, în perioada 22 — 24 mai 2026. (2) Contribuția părților în această asociere va fi după cum urmează: (a) Contribuția Municipiului Suceava constă în : - punerea la dispoziția Asociației Proprietarilor de Vehicule Electrice — „Electrocars” a terenului în suprafață de 7700 mp, identic cu parcela cadastrală 71.188/7.700, situat pe strada Ștefan cel Mare (esplanada Casei Culturii), teren proprietatea Municipiului Suceava — domeniul public, în vederea desfășurării evenimentului “,,Eco Challenge”. (b) Contribuția Asociației Proprietarilor de Vehicule Electrice — „„Electrocars” constă în: - organizarea și desfășurarea evenimentului „Eco Challenge.
Toate articolele hotărârii (2)
- Se (1) Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava și Asociația Proprietarilor de Vehicule Electrice — „„Electrocars” în vederea desfășurării evenimentului „Eco Challenge” destinat promovării electromobilității în municipiul Suceava, pe suprafața de 7700 mp - p.c. 71.188/7.700, teren situat pe esplanada Casei Culturii, în perioada 22 — 24 mai 2026. (2) Contribuția părților în această asociere va fi după cum urmează: (a) Contribuția Municipiului Suceava constă în : - punerea la dispoziția Asociației Proprietarilor de Vehicule Electrice — „Electrocars” a terenului în suprafață de 7700 mp, identic cu parcela cadastrală 71.188/7.700, situat pe strada Ștefan cel Mare (esplanada Casei Culturii), teren proprietatea Municipiului Suceava — domeniul public, în vederea desfășurării evenimentului “,,Eco Challenge”. (b) Contribuția Asociației Proprietarilor de Vehicule Electrice — „„Electrocars” constă în: - organizarea și desfășurarea evenimentului „Eco Challenge.
- Aprobă contractul de asociere prezentat în anexa la prezenta hotărâre. Art. 34Servicitit:Cadastru, Patrimoniu și Direcția Poliția Locală din cadrul aparatului de specialitate âl Primarului îmdicipiului Suceava vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Nr. 103 din 30 aptilie 2026:/ | tren | || ii | Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți NU și-au Nr. voturi Nr. voturi Nr. voturi HCL funcție exercitat dreptul PENTRU IMPOTRIVA ABȚINERE de vot PONEI POTI CETELE PIRCT EI PREZ ETCPORE SIE CTE RETEA UTE OMF E.
Textul integral al hotărârii
Art.1. Se (1) Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava și Asociația Proprietarilor de Vehicule Electrice — „„Electrocars” în vederea desfășurării evenimentului „Eco Challenge” destinat promovării electromobilității în municipiul Suceava, pe suprafața de 7700 mp - p.c. 71.188/7.700, teren situat pe esplanada Casei Culturii, în perioada 22 — 24 mai 2026. (2) Contribuția părților în această asociere va fi după cum urmează: (a) Contribuția Municipiului Suceava constă în : - punerea la dispoziția Asociației Proprietarilor de Vehicule Electrice — „Electrocars” a terenului în suprafață de 7700 mp, identic cu parcela cadastrală 71.188/7.700, situat pe strada Ștefan cel Mare (esplanada Casei Culturii), teren proprietatea Municipiului Suceava — domeniul public, în vederea desfășurării evenimentului “,,Eco Challenge”. (b) Contribuția Asociației Proprietarilor de Vehicule Electrice — „„Electrocars” constă în: - organizarea și desfășurarea evenimentului „Eco Challenge” destinat promovării electromobilității în municipiul Suceava; = menționarea Municipiului Suceava ca partener în toate materialele promoționale/informative editate/difuzate. (3) Asocierea este valabilă în perioada 22 — 24 mai 2026. Art.2. Se aprobă contractul de asociere prezentat în anexa la prezenta hotărâre. Art. 34Servicitit:Cadastru, Patrimoniu și Direcția Poliția Locală din cadrul aparatului de specialitate âl Primarului îmdicipiului Suceava vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTEBESBP INȚĂ) CONTRASEMNEAZĂ IOAN PANCEȘNIR 7 SECRETAR GENER f L AL MUNICIPIULUI A e OC GHEORGHE — ALEXANDRU MOLDOVAN. Nr. 103 din 30 aptilie 2026:/ | tren | || ii | Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți NU și-au Nr. voturi Nr. voturi Nr. voturi HCL funcție exercitat dreptul PENTRU IMPOTRIVA ABȚINERE de vot PONEI POTI CETELE PIRCT EI PREZ ETCPORE SIE CTE RETEA UTE OMF E