Primăria susține regulamentul pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor. Contribuția orașului este de 2.500 lei.
Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm
Cine apareAprobarea Regulamentului pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață în zone publice pe teritoriul administrativ al municipiului Suceava
Ce dispune- Prezentul regulament reglementează activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe teritoriul administrativ al Municipiului Suceava, condițiile și cerințele necesare în vederea desfășurării acestor activități, regulile generale de comercializare. | (2) Prevederile prezentului regulament se aplică persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, societăților comerciale și societăților cooperative, denumite în continuare comercianți sau operatori economici, care desfășoară activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață cuprinse în anexa Ordonanței nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanelor a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 561 - Restaurante, 563 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor și 932 - Alte activități recreative și distractive, potrivit Clasificării activităților din economia națională - CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională — CAEN.
- Prin prezentul regulament se are în vedere realizarea următoarelor obiective, cu respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului: a) stimularea dezvoltării activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață; b) încurajarea liberei inițiative; c) asigurarea concurenței loiale și a liberei circulații a produselor și serviciilor de piață; d) informarea corectă și protejarea intereselor consumatorilor, precum și posibilitatea asigurării produselor și serviciilor de piață în zonele de vecinătate ale acestora; e) modernizarea și dezvoltarea formelor de distribuție; f) promovarea diverselor tipuri de rețele de distribuție și forme de vânzare; g) asigurarea și dezvoltarea unui sistem de baze de date privind rețeaua de distribuție; h) respectarea legislației în vigoare din domeniul urbanismului pentru structurile de vânzare și de prestări de servicii de piață.
- În înțelesul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel: a) acord/autorizație de funcționare - actul administrativ cu caracter individual, prin care se stabilesc condițiile de desfășurare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant care se emite de către Primarul municipiului Suceava; b) consumator-orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii în afara activității profesionale; c) comerciant - persoana fizică sau juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață; d) comerț cu ridicata/de gros - activitatea desfășurată de comercianții care cumpără produse în cantități mari în scopul revânzării acestora în cantități mai mici altor comercianți sau utilizatori profesionali și colectivi; e) comerț cu amănuntul/de detail - activitatea desfășurată de comercianții care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora; f) comerț de tip cash and carry/formă de comerț cu autoservire pe bază de legitimație de acces - activitatea desfășurată de comercianții care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane juridice, persoane fizice autorizate, asociații familiale autorizate conform legii și persoane fizice înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul revânzării și/sau prelucrării, precum și al utilizării acestora ca produse consumabile, păstrând regimul diferențiat de preț tip en gros/en detail; g) comerț ambulant - activitatea de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioșcuri mobile sau în vehicule special amenajate; h) serviciu de alimentație publică - activitatea de pregătire, preparare, prezentare și servire a produselor și a băuturilor pentru consumul acestora în unități specializate sau la domiciliul/locul de muncă al consumatorilor; i) exercițiu comercial - una sau mai multe activități de comercializare cu ridicata, cu amănuntul, de tip cash and carry, de alimentație publică, precum și a serviciilor….
- Pot desfășura unul sau mai multe exerciții comerciale persoanele fizice și juridice care îndeplinesc următoarele condiții: a) sunt constituite și înregistrate legal; b) au ca obiect de activitate principal sau secundar comercializarea produselor și serviciilor de piață; c) dețin autorizațiile de funcționare eliberate în conformitate cu reglementările legale în vigoare; d) dețin acordul/autorizația de funcționare emis/ă de Primarul Municipiului Suceava pentru exercitarea activităților comerciale în zone publice în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant, permanent sau, după caz, sezonier/temporar, cu respectarea planurilor de urbanism.
- Persoanele a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 56l1- Restaurante, 563-Baruri și alte activități de servire a băuturilor și 932 - Alte activități recreative și distractive, potrivit Clasificării activităților din economia națională — CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională — CAEN, au obligația de a obține autorizația de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică, respectiv autorizația de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive pentru fiecare punct de lucru/sediu secundar. (2) Operatorii economici care desfășoară activități cuprinse în anexa Ordonanței Guvernului României nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare, exclusiv activitățile prevăzute la alin. (1), în structuri de vânzare cu sediu fix, în zone publice, au obligația de a obține acordul de funcționare pentru desfășurarea activităților de comerț/prestări servicii pentru fiecare punct de lucru/sediu secundar. (3) Operatorii economici care desfășoară activități cuprinse în anexa la 0.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare, exclusiv activitățile prevăzute la alin. (1), ambulant/stradal, în zone publice, au obligația de a obține acordul de funcționare pentru desfășurarea activităților de comerț/prestări servicii. (4) Pentru desfășurarea altor activități, precum jocuri de artificii, spectacole, expoziții, caravane, etc. pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava, la cererea organizatorilor, se eliberează un acord pentru desfășurarea activității.
- Comerțul în zone publice se desfășoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant, permanent sau, după caz, sezonier/ocazional/temporar. (2) Activitățile proprii de birou desfășurate la sediile sociale nu sunt supuse autorizării. (3) Acordurile/autorizațiile de funcționare pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață vor fi obținute de către operatorii economici care desfășoară activități comerciale într-un spațiu în care accesul publicului este liber, inclusiv pentru cele situate în cadrul centrelor comerciale, parcurilor comerciale, mall-urilor.
- Comercianții care desfășoară activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață în municipiul Suceava, au obligația de a respecta următoarele condiții: a) să afișeze la punctele de lucru, la loc vizibil, acordul/autorizația de funcționare pentru desfășurarea activității în original sau în copie - după toate paginile ; b) să afișeze la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, orarul de funcționare și să respecte orarul de funcționare avizat; c) să afișeze datele de identificare la intrarea în unitate, respectiv numele firmei care funcționează în spațiul respectiv, Codul Unic de Înregistrare și numărul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului; d) să nu prejudicieze spațiile învecinate sau desfășurarea normală a activității în cadrul acestora; e) să nu desfășoare activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare; f) să respecte suprafața structurii de vânzare și numărul maxim de clienți/locuri pentru consumatori, după caz; g) să respecte prevederile legale în materie de urbanism, cu privire la modificările construcțiilor sau amenajărilor care se fac în vederea desfășurării activității; h) să nu expună și să nu depoziteze mărfuri și ambalaje în afara punctului de lucru; i) să asigure igienizarea, deszăpezirea și libera circulație în zona aferentă punctului de lucru în care iși desfășoară activitatea; j) să întrețină în mod corespunzător trotuarele, spațiile verzi și gardurile împrejmuitoare din fața spațiilor comerciale.
- Sunt interzise comercializarea, depozitarea, fabricarea, distribuția, deținerea, oferirea, transmiterea, producerea, intermedierea, promovarea și publicitatea produselor etnobotanice, a substanțelor, preparatelor stupefiante, a amestecurilor care au efect halucinogen, euforic, psihotrop, care aduc atingere sau pun în pericol viața și sănătatea populației. (2) Este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în spațiile situate în perimetrul stațiilor mijloacelor de transport public de persoane și în incinta piețelor agroalimentare. (3) Este interzisă expunerea/amplasarea pe fațadele clădirilor și în fața spațiilor comerciale, fără aviz de amplasare/certificat de urbanism, a mărfurilor comercializate, precum și a următoarelor produse: articole specifice serviciilor funerare, mobilă, articole pentru instalații tehnico-sanitare, materiale de construcții. (4) În spațiul din fața structurilor de vânzare cu sediu fix sau în imediata apropiere a acestora este interzisă extinderea activității pe domeniul public, dacă prin aceasta se împiedică circulația pietonală.
- Pentru a obține acordurile/autorizațiile de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, operatorii economici pot depune/transmite cererile și documentațiile aferente la registratura Primăriei sau prin intermediul platformei de depunere a documentelor online ePortal-APLICAT. Platforma se poate accesa pe site-ul oficial www.primariasv.ro secțiunea Servicii electronice sau direct la adresa https://eportal.primariasv.ro.
- În vederea emiterii/eliberării acordurilor/autorizațiilor de funcționare se va asigura corelarea autorizării desfășurării exercițiului comercial în respectiva structură de vânzare, cu conținutul certificatului de urbanism și al autorizației de construire. (2) Schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, se realizează în baza certificatului de urbanism cu respectarea condițiilor impuse sau a autorizației de construire, după caz.
- Acordul/autorizația de funcționare pentru pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață nu se emite în următoarele situații: a) contravine planului general de dezvoltare urbană și criteriilor generale privind determinarea zonelor și locurilor de vânzare din municioiul Suceava; b) aduce prejudicii spațiilor aflate în incinta sau în apropierea unor clădiri de valoare arhitectonică deosebită ori cu valoare de patrimoniu; c) exercițiul comercial se face în spații improvizate sau în spații care nu sunt înregistrate în evidențele fiscale ca spații nerezidențiale; d) solicitantul nu depune documentația completă; e) solicitantul nu face dovada corelării desfășurării exercițiului comercial cu destinația spațiului (pentru comerț, prestări servicii, alimentație publică, activități recreative și distractive etc. — după caz) prevăzută în conținutul certificatului de urbanism/autorizației de construire/extrasului de carte funciară/contractului de vânzare- cumpărare autentificat — după caz ; f) pentru comercializarea produselor de tip Vape, țigări electronice, țigări, tutun, băuturi alcoolice, bături energizante prin automate, fără a se asigura verificarea îndeplinirii condiției de vârstă a consumatorilor; g) nu respectă normele referitoare la stabilirea și achitarea taxei de ecologizare și gestionarea deșeurilor generate de desfășurarea activității; h) operatorii economici au obligații de plată restante către bugetul local (impozite și taxe, amenzi, chirii, redevențe și alte venituri ale bugetului local); i) se încalcă dispozițiile prezentului Regulament.
- Depunerea unor documente care nu sunt conforme cu realitatea, retragerea/suspendarea documentelor care au stat la baza emiterii autorizațiilor, de către instituțiile care le-au emis, nerespectarea condițiilor ce au stat la baza emiterii acordului/autorizației de funcționare, conduc la suspendarea/anularea acordului/autorizației de funcționare.
- În vederea obținerii acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii în structuri de vânzare cu sediu fix operatorii economici au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru emiterea acordului de funcționare — formular-tip; 2. act constitutiv - după caz; 3. certificat de înregistrare în registrul comerțului; 4. certificat constatator; 5, acte doveditoare pentru dreptul de folosință a spațiului/terenului și documente din care să rezulte destinația spațiului — de comerț sau prestări servicii, corespunzătoare obiectului de activitate.
- Reînnoirea acordului de funcționare poate fi solicitată în cazul apariției oricăror modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat acordul de funcționare sau în cazul expirării documentelor depuse la dosarul constituit în vederea emiterii acordului de funcționare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii activității noi/modificate/expirării documentelor în vederea desfășurării activității. (2) În cazul în care în care se solicită reînnoirea și sunt îndeplinite condițiile pentru reînnoire, se va emite un nou acord de funcționare, pentru care operatorul va achita anticipat taxa de reînnoire. (3) În cazul modificării orarului de funcționare se va elibera un nou aviz, care va constitui anexă la acordul de funcționare. (4) În vederea reînnoirii acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii în structuri de vânzare cu sediu fix, operatorii economici au obligația de a depune o cerere în care să specifice modificările intervenite sau documentele expirate, precum și o documentație completă care va cuprinde : 1. acordul de funcționare emis inițial, în original; 2. documentele care le înlocuiesc pe cele expirate depuse la dosarul constituit în vederea eliberării acordului de funcționare; 3. documentele care cuprind modificările intervenite — după caz; 4. avize/acorduri/autorizații prevăzute de legislația în vigoare - pentru noua activitate sau pentru noile catacteristici ale structurii de vânzare — după caz; 5. dovada achitării taxei de reînnoire a acordului de funcționare și de eliberare a avizului orarului de funcționare. CAPITOLUL IV: Procedura de eliberare/vizare anuală a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix A. Procedura de eliberare a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix.
- În vederea obținerii autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix, solicitanții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru eliberarea autorizației — formular-tip; 2. act constitutiv - după caz; 3. certificat de înregistrare în registrul comerțului; 4. certificat constatator; 5. acte doveditoare pentru dreptul de folosință a spațiului/terenului și documente din care să rezulte destinația spațiului — de alimentație publică. În cazul în care solicitantul este proprietar al spațiului/terenului, se vor prezenta documentele din care rezultă dreptul de proprietate: extras de carte funciară valabil sau contract de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică sau autorizație de construire și proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
- Terasele de alimentație publică pot fi incluse în autorizația eliberată pentru restaurant, bar, fast-food etc., cu plata taxei de eliberare a autorizației corespunzătoare suprafeței care include suprafața terasei sau pot fi autorizate separat. (2) În cazul în care numărul total de locuri (inclusiv locurile aferente terasei cu activitate permanentă) este mai mare de 100, operatorul economic va prezenta și autorizația de mediu.
- În vederea obținerii autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix — pentru terase, solicitanții au obligația de a deține autorizația de funcționare pentru unitatea de alimentație publică (pentru restaurant, bar etc.).
- Persoanele care dețin autorizație de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix au obligația de a solicita vizarea anuală a acesteia în termen de cel mult un an de la data emiterii/ultimei Vize.
- În vederea eliberării autorizației de funcționare privind desfășurarea activităților recreative și distractive, solicitanții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru eliberarea autorizației — formular-tip; 2. act constitutiv - după caz; 3. certificat de înregistrare în registrul comerțului; 4. certificat constatator pentru punctul de lucru/activitatea desfășurată, după caz; 5. acte doveditoare pentru dreptul de folosință a spațiului/terenului și documente din care să rezulte destinația spațiului — pentru activități recreative și distractive.
- Persoanele care dețin autorizație de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive în structuri de vânzare cu sediu fix au obligația de a solicita vizarea anuală a acesteia în termen de cel mult un an de la data emiterii/ultimei Vize.
- Acordul de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață ambulant/stradal se emite la cererea operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii, exclusiv activitățile prevăzute de art. 475 alin. (3) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în zone publice, ambulant, stradal permanent sau sezonier/ocazional/temporar.
- Produsele și serviciile care pot fi comercializate ambulant în piețe agro- alimentare, târguri, oboare și bazar sunt stabilite prin regulamentele de organizare și funcționare a piețelor, bazarului.
- Comercianții care desfășoară activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață ambulant/stradal au obligația de a respecta următoarele condiții: 1. să nu stânjenească circulația pietonală și activitatea celorlalți operatori economici din zona desfășurării activității; 2. să utilizeze mobilier urban corespunzător din punct de vedere estetic și în stare perfectă de funcționare; 3. să păstreze ordinea, liniștea publică și curățenia în zona desfășurării activității; 4. să afișeze prețurile serviciilor/mărfurilor expuse la vânzare; 5. să respecte suprafața structurii de vânzare — după caz; 6. să respecte normele legale privind: igiena, sănătatea publică și siguranța alimentelor; proveniența și calitatea mărfurilor; utilizarea mijloacelor de cântărire autorizate; protecția consumatorilor; apărarea împotriva incendiilor; securitatea și sănătatea în muncă și legislația muncii; cerințele profesionale pentru personalul angajat pentru exercitarea de activități comerciale cu produse din sectorul alimentar; 7. să dețină acordurile/avizele/autorizațiile/certificările/documentele de înregistrare valabile pentru activitatea desfășurată, echipamentele utilizate, conform legislației.
- În vederea emiterii acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață, ambulant/stradal, comercianții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde: a) cerere — formular-tip; b) act constitutiv- după caz; c) certificat de înregistrare; d) certificat constatator; e) aviz de amplasare/certificat de urbanism și dovada îndeplinirii condițiilor impuse - după caz și plan de situație privind amplasamentul - pentru comerțul stradal; f) document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor — după caz; g) documente din care să rezulte dreptul de a desfășura activitatea în locația respectivă; h) dovada achitării taxei de emitere a acordului.
- Acordul pentru desfășurarea altor activități pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava se emite la cerere, pentru desfășurarea următoarelor activități: a. spectacole, festivaluri, manifestări cultural - artistice și sportive; b. jocuri de artificii cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4; c. expoziții de autovehicule și de alte produse. (2) Acordul pentru desfășurarea altor activități pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava se emite pentru o perioadă determinată, pentru fiecare eveniment.
- În funcție de activitatea pentru care se solicită emiterea acordului, se va prezenta următoarea documentație: a) cerere; b) act constitutiv - după caz; c) certificat de înregistrare d) certificat constatator — pentru activitatea desfășurată ; e) aviz de amplasare/certificat de urbanism și dovada îndeplinirii condițiilor impuse - după caz și plan de situație privind amplasamentul; f) aviz și/sau autorizație privind securitatea la incendiu — după caz; g) dovada achitării taxei de utilizare temporară a locurilor publice, documente doveditoare a dreptului de folosință a terenului — după caz; h) dovada achitării taxei de emitere a acordului. CAPITOLUL VIII: ORARE DE FUNCȚIONARE.
- Operatorii economici au obligația de a solicita avizarea orarului de funcționare odată cu depunerea cererii pentru eliberarea acordului/autorizației de funcționare. (2) Avizul orarului de funcționare constitituie anexă la acordul/autorizația de funcționare. (3) Pentru avizarea orarului de funcționare peste ora 22:00 sau înainte de ora 08.00, comercianții trebuie să depună la dosarul de eliberare a acordului/autorizației de funcționare următoarele: a) acordurile sub semnătură privată ale tuturor vecinilor direct afectați cu care se învecinează în plan orizontal și vertical, în cazul structurilor de vânzare situate în clădiri colective în care există și locuințe; b) acordurile sub semnătură privată ale tuturor vecinilor, în cazul spălătoriilor auto, unităților de service auto și teraselor de alimentație publică situate în Zone rezidențiale. (4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) lit a) și b), dacă nu există reclamații, în situația în care, din motive temeinic justificate, solicitanții nu pot prezenta acordurile tuturor vecinilor, se va aviza un orar de funcționare provizoriu pe o perioadă de 30 de zile, care în cazul apariției unor reclamații referitoare la disconfortul produs vecinilor va fi restrâns în mod corespunzător.
- Operatorii economici care desfășoară activitatea în cadrul centrelor comerciale vor respecta orarul de funcționare avizat pentru centrul commercial, fără a avea obligația de a solicita avizarea unui orar de funcționare propriu. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), este posibilă avizarea altui orar, cu condiția prezentării acordului administratorului centrului comercial.
- În cazul în care apar reclamații care se dovedesc a fi întemeiate, referitoare la disconfortul produs vecinilor, la tulburarea ordinii și liniștii publice, ca urmare a desfășurării activității, pentru respectiva structură de vânzare se va aviza un orar de funcționare restrâns în mod corespunzător, în vederea asigurării ordinii și liniștii publice și a confortului vecinilor. (2) În cazul unor reclamații care se dovedesc a fi întemeiate, programul/orarul de funcționare avizat inițial poate fi modificat în mod corespunzător, prin dispoziția Primarului municipiului Suceava.
- Următoarele taxe prevăzute în prezentul Regulament, se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Local și se achită integral, anticipat, indiferent de perioada în care operatorul economic își desfășoară activitatea și nu se restituie în cazul suspendării/retragerii acordului/autorizației de funcționare sau al suspendării/încetării activității: a) taxa de emitere/reînnoire a acordului de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață; b) taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică; c) taxa pentru eliberarea/vizarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive; d) taxa pentru emiterea acordului pentru desfășurarea altor activități pe domeniul public sau privat; e) taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice; f) taxa pentru eliberarea, vizarea anuală și modificarea avizului privind programul de funcționare — se va percepe și pentru eliberarea, vizarea anuală și modificarea avizului privind orarul de funcționare. (2) Prin excepție, pentru piețele și Complexul Comercial Bazar, administrate de Direcția administrația piețelor din cadrul Primăriei Municipiului Suceava, nu se datorează taxă pentru emiterea/reînnoirea acordului de funcționare a piețelor/Bazarului. (3) Verificarea încasării taxelor datorate de operatorii economici, conform prezentului Regulament se realizează de către funcționarii din cadrul serviciului de specialitate, anterior întocmirii acordurilor/autorizațiilor de funcționare. (4) Taxele prevăzute în prezentul Regulament se achită numerar sau cu cardul bancar la ghișeele de la Primăria Municipiului Suceava, prin mandat poștal, ordin de plată sau cu cardul pe internet. CAPITOLUL X: Sancțiuni și contravenții.
- Constituie contravenție comercializarea băuturilor alcoolice de către operatorii economici, în perimetrul stațiilor mijloacelor de transport public de persoane, dacă aceasta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei. (2) Pe lângă amenda contravențională se pot aplica și următoarele sancțiuni complementare: a) suspendarea activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile; b) retragerea acordului/autorizației de funcționare, la propunerea organului constatator, în cazul repetării contravenției prevăzute la alin. (1).
- În cazul apariției oricăror modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat autorizația pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii, operatorul economic are obligația de a solicita un nou acord de funcționare — conform prezentului Regulament, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii activității noi/modificate/expirării documentelor în vederea desfășurării activității, cu plata taxei de reînnoire. (2) Autorizațiile pentru desfășurarea activității de alimentație publică și autorizațiile pentru desfășurarea activităților recreative și distractive emise anterior își păstrează valabilitatea până la data expirării acestora, în cazul în care nu apar modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat și autorizația și documentele care constituie dosarul de solicitare a autorizației sunt valabile. Operatorii economici au obligația de a solicita vizarea anuală a autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică / activităților recreative și distractive până la data expirării acestora, cu plata taxei de viză anuală. (3) În cazul apariției oricăror modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat autorizația pentru desfășurarea activității de alimentație publică/activităților recreative și distractive, operatorul economic care deține autorizație valabilă are obligația de a solicita o nouă autorizație de funcționare - conform prezentului Regulament, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii activității noi/modificate/expirării documentelor în vederea desfășurării activității, cu plata taxei de viză a autorizației. (4) Avizele pentru programul de funcționare emise anterior intrării în vigoare a prezentului regulament rămân valabile atât timp cât acordurile/autorizațiile de funcționare sunt valabile.
Toate articolele hotărârii (36)
- Prezentul regulament reglementează activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe teritoriul administrativ al Municipiului Suceava, condițiile și cerințele necesare în vederea desfășurării acestor activități, regulile generale de comercializare. | (2) Prevederile prezentului regulament se aplică persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, societăților comerciale și societăților cooperative, denumite în continuare comercianți sau operatori economici, care desfășoară activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață cuprinse în anexa Ordonanței nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanelor a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 561 - Restaurante, 563 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor și 932 - Alte activități recreative și distractive, potrivit Clasificării activităților din economia națională - CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională — CAEN.
- Prin prezentul regulament se are în vedere realizarea următoarelor obiective, cu respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului: a) stimularea dezvoltării activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață; b) încurajarea liberei inițiative; c) asigurarea concurenței loiale și a liberei circulații a produselor și serviciilor de piață; d) informarea corectă și protejarea intereselor consumatorilor, precum și posibilitatea asigurării produselor și serviciilor de piață în zonele de vecinătate ale acestora; e) modernizarea și dezvoltarea formelor de distribuție; f) promovarea diverselor tipuri de rețele de distribuție și forme de vânzare; g) asigurarea și dezvoltarea unui sistem de baze de date privind rețeaua de distribuție; h) respectarea legislației în vigoare din domeniul urbanismului pentru structurile de vânzare și de prestări de servicii de piață.
- În înțelesul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel: a) acord/autorizație de funcționare - actul administrativ cu caracter individual, prin care se stabilesc condițiile de desfășurare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant care se emite de către Primarul municipiului Suceava; b) consumator-orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii în afara activității profesionale; c) comerciant - persoana fizică sau juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață; d) comerț cu ridicata/de gros - activitatea desfășurată de comercianții care cumpără produse în cantități mari în scopul revânzării acestora în cantități mai mici altor comercianți sau utilizatori profesionali și colectivi; e) comerț cu amănuntul/de detail - activitatea desfășurată de comercianții care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora; f) comerț de tip cash and carry/formă de comerț cu autoservire pe bază de legitimație de acces - activitatea desfășurată de comercianții care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane juridice, persoane fizice autorizate, asociații familiale autorizate conform legii și persoane fizice înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul revânzării și/sau prelucrării, precum și al utilizării acestora ca produse consumabile, păstrând regimul diferențiat de preț tip en gros/en detail; g) comerț ambulant - activitatea de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioșcuri mobile sau în vehicule special amenajate; h) serviciu de alimentație publică - activitatea de pregătire, preparare, prezentare și servire a produselor și a băuturilor pentru consumul acestora în unități specializate sau la domiciliul/locul de muncă al consumatorilor; i) exercițiu comercial - una sau mai multe activități de comercializare cu ridicata, cu amănuntul, de tip cash and carry, de alimentație publică, precum și a serviciilor….
- Pot desfășura unul sau mai multe exerciții comerciale persoanele fizice și juridice care îndeplinesc următoarele condiții: a) sunt constituite și înregistrate legal; b) au ca obiect de activitate principal sau secundar comercializarea produselor și serviciilor de piață; c) dețin autorizațiile de funcționare eliberate în conformitate cu reglementările legale în vigoare; d) dețin acordul/autorizația de funcționare emis/ă de Primarul Municipiului Suceava pentru exercitarea activităților comerciale în zone publice în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant, permanent sau, după caz, sezonier/temporar, cu respectarea planurilor de urbanism.
- Persoanele a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 56l1- Restaurante, 563-Baruri și alte activități de servire a băuturilor și 932 - Alte activități recreative și distractive, potrivit Clasificării activităților din economia națională — CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională — CAEN, au obligația de a obține autorizația de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică, respectiv autorizația de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive pentru fiecare punct de lucru/sediu secundar. (2) Operatorii economici care desfășoară activități cuprinse în anexa Ordonanței Guvernului României nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare, exclusiv activitățile prevăzute la alin. (1), în structuri de vânzare cu sediu fix, în zone publice, au obligația de a obține acordul de funcționare pentru desfășurarea activităților de comerț/prestări servicii pentru fiecare punct de lucru/sediu secundar. (3) Operatorii economici care desfășoară activități cuprinse în anexa la 0.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare, exclusiv activitățile prevăzute la alin. (1), ambulant/stradal, în zone publice, au obligația de a obține acordul de funcționare pentru desfășurarea activităților de comerț/prestări servicii. (4) Pentru desfășurarea altor activități, precum jocuri de artificii, spectacole, expoziții, caravane, etc. pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava, la cererea organizatorilor, se eliberează un acord pentru desfășurarea activității.
- Comerțul în zone publice se desfășoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant, permanent sau, după caz, sezonier/ocazional/temporar. (2) Activitățile proprii de birou desfășurate la sediile sociale nu sunt supuse autorizării. (3) Acordurile/autorizațiile de funcționare pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață vor fi obținute de către operatorii economici care desfășoară activități comerciale într-un spațiu în care accesul publicului este liber, inclusiv pentru cele situate în cadrul centrelor comerciale, parcurilor comerciale, mall-urilor.
- Comercianții care desfășoară activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață în municipiul Suceava, au obligația de a respecta următoarele condiții: a) să afișeze la punctele de lucru, la loc vizibil, acordul/autorizația de funcționare pentru desfășurarea activității în original sau în copie - după toate paginile ; b) să afișeze la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, orarul de funcționare și să respecte orarul de funcționare avizat; c) să afișeze datele de identificare la intrarea în unitate, respectiv numele firmei care funcționează în spațiul respectiv, Codul Unic de Înregistrare și numărul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului; d) să nu prejudicieze spațiile învecinate sau desfășurarea normală a activității în cadrul acestora; e) să nu desfășoare activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare; f) să respecte suprafața structurii de vânzare și numărul maxim de clienți/locuri pentru consumatori, după caz; g) să respecte prevederile legale în materie de urbanism, cu privire la modificările construcțiilor sau amenajărilor care se fac în vederea desfășurării activității; h) să nu expună și să nu depoziteze mărfuri și ambalaje în afara punctului de lucru; i) să asigure igienizarea, deszăpezirea și libera circulație în zona aferentă punctului de lucru în care iși desfășoară activitatea; j) să întrețină în mod corespunzător trotuarele, spațiile verzi și gardurile împrejmuitoare din fața spațiilor comerciale.
- Sunt interzise comercializarea, depozitarea, fabricarea, distribuția, deținerea, oferirea, transmiterea, producerea, intermedierea, promovarea și publicitatea produselor etnobotanice, a substanțelor, preparatelor stupefiante, a amestecurilor care au efect halucinogen, euforic, psihotrop, care aduc atingere sau pun în pericol viața și sănătatea populației. (2) Este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în spațiile situate în perimetrul stațiilor mijloacelor de transport public de persoane și în incinta piețelor agroalimentare. (3) Este interzisă expunerea/amplasarea pe fațadele clădirilor și în fața spațiilor comerciale, fără aviz de amplasare/certificat de urbanism, a mărfurilor comercializate, precum și a următoarelor produse: articole specifice serviciilor funerare, mobilă, articole pentru instalații tehnico-sanitare, materiale de construcții. (4) În spațiul din fața structurilor de vânzare cu sediu fix sau în imediata apropiere a acestora este interzisă extinderea activității pe domeniul public, dacă prin aceasta se împiedică circulația pietonală.
- Pentru a obține acordurile/autorizațiile de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, operatorii economici pot depune/transmite cererile și documentațiile aferente la registratura Primăriei sau prin intermediul platformei de depunere a documentelor online ePortal-APLICAT. Platforma se poate accesa pe site-ul oficial www.primariasv.ro secțiunea Servicii electronice sau direct la adresa https://eportal.primariasv.ro.
- În vederea emiterii/eliberării acordurilor/autorizațiilor de funcționare se va asigura corelarea autorizării desfășurării exercițiului comercial în respectiva structură de vânzare, cu conținutul certificatului de urbanism și al autorizației de construire. (2) Schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, se realizează în baza certificatului de urbanism cu respectarea condițiilor impuse sau a autorizației de construire, după caz.
- Acordul/autorizația de funcționare pentru pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață nu se emite în următoarele situații: a) contravine planului general de dezvoltare urbană și criteriilor generale privind determinarea zonelor și locurilor de vânzare din municioiul Suceava; b) aduce prejudicii spațiilor aflate în incinta sau în apropierea unor clădiri de valoare arhitectonică deosebită ori cu valoare de patrimoniu; c) exercițiul comercial se face în spații improvizate sau în spații care nu sunt înregistrate în evidențele fiscale ca spații nerezidențiale; d) solicitantul nu depune documentația completă; e) solicitantul nu face dovada corelării desfășurării exercițiului comercial cu destinația spațiului (pentru comerț, prestări servicii, alimentație publică, activități recreative și distractive etc. — după caz) prevăzută în conținutul certificatului de urbanism/autorizației de construire/extrasului de carte funciară/contractului de vânzare- cumpărare autentificat — după caz ; f) pentru comercializarea produselor de tip Vape, țigări electronice, țigări, tutun, băuturi alcoolice, bături energizante prin automate, fără a se asigura verificarea îndeplinirii condiției de vârstă a consumatorilor; g) nu respectă normele referitoare la stabilirea și achitarea taxei de ecologizare și gestionarea deșeurilor generate de desfășurarea activității; h) operatorii economici au obligații de plată restante către bugetul local (impozite și taxe, amenzi, chirii, redevențe și alte venituri ale bugetului local); i) se încalcă dispozițiile prezentului Regulament.
- Depunerea unor documente care nu sunt conforme cu realitatea, retragerea/suspendarea documentelor care au stat la baza emiterii autorizațiilor, de către instituțiile care le-au emis, nerespectarea condițiilor ce au stat la baza emiterii acordului/autorizației de funcționare, conduc la suspendarea/anularea acordului/autorizației de funcționare.
- Acordul de funcționare se emite, pe perioadă nedeterminată, atât timp cât condițiile inițiale pentru care s-a solicitat acordul de funcționare rămân nemodificate și documentele care constituie dosarul de solicitare a acordului de funcționare sunt valabile. A. Procedura de emitere a acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii în structuri de vânzare cu sediu fix.
- În vederea obținerii acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii în structuri de vânzare cu sediu fix operatorii economici au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru emiterea acordului de funcționare — formular-tip; 2. act constitutiv - după caz; 3. certificat de înregistrare în registrul comerțului; 4. certificat constatator; 5, acte doveditoare pentru dreptul de folosință a spațiului/terenului și documente din care să rezulte destinația spațiului — de comerț sau prestări servicii, corespunzătoare obiectului de activitate.
- Reînnoirea acordului de funcționare poate fi solicitată în cazul apariției oricăror modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat acordul de funcționare sau în cazul expirării documentelor depuse la dosarul constituit în vederea emiterii acordului de funcționare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii activității noi/modificate/expirării documentelor în vederea desfășurării activității. (2) În cazul în care în care se solicită reînnoirea și sunt îndeplinite condițiile pentru reînnoire, se va emite un nou acord de funcționare, pentru care operatorul va achita anticipat taxa de reînnoire. (3) În cazul modificării orarului de funcționare se va elibera un nou aviz, care va constitui anexă la acordul de funcționare. (4) În vederea reînnoirii acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii în structuri de vânzare cu sediu fix, operatorii economici au obligația de a depune o cerere în care să specifice modificările intervenite sau documentele expirate, precum și o documentație completă care va cuprinde : 1. acordul de funcționare emis inițial, în original; 2. documentele care le înlocuiesc pe cele expirate depuse la dosarul constituit în vederea eliberării acordului de funcționare; 3. documentele care cuprind modificările intervenite — după caz; 4. avize/acorduri/autorizații prevăzute de legislația în vigoare - pentru noua activitate sau pentru noile catacteristici ale structurii de vânzare — după caz; 5. dovada achitării taxei de reînnoire a acordului de funcționare și de eliberare a avizului orarului de funcționare. CAPITOLUL IV: Procedura de eliberare/vizare anuală a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix A. Procedura de eliberare a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix.
- Activitățile de alimentație publică se pot desfășura în mod permanent sau ocazional/temporar în baza autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică. (2) Autorizația de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix cu activitate permanentă este valabilă pe perioadă nedeterminată, cu condiția vizării anuale, atât timp cât condițiile inițiale pentru care s-a solicitat autorizația rămân nemodificate și documentele care constituie dosarul de solicitare a acesteia sunt valabile.
- În vederea obținerii autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix, solicitanții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru eliberarea autorizației — formular-tip; 2. act constitutiv - după caz; 3. certificat de înregistrare în registrul comerțului; 4. certificat constatator; 5. acte doveditoare pentru dreptul de folosință a spațiului/terenului și documente din care să rezulte destinația spațiului — de alimentație publică. În cazul în care solicitantul este proprietar al spațiului/terenului, se vor prezenta documentele din care rezultă dreptul de proprietate: extras de carte funciară valabil sau contract de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică sau autorizație de construire și proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
- Terasele de alimentație publică pot fi incluse în autorizația eliberată pentru restaurant, bar, fast-food etc., cu plata taxei de eliberare a autorizației corespunzătoare suprafeței care include suprafața terasei sau pot fi autorizate separat. (2) În cazul în care numărul total de locuri (inclusiv locurile aferente terasei cu activitate permanentă) este mai mare de 100, operatorul economic va prezenta și autorizația de mediu.
- În vederea obținerii autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix — pentru terase, solicitanții au obligația de a deține autorizația de funcționare pentru unitatea de alimentație publică (pentru restaurant, bar etc.).
- Persoanele care dețin autorizație de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix au obligația de a solicita vizarea anuală a acesteia în termen de cel mult un an de la data emiterii/ultimei Vize.
- Activitățile recreative și distractive se pot desfășura în mod permanent sau ocazional/temporar, în baza autorizației de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive. (2) Autorizația de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive în structuri de vânzare cu sediu fix cu activitate permanentă este valabilă pe perioadă nedeterminată, cu condiția vizării anuale, atât timp cât condițiile inițiale pentru care s-a solicitat autorizația rămân nemodificate și documentele care constituie dosarul de solicitare a acesteia sunt valabile.
- În vederea eliberării autorizației de funcționare privind desfășurarea activităților recreative și distractive, solicitanții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru eliberarea autorizației — formular-tip; 2. act constitutiv - după caz; 3. certificat de înregistrare în registrul comerțului; 4. certificat constatator pentru punctul de lucru/activitatea desfășurată, după caz; 5. acte doveditoare pentru dreptul de folosință a spațiului/terenului și documente din care să rezulte destinația spațiului — pentru activități recreative și distractive.
- Persoanele care dețin autorizație de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive în structuri de vânzare cu sediu fix au obligația de a solicita vizarea anuală a acesteia în termen de cel mult un an de la data emiterii/ultimei Vize.
- Acordul de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață ambulant/stradal se emite la cererea operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii, exclusiv activitățile prevăzute de art. 475 alin. (3) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în zone publice, ambulant, stradal permanent sau sezonier/ocazional/temporar.
- Produsele și serviciile care pot fi comercializate ambulant în piețe agro- alimentare, târguri, oboare și bazar sunt stabilite prin regulamentele de organizare și funcționare a piețelor, bazarului.
- Comercianții care desfășoară activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață ambulant/stradal au obligația de a respecta următoarele condiții: 1. să nu stânjenească circulația pietonală și activitatea celorlalți operatori economici din zona desfășurării activității; 2. să utilizeze mobilier urban corespunzător din punct de vedere estetic și în stare perfectă de funcționare; 3. să păstreze ordinea, liniștea publică și curățenia în zona desfășurării activității; 4. să afișeze prețurile serviciilor/mărfurilor expuse la vânzare; 5. să respecte suprafața structurii de vânzare — după caz; 6. să respecte normele legale privind: igiena, sănătatea publică și siguranța alimentelor; proveniența și calitatea mărfurilor; utilizarea mijloacelor de cântărire autorizate; protecția consumatorilor; apărarea împotriva incendiilor; securitatea și sănătatea în muncă și legislația muncii; cerințele profesionale pentru personalul angajat pentru exercitarea de activități comerciale cu produse din sectorul alimentar; 7. să dețină acordurile/avizele/autorizațiile/certificările/documentele de înregistrare valabile pentru activitatea desfășurată, echipamentele utilizate, conform legislației.
- În vederea emiterii acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață, ambulant/stradal, comercianții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde: a) cerere — formular-tip; b) act constitutiv- după caz; c) certificat de înregistrare; d) certificat constatator; e) aviz de amplasare/certificat de urbanism și dovada îndeplinirii condițiilor impuse - după caz și plan de situație privind amplasamentul - pentru comerțul stradal; f) document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor — după caz; g) documente din care să rezulte dreptul de a desfășura activitatea în locația respectivă; h) dovada achitării taxei de emitere a acordului.
- Acordul pentru desfășurarea altor activități pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava se emite la cerere, pentru desfășurarea următoarelor activități: a. spectacole, festivaluri, manifestări cultural - artistice și sportive; b. jocuri de artificii cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4; c. expoziții de autovehicule și de alte produse. (2) Acordul pentru desfășurarea altor activități pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava se emite pentru o perioadă determinată, pentru fiecare eveniment.
- În funcție de activitatea pentru care se solicită emiterea acordului, se va prezenta următoarea documentație: a) cerere; b) act constitutiv - după caz; c) certificat de înregistrare d) certificat constatator — pentru activitatea desfășurată ; e) aviz de amplasare/certificat de urbanism și dovada îndeplinirii condițiilor impuse - după caz și plan de situație privind amplasamentul; f) aviz și/sau autorizație privind securitatea la incendiu — după caz; g) dovada achitării taxei de utilizare temporară a locurilor publice, documente doveditoare a dreptului de folosință a terenului — după caz; h) dovada achitării taxei de emitere a acordului. CAPITOLUL VIII: ORARE DE FUNCȚIONARE.
- Structurile de vânzare cu amănuntul și cele în care se prestează servicii de piață pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii. (2) Fiecare operator economic își stabilește orarul de funcționare, cu respectarea prevederilor înscrise în legislația muncii, cu condiția respectării reglementărilor în vigoare privind liniștea și ordinea publică și. (3) Structurile de vânzare cu amănuntul din sectorul alimentar nu pot fi închise mai mult de două zile consecutive, cu excepția unor cauze obiective de nefuncționare. (4) Orarul de funcționare se afișează la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat să asigure respectarea acestuia.
- Operatorii economici au obligația de a solicita avizarea orarului de funcționare odată cu depunerea cererii pentru eliberarea acordului/autorizației de funcționare. (2) Avizul orarului de funcționare constitituie anexă la acordul/autorizația de funcționare. (3) Pentru avizarea orarului de funcționare peste ora 22:00 sau înainte de ora 08.00, comercianții trebuie să depună la dosarul de eliberare a acordului/autorizației de funcționare următoarele: a) acordurile sub semnătură privată ale tuturor vecinilor direct afectați cu care se învecinează în plan orizontal și vertical, în cazul structurilor de vânzare situate în clădiri colective în care există și locuințe; b) acordurile sub semnătură privată ale tuturor vecinilor, în cazul spălătoriilor auto, unităților de service auto și teraselor de alimentație publică situate în Zone rezidențiale. (4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) lit a) și b), dacă nu există reclamații, în situația în care, din motive temeinic justificate, solicitanții nu pot prezenta acordurile tuturor vecinilor, se va aviza un orar de funcționare provizoriu pe o perioadă de 30 de zile, care în cazul apariției unor reclamații referitoare la disconfortul produs vecinilor va fi restrâns în mod corespunzător.
- Operatorii economici care desfășoară activitatea în cadrul centrelor comerciale vor respecta orarul de funcționare avizat pentru centrul commercial, fără a avea obligația de a solicita avizarea unui orar de funcționare propriu. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), este posibilă avizarea altui orar, cu condiția prezentării acordului administratorului centrului comercial.
- În cazul în care apar reclamații care se dovedesc a fi întemeiate, referitoare la disconfortul produs vecinilor, la tulburarea ordinii și liniștii publice, ca urmare a desfășurării activității, pentru respectiva structură de vânzare se va aviza un orar de funcționare restrâns în mod corespunzător, în vederea asigurării ordinii și liniștii publice și a confortului vecinilor. (2) În cazul unor reclamații care se dovedesc a fi întemeiate, programul/orarul de funcționare avizat inițial poate fi modificat în mod corespunzător, prin dispoziția Primarului municipiului Suceava.
- Următoarele taxe prevăzute în prezentul Regulament, se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Local și se achită integral, anticipat, indiferent de perioada în care operatorul economic își desfășoară activitatea și nu se restituie în cazul suspendării/retragerii acordului/autorizației de funcționare sau al suspendării/încetării activității: a) taxa de emitere/reînnoire a acordului de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață; b) taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică; c) taxa pentru eliberarea/vizarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive; d) taxa pentru emiterea acordului pentru desfășurarea altor activități pe domeniul public sau privat; e) taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice; f) taxa pentru eliberarea, vizarea anuală și modificarea avizului privind programul de funcționare — se va percepe și pentru eliberarea, vizarea anuală și modificarea avizului privind orarul de funcționare. (2) Prin excepție, pentru piețele și Complexul Comercial Bazar, administrate de Direcția administrația piețelor din cadrul Primăriei Municipiului Suceava, nu se datorează taxă pentru emiterea/reînnoirea acordului de funcționare a piețelor/Bazarului. (3) Verificarea încasării taxelor datorate de operatorii economici, conform prezentului Regulament se realizează de către funcționarii din cadrul serviciului de specialitate, anterior întocmirii acordurilor/autorizațiilor de funcționare. (4) Taxele prevăzute în prezentul Regulament se achită numerar sau cu cardul bancar la ghișeele de la Primăria Municipiului Suceava, prin mandat poștal, ordin de plată sau cu cardul pe internet. CAPITOLUL X: Sancțiuni și contravenții.
- Constituie contravenție comercializarea băuturilor alcoolice de către operatorii economici, în perimetrul stațiilor mijloacelor de transport public de persoane, dacă aceasta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei. (2) Pe lângă amenda contravențională se pot aplica și următoarele sancțiuni complementare: a) suspendarea activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile; b) retragerea acordului/autorizației de funcționare, la propunerea organului constatator, în cazul repetării contravenției prevăzute la alin. (1).
- În cazul apariției oricăror modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat autorizația pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii, operatorul economic are obligația de a solicita un nou acord de funcționare — conform prezentului Regulament, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii activității noi/modificate/expirării documentelor în vederea desfășurării activității, cu plata taxei de reînnoire. (2) Autorizațiile pentru desfășurarea activității de alimentație publică și autorizațiile pentru desfășurarea activităților recreative și distractive emise anterior își păstrează valabilitatea până la data expirării acestora, în cazul în care nu apar modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat și autorizația și documentele care constituie dosarul de solicitare a autorizației sunt valabile. Operatorii economici au obligația de a solicita vizarea anuală a autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică / activităților recreative și distractive până la data expirării acestora, cu plata taxei de viză anuală. (3) În cazul apariției oricăror modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat autorizația pentru desfășurarea activității de alimentație publică/activităților recreative și distractive, operatorul economic care deține autorizație valabilă are obligația de a solicita o nouă autorizație de funcționare - conform prezentului Regulament, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii activității noi/modificate/expirării documentelor în vederea desfășurării activității, cu plata taxei de viză a autorizației. (4) Avizele pentru programul de funcționare emise anterior intrării în vigoare a prezentului regulament rămân valabile atât timp cât acordurile/autorizațiile de funcționare sunt valabile.
Textul integral al hotărârii
Art.l. Se aprobă Regulamentul privind desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață în zone publice pe teritoriul administrativ al municipiului Suceava, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Local Suceava nr. 174/2013 privind aprobarea Regulamentului de autorizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe raza municipiului Suceava, cu modificările și completările ulterioare. Art. 3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 decembrie 2025, cu excepția Capitolului X Sancțiuni și contravenții, care va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2026. Art. 4. Primarul-municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. “+. VL TA PREȘEDINTE DEȘEDINȚĂ * /; CONTRASE , EAZĂ ANCA-MIHAELNA GATLAN '-.-// SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI K SE IRA GHEORGHE — ALEXANDRU MOLDOVAN eitrar a Nr. 264 din 29 octombrie 2025 ! | ] m |n E ta | Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți NU și-au Nr. voturi Nr. voturi Nr. voturi HCL funcție exercitat dreptul PENTRU IMPOTRIVA ABȚINERE de vot [264 | 3 [_ 1 [| -— 1 16 ] = | = 1 REGULAMENT PRIVIND DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR DE COMERCIALIZARE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR DE PIAȚĂ ÎN ZONE PUBLICE PE TERITORIUL ADMINISTRATIV AL MUNICIPIULUI SUCEAVA CAPITOLUL: Dispoziții generale A. Obiectul și sfera de aplicare Art. 1 (1) Prezentul regulament reglementează activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe teritoriul administrativ al Municipiului Suceava, condițiile și cerințele necesare în vederea desfășurării acestor activități, regulile generale de comercializare. | (2) Prevederile prezentului regulament se aplică persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, societăților comerciale și societăților cooperative, denumite în continuare comercianți sau operatori economici, care desfășoară activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață cuprinse în anexa Ordonanței nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanelor a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 561 - Restaurante, 563 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor și 932 - Alte activități recreative și distractive, potrivit Clasificării activităților din economia națională - CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională — CAEN. (3) Sunt exceptate de la prevederile prezentului Regulament activitățile de comercializare având ca obiect: a) produsele medicamentoase, dispozitivele medicale; b) produsele agricole și agroalimentare vândute de producătorii agricoli individuali în baza certificatului de producător; c) combustibilii pentru uzul mijloacelor de transport, inclusiv cei comercializați prin stații de distribuție; d) bunurile din producția proprie a meșteșugarilor individuali vândute la locurile de producție; e) lucrările, brevetele și invențiile, precum și publicațiile de natură științifică sau informativă realizate de titularii acestora; f) tipăriturile, pliantele, broșurile și albumele, realizate în scopul prezentării patrimoniului cultural deținut de muzee, centre de cultură, teatre sau alte instituții similare acestora, ori bunurile culturale sau cu caracter promoțional specifice activității instituțiilor culturale, și comercializate prin fondul propriu al fiecărei instituții culturale sau cu prilejul unor manifestări cultural-artistice organizate de acestea; g) mărfurile vândute către vizitatori, în cadrul festivalurilor, târgurilor, saloanelor sau al altor manifestări expoziționale, cu condiția ca acestea să facă obiectul manifestărilor respective; h) produsele confiscate și valorificate conform dispozițiilor legale în vigoare; i) produsele și serviciile de piață reglementate prin acte normative speciale. Art. 2 Prin prezentul regulament se are în vedere realizarea următoarelor obiective, cu respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului: a) stimularea dezvoltării activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață; b) încurajarea liberei inițiative; c) asigurarea concurenței loiale și a liberei circulații a produselor și serviciilor de piață; d) informarea corectă și protejarea intereselor consumatorilor, precum și posibilitatea asigurării produselor și serviciilor de piață în zonele de vecinătate ale acestora; e) modernizarea și dezvoltarea formelor de distribuție; f) promovarea diverselor tipuri de rețele de distribuție și forme de vânzare; g) asigurarea și dezvoltarea unui sistem de baze de date privind rețeaua de distribuție; h) respectarea legislației în vigoare din domeniul urbanismului pentru structurile de vânzare și de prestări de servicii de piață. B. Definirea unor termeni Art. 3 (1) În înțelesul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel: a) acord/autorizație de funcționare - actul administrativ cu caracter individual, prin care se stabilesc condițiile de desfășurare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant care se emite de către Primarul municipiului Suceava; b) consumator-orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii în afara activității profesionale; c) comerciant - persoana fizică sau juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață; d) comerț cu ridicata/de gros - activitatea desfășurată de comercianții care cumpără produse în cantități mari în scopul revânzării acestora în cantități mai mici altor comercianți sau utilizatori profesionali și colectivi; e) comerț cu amănuntul/de detail - activitatea desfășurată de comercianții care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora; f) comerț de tip cash and carry/formă de comerț cu autoservire pe bază de legitimație de acces - activitatea desfășurată de comercianții care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane juridice, persoane fizice autorizate, asociații familiale autorizate conform legii și persoane fizice înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul revânzării și/sau prelucrării, precum și al utilizării acestora ca produse consumabile, păstrând regimul diferențiat de preț tip en gros/en detail; g) comerț ambulant - activitatea de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioșcuri mobile sau în vehicule special amenajate; h) serviciu de alimentație publică - activitatea de pregătire, preparare, prezentare și servire a produselor și a băuturilor pentru consumul acestora în unități specializate sau la domiciliul/locul de muncă al consumatorilor; i) exercițiu comercial - una sau mai multe activități de comercializare cu ridicata, cu amănuntul, de tip cash and carry, de alimentație publică, precum și a serviciilor desfășurate de un comerciant. Obiectul activităților de comercializare îl constituie produsele și serviciile cuprinse în anexa la O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare; j) serviciu de piață - orice acțiune sau prestație care face obiectul vânzării-cumpărării pe piață și care nu are drept consecință transferul proprietății asupra unui bun corporal, efectuată în scopul satisfacerii unor necesități ale consumatorilor; k) structură de vânzare - spațiul de desfășurare a unuia sau mai multor exerciții comerciale; ]) suprafață de vânzare - suprafață destinată accesului consumatorilor pentru achiziționarea produsului/serviciului, expunerii produselor oferite, plății acestora și circulației personalului angajat pentru derularea activității. Nu constituie suprafețe de vânzare cele destinate depozitării și păstrării mărfurilor, producției, birourilor și anexelor; m) structură de vânzare cu suprafață mică - structură de vânzare având o suprafață de vânzare de până la 400 m“ inclusiv; n) structură de vânzare cu suprafață medie - structură de vânzare având o suprafață de vânzare cuprinsă între 400-1.000 m“ inclusiv; o) structură de vânzare cu suprafață mare - structură de vânzare având o suprafață de vânzare mai mare de 1.000 m? , p) centru comercial - structura de vânzare cu suprafață medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piață și de alimentație publică, ce utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate. Suprafața de vânzare a unui centru comercial este rezultată din suma suprafețelor de vânzare cu amănuntul de produse și servicii de piață și de alimentație publică cuprinse în acesta; q) comerț în zone publice - activitatea de comercializare a produselor și serviciilor, desfășurată permanent sau sezonier/temporar în piețe, târguri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gări, autogări, drumuri publice și străzi sau orice zonă de altă natură destinată folosinței publice; r) parc comercial - perimetru ce grupează două sau mai multe clădiri cu destinația de structuri de vânzare cu suprafețe medii ori mari, în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piață și de alimentație publică, ce utilizează o infrastructură comună, inclusiv spații de parcare și circulație comune, precum și utilități adecvate. Suprafața unui parc comercial este rezultată din suma suprafețelor construite a clădirilor cu destinația de structuri de vânzare cu suprafețe medii sau mari care fac parte din acesta, la care se adaugă suprafețele spațiilor de parcare și circulație comune, precum și suprafețele celorlalte elemente de infrastructură comune; s) supermagazin - structură de vânzare cu suprafață medie sau mare de până la 2.500 m”, utilizată pentru comerț specializat ori nespecializat, care comercializează mărfuri alimentare și/sau nealimentare, având drept caracteristici: autoservirea și plata mărfurilor la casele de marcat amplasate la ieșire; t) hipermagazin - structură de vânzare cu amănuntul, cu suprafața de peste 2.500 m”, utilizată pentru comerț specializat și/sau nespecializat, care comercializează mărfuri alimentare și/sau nealimentare, având drept caracteristici: prezența tuturor raioanelor, inclusiv a celor cu vânzători, case de marcat amplasate la ieșirea din fluxul de autoservire, sector de alimentație publică reprezentat prin una sau mai multe săli de consumație, amplasarea în zonele periferice ale orașului, în centrele comerciale ori în parcurile comerciale. (2) Definițiile termenilor din alte acte normative în vigoare care privesc activitatea comercială se aplică și în cazul prezentului regulament. CAPITOLUL II: Condiții pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor. Cerințe pentru emiterea acordului/autorizației de funcționare Art. 4 Pot desfășura unul sau mai multe exerciții comerciale persoanele fizice și juridice care îndeplinesc următoarele condiții: a) sunt constituite și înregistrate legal; b) au ca obiect de activitate principal sau secundar comercializarea produselor și serviciilor de piață; c) dețin autorizațiile de funcționare eliberate în conformitate cu reglementările legale în vigoare; d) dețin acordul/autorizația de funcționare emis/ă de Primarul Municipiului Suceava pentru exercitarea activităților comerciale în zone publice în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant, permanent sau, după caz, sezonier/temporar, cu respectarea planurilor de urbanism. Art. 5 (1) Persoanele a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 56l1- Restaurante, 563-Baruri și alte activități de servire a băuturilor și 932 - Alte activități recreative și distractive, potrivit Clasificării activităților din economia națională — CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională — CAEN, au obligația de a obține autorizația de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică, respectiv autorizația de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive pentru fiecare punct de lucru/sediu secundar. (2) Operatorii economici care desfășoară activități cuprinse în anexa Ordonanței Guvernului României nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare, exclusiv activitățile prevăzute la alin. (1), în structuri de vânzare cu sediu fix, în zone publice, au obligația de a obține acordul de funcționare pentru desfășurarea activităților de comerț/prestări servicii pentru fiecare punct de lucru/sediu secundar. (3) Operatorii economici care desfășoară activități cuprinse în anexa la 0.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare, exclusiv activitățile prevăzute la alin. (1), ambulant/stradal, în zone publice, au obligația de a obține acordul de funcționare pentru desfășurarea activităților de comerț/prestări servicii. (4) Pentru desfășurarea altor activități, precum jocuri de artificii, spectacole, expoziții, caravane, etc. pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava, la cererea organizatorilor, se eliberează un acord pentru desfășurarea activității. Art. 6 (1) Comerțul în zone publice se desfășoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant, permanent sau, după caz, sezonier/ocazional/temporar. (2) Activitățile proprii de birou desfășurate la sediile sociale nu sunt supuse autorizării. (3) Acordurile/autorizațiile de funcționare pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață vor fi obținute de către operatorii economici care desfășoară activități comerciale într-un spațiu în care accesul publicului este liber, inclusiv pentru cele situate în cadrul centrelor comerciale, parcurilor comerciale, mall-urilor. Art. 7 Comercianții care desfășoară activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață în municipiul Suceava, au obligația de a respecta următoarele condiții: a) să afișeze la punctele de lucru, la loc vizibil, acordul/autorizația de funcționare pentru desfășurarea activității în original sau în copie - după toate paginile ; b) să afișeze la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, orarul de funcționare și să respecte orarul de funcționare avizat; c) să afișeze datele de identificare la intrarea în unitate, respectiv numele firmei care funcționează în spațiul respectiv, Codul Unic de Înregistrare și numărul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului; d) să nu prejudicieze spațiile învecinate sau desfășurarea normală a activității în cadrul acestora; e) să nu desfășoare activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare; f) să respecte suprafața structurii de vânzare și numărul maxim de clienți/locuri pentru consumatori, după caz; g) să respecte prevederile legale în materie de urbanism, cu privire la modificările construcțiilor sau amenajărilor care se fac în vederea desfășurării activității; h) să nu expună și să nu depoziteze mărfuri și ambalaje în afara punctului de lucru; i) să asigure igienizarea, deszăpezirea și libera circulație în zona aferentă punctului de lucru în care iși desfășoară activitatea; j) să întrețină în mod corespunzător trotuarele, spațiile verzi și gardurile împrejmuitoare din fața spațiilor comerciale. Tâmplăria spațiilor comerciale trebuie să fie modernă prin realizarea acesteia din materiale care să confere un ambient plăcut, conform cu tradiția și arhitectura zonei; k) să întrețină și să îmbunătățească imaginea estetică a fațadelor, vitrinelor, reclamelor, a spațiilor verzi adiacente, a trotuarelor limitrofe, indiferent de destinația spațiului pe care îl utilizează; ]) să asigure repararea, spălarea geamurilor și a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreținerea firmelor și a fațadelor imobilelor în care își desfășoară activitatea, inclusiv spălarea, curățarea și zugrăvirea periodică a acestora; m) să organizeze și să desfășoare activitatea de aprovizionare în așa fel încât să nu producă disconfort persoanelor care locuiesc în apropierea unității, să nu afecteze circulația pietonală și auto în zonă. Este interzisă întreruperea servirii consumatorilor, precum și închiderea structurii de vânzare pentru aprovizionare în timpul orarului de funcționare; n) să dețină acordurile/avizele/autorizațiile/certificările/ documentele de înregistrare valabile, conform legislației, pentru activitatea desfășurată, pentru spațiu și pentru echipamentele utilizate — după caz; o) să respecte normele privind salubrizarea, stabilirea și achitarea taxei de ecologizare, aprobate la nivelul Municipiului Suceava; p) să dețină contracte de prestări servicii încheiate cu operatorul de salubrizare — conform Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare în Municipiul Suceava; q) să nu producă noxe, zgomote, vibrații ori pericole potențiale în imobilele colective de locuit, peste limitele legale admise; r) în cazul în care activitatea este potențial generatoare de zgomot, să asigure izolarea fonică adecvată; s) să respecte normele legale privind: - igiena, sănătatea publică și siguranța alimentelor; - apărarea împotriva incendiilor; - proveniența și calitatea mărfurilor; - utilizarea mijloacelor de cântărire autorizate; - liniștea și ordinea publică; - protecția consumatorilor; - securitatea și sănătatea în muncă și legislația muncii; - cerințele profesionale pentru personalul angajat, inclusiv pentru exercitarea de activități comerciale cu produse din sectorul alimentar; t) în incinta unităților pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, precum și pe strada de acces al elevilor în aceste unități (pe o rază de 500 m) este interzisă comercializarea sau expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice, băuturilor energizante, produselor de tutun, cafea, substanțelor psihoactive, alimentelor nerecomandate și a altor produse interzise minorilor conform legislației în vigoare; u) în incinta unităților de învățământ de toate gradele, a căminelor și locurile de cazare pentru elevi și studenți, în curțile acestor imobile, precum și pe trotuarele sau pe aleile de acces în aceste unități, se interzice comercializarea ori expunerea spre vânzare a tipăriturilor și înregistrărilor audio și video cu conținut obscen; v) în cazul apariției oricăror modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat acordul/autorizația de funcționare sau în cazul expirării documentelor depuse la dosarul constituit în vederea eliberării acordului/autorizației de funcționare, operatorul economic are obligația, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii activității noi/modificate/expirării documentelor în vederea desfășurării activității, să obțină un nou acord de funcționare. În lipsa efectuării acestor demersuri, acordul/autorizația de funcționare se suspendă în mod automat, cu aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 73 pct. 1 din Ordonanța nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață — republicată, cu modificările și completările ulterioare. Art. 8 (1) Sunt interzise comercializarea, depozitarea, fabricarea, distribuția, deținerea, oferirea, transmiterea, producerea, intermedierea, promovarea și publicitatea produselor etnobotanice, a substanțelor, preparatelor stupefiante, a amestecurilor care au efect halucinogen, euforic, psihotrop, care aduc atingere sau pun în pericol viața și sănătatea populației. (2) Este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în spațiile situate în perimetrul stațiilor mijloacelor de transport public de persoane și în incinta piețelor agroalimentare. (3) Este interzisă expunerea/amplasarea pe fațadele clădirilor și în fața spațiilor comerciale, fără aviz de amplasare/certificat de urbanism, a mărfurilor comercializate, precum și a următoarelor produse: articole specifice serviciilor funerare, mobilă, articole pentru instalații tehnico-sanitare, materiale de construcții. (4) În spațiul din fața structurilor de vânzare cu sediu fix sau în imediata apropiere a acestora este interzisă extinderea activității pe domeniul public, dacă prin aceasta se împiedică circulația pietonală. Art. 9 (1) Pentru a obține acordurile/autorizațiile de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, operatorii economici pot depune/transmite cererile și documentațiile aferente la registratura Primăriei sau prin intermediul platformei de depunere a documentelor online ePortal-APLICAT. Platforma se poate accesa pe site-ul oficial www.primariasv.ro secțiunea Servicii electronice sau direct la adresa https://eportal.primariasv.ro. (2) Formularele-tip ale cererilor, acordurilor/autorizațiilor de funcționare, avizelor și acordurilor necesare pentru punerea aplicare a prezentului regulament se stabilesc prin dispoziție a Primarului Municipiului Suceava, la propunerea serviciului de specialitate. (3) Înregistrarea cererii de solicitare a acordului/autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității și achitarea taxelor nu conferă operatorului economic dreptul de a desfășura legal activitatea. Art. 10 (1) În vederea emiterii/eliberării acordurilor/autorizațiilor de funcționare se va asigura corelarea autorizării desfășurării exercițiului comercial în respectiva structură de vânzare, cu conținutul certificatului de urbanism și al autorizației de construire. (2) Schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, se realizează în baza certificatului de urbanism cu respectarea condițiilor impuse sau a autorizației de construire, după caz. (3) În vederea emiterii acordurilor /autorizațiilor de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață operatorii economici au următoarele obligații: a. să facă dovada constituirii și înregistrării legale, precum și a declarării activității, punctului de lucru/sediului secundar, după caz; b. să facă dovada deținerii legale a spațiului, care trebuie să fie înregistrat în evidențele fiscale ca spațiu nerezidențial; c. să dețină avizele/acordurile/certificările/documentele prevăzute de legislația incidentă pentru activitatea desfășurată; d. să dețină avizul și sau autorizația de securitate la incendiu - dacă spațiul sau clădirea în care desfășoară activitatea se încadrează în categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu — conform prevederilor legale, punctul de vedere al LS.U. în situațiile în care au avut loc dezmembrări ale spațiilor sau există informații că au intervenit modificări ale clădirilor; e. să dețină contract valabil încheiat cu un operator de salubrizare, în vederea gestionării deșeurilor din ambalaje, a produselor expirate sau deteriorate, precum și a deșeurilor rezultate din fluxurile tehnologice de producție; f. să achite integral și anticipat taxele aferente. Art. 11 Acordul/autorizația de funcționare pentru pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață nu se emite în următoarele situații: a) contravine planului general de dezvoltare urbană și criteriilor generale privind determinarea zonelor și locurilor de vânzare din municioiul Suceava; b) aduce prejudicii spațiilor aflate în incinta sau în apropierea unor clădiri de valoare arhitectonică deosebită ori cu valoare de patrimoniu; c) exercițiul comercial se face în spații improvizate sau în spații care nu sunt înregistrate în evidențele fiscale ca spații nerezidențiale; d) solicitantul nu depune documentația completă; e) solicitantul nu face dovada corelării desfășurării exercițiului comercial cu destinația spațiului (pentru comerț, prestări servicii, alimentație publică, activități recreative și distractive etc. — după caz) prevăzută în conținutul certificatului de urbanism/autorizației de construire/extrasului de carte funciară/contractului de vânzare- cumpărare autentificat — după caz ; f) pentru comercializarea produselor de tip Vape, țigări electronice, țigări, tutun, băuturi alcoolice, bături energizante prin automate, fără a se asigura verificarea îndeplinirii condiției de vârstă a consumatorilor conform prevederilor legale; g) nu respectă normele referitoare la stabilirea și achitarea taxei de ecologizare și gestionarea deșeurilor generate de desfășurarea activității; h) operatorii economici au obligații de plată restante către bugetul local (impozite și taxe, amenzi, chirii, redevențe și alte venituri ale bugetului local); i) se încalcă dispozițiile prezentului Regulament. Art.12 (1) Depunerea unor documente care nu sunt conforme cu realitatea, retragerea/suspendarea documentelor care au stat la baza emiterii autorizațiilor, de către instituțiile care le-au emis, nerespectarea condițiilor ce au stat la baza emiterii acordului/autorizației de funcționare, conduc la suspendarea/anularea acordului/autorizației de funcționare. (2) Deținerea acordului/autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață nu înlătură obligația operatorului economic de a deține celelalte autorizații prevăzute de legislația incidentă. (3) În cazul pierderii acordului/autorizației de funcționare, operatorii economici pot solicita eliberarea unui nou acord/autorizații, cu plata taxelor aferente. CAPITOLUL III: Procedura de emitere/reînnoire a acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii Art. 13 Acordul de funcționare se emite, pe perioadă nedeterminată, atât timp cât condițiile inițiale pentru care s-a solicitat acordul de funcționare rămân nemodificate și documentele care constituie dosarul de solicitare a acordului de funcționare sunt valabile. A. Procedura de emitere a acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii în structuri de vânzare cu sediu fix Art. 14 (1) În vederea obținerii acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii în structuri de vânzare cu sediu fix operatorii economici au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru emiterea acordului de funcționare — formular-tip; 2. act constitutiv - după caz; 3. certificat de înregistrare în registrul comerțului; 4. certificat constatator; 5, acte doveditoare pentru dreptul de folosință a spațiului/terenului și documente din care să rezulte destinația spațiului — de comerț sau prestări servicii, corespunzătoare obiectului de activitate. În cazul în care solicitantul este proprietar al spațiului/terenului, se vor prezenta documentele din care rezultă dreptul de proprietate: extras de carte funciară valabil sau contract de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică sau autorizație de construire și proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. În alte situații se vor prezenta contractul de închiriere (înregistrat la organul fiscal competent, dacă este încheiat cu o persoană fizică) sau contract de comodat sau contract de asociere etc. Destinația spațiului poate fi dovedită cu extras de carte funciară valabil sau contract de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică sau autorizație de construire și proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor sau certificat de urbanism (pentru situațiile în care nu se impune obținerea autorizației de construire) cu dovada indeplinirii condițiilor impuse prin acesta (prezentarea tuturor avizelor, acordurilor, menționate). 6. autorizație privind securitatea la incendiu pentru categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu — conform prevederilor legale, punctul de vedere al 1.S.U. în situațiile în care au avut loc dezmembrări ale spațiilor sau există informații că au intervenit modificări ale clădirilor; 7. autorizație de mediu — pentru activitățile cuprinse în anexa 1 la Procedura de obținere a autorizației de mediu, aprobată prin Ordinul 1798/2007 emis de ministrul mediului și dezvoltării durabile, cu modificările și completările ulterioare; 8. document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor — dacă se comercializează produse alimentare; 9. acordurile vecinilor - în cazul în care se care solicită orar de funcționare peste ora 22:00 sau înainte de ora 08.00; 10. dovada achitării taxei de emitere a acordului și de avizare a orarului de funcționare; 11. alte documente, în funcție de specificul activității. (2) În funcție de specificul activității se vor prezenta următoarele: a. aviz de funcționare eliberat de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale — pentru comercializarea dispozitivelor medicale; b. notificare privind certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică, eliberată de Direcția de Sănătate Publică — pentru activitățile de coafură și alte activități de înfrumusețare; c. autorizație pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase, eliberată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor; d. certificat de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecția plantelor, eliberat de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; e. autorizație pentru comercializarea semințelor și materialului săditor, eliberată de Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; f. autorizație de funcționare, eliberată de Ministerul Sănătații Publice — pentru farmacii; g. autorizație tehnică, eliberată de Registrul Auto Român — pentru service auto; h. certificat de înregistrare sanitar-veterinară, eliberat de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor — pentru comercializarea animalelor de companie și a hranei pentru acestea; i. autorizație sanitară-veterinară, eliberată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor — pentru farmacii veterinare; j. autorizație pentru efectuarea operațiunilor cu arme și muniții letale, eliberată de Ministerul Administrației și Internelor — Inspectoratul de Poliție Județean; k. pentru saloanele de cosmetică - declarație pe proprie răspundere că la punctul de lucru nu se efectuează activități de piercing, tatuare artistică, tatuare cosmetică, implantare dermală. În cazul în care se desfășoară aceste activități se va prezenta autorizația sanitară de funcționare; l. pentru centrele de bronzat - declarație pe proprie răspundere că la punctul de lucru se utilizează aparate pentru care dețin certificate de conformitate. B. Procedura de reînnoire a acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii în structuri de vânzare cu sediu fix Art. 15 (1) Reînnoirea acordului de funcționare poate fi solicitată în cazul apariției oricăror modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat acordul de funcționare sau în cazul expirării documentelor depuse la dosarul constituit în vederea emiterii acordului de funcționare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii activității noi/modificate/expirării documentelor în vederea desfășurării activității. (2) În cazul în care în care se solicită reînnoirea și sunt îndeplinite condițiile pentru reînnoire, se va emite un nou acord de funcționare, pentru care operatorul va achita anticipat taxa de reînnoire. (3) În cazul modificării orarului de funcționare se va elibera un nou aviz, care va constitui anexă la acordul de funcționare. (4) În vederea reînnoirii acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii în structuri de vânzare cu sediu fix, operatorii economici au obligația de a depune o cerere în care să specifice modificările intervenite sau documentele expirate, precum și o documentație completă care va cuprinde : 1. acordul de funcționare emis inițial, în original; 2. documentele care le înlocuiesc pe cele expirate depuse la dosarul constituit în vederea eliberării acordului de funcționare; 3. documentele care cuprind modificările intervenite — după caz; 4. avize/acorduri/autorizații prevăzute de legislația în vigoare - pentru noua activitate sau pentru noile catacteristici ale structurii de vânzare — după caz; 5. dovada achitării taxei de reînnoire a acordului de funcționare și de eliberare a avizului orarului de funcționare. CAPITOLUL IV: Procedura de eliberare/vizare anuală a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix A. Procedura de eliberare a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix Art. 16 (1) Activitățile de alimentație publică se pot desfășura în mod permanent sau ocazional/temporar în baza autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică. (2) Autorizația de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix cu activitate permanentă este valabilă pe perioadă nedeterminată, cu condiția vizării anuale, atât timp cât condițiile inițiale pentru care s-a solicitat autorizația rămân nemodificate și documentele care constituie dosarul de solicitare a acesteia sunt valabile. (3) Autorizația de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix cu activitate temporară este valabilă pe perioadă determinată, atât timp cât condițiile inițiale pentru care s-a solicitat autorizația rămân nemodificate și documentele care constituie dosarul de solicitare a acesteia sunt valabile. Art. 17 În vederea obținerii autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix, solicitanții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru eliberarea autorizației — formular-tip; 2. act constitutiv - după caz; 3. certificat de înregistrare în registrul comerțului; 4. certificat constatator; 5. acte doveditoare pentru dreptul de folosință a spațiului/terenului și documente din care să rezulte destinația spațiului — de alimentație publică. În cazul în care solicitantul este proprietar al spațiului/terenului, se vor prezenta documentele din care rezultă dreptul de proprietate: extras de carte funciară valabil sau contract de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică sau autorizație de construire și proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. În alte situații se vor prezenta contractul de închiriere (înregistrat la organul fiscal competent, dacă este încheiat co o persoană fizică) sau contract de comodat sau contract de asociere etc. Destinația spațiului poate fi dovedită cu extras de carte funciară valabil sau contract de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică sau autorizație de construire și proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor sau certificat de urbanism (pentru situațiile în care nu se impune obținerea autorizației de construire) cu dovada indeplinirii condițiilor impuse prin acesta (prezentarea tuturor avizelor, acordurilor, menționate); 6. autorizație privind securitatea la incendiu pentru categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu — conform prevederilor legale, punctul de vedere al L.S.U. în situațiile în care au avut loc dezmembrări ale spațiilor sau există informații că au intervenit modificări ale clădirilor; 7. autorizație de mediu — conform anexei 1 la Procedura de obținere a autorizației de mediu, aprobată prin Ordinul 1798/2007 emis de ministrul mediului și dezvoltării durabile, cu modificările și completările ulterioare; 8. document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor; 9, declarație pe proprie răspundere pentru stabilirea tipului unității de alimentație publică pentru unitățile neincluse în structuri de primire turistică sau certificat de clasificare și fișă anexă — pentru unitățile incluse în structuri de primire turistică; 10. acordurile vecinilor - în cazul în care se care solicită orar de funcționare peste ora 22:00 sau înainte de ora 08.00; 11. dovada achitării taxei de eliberare a autorizației și de avizare a orarului de funcționare. Art. 18 (1) Terasele de alimentație publică pot fi incluse în autorizația eliberată pentru restaurant, bar, fast-food etc., cu plata taxei de eliberare a autorizației corespunzătoare suprafeței care include suprafața terasei sau pot fi autorizate separat. (2) În cazul în care numărul total de locuri (inclusiv locurile aferente terasei cu activitate permanentă) este mai mare de 100, operatorul economic va prezenta și autorizația de mediu. (3) Autorizațiile pentru terasele de alimentație publică cu activitate permanentă sau sezonieră/temporară/ocazională amplasate pe terenurile închiriate de municipiul Suceava au durata de valabilitate corelată cu durata contractului de închiriere și a autorizației de construire. Art. 19 În vederea obținerii autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix — pentru terase, solicitanții au obligația de a deține autorizația de funcționare pentru unitatea de alimentație publică (pentru restaurant, bar etc.). Autorizația se emite în baza unei documentații complete care va cuprinde următoarele: |, cerere pentru eliberarea autorizației — formular-tip; 2. act constitutiv - după caz; 3. certificat de înregistrare în registrul comerțului; 4. certificat constatator; 5. acte doveditoare a dreptului de folosință a terenului (extras de carte funciară, plan de situație, contract de închiriere, de vânzare-cumpărare — după caz) și documente pentru amenajarea terasei (certificat de urbanism, autorizație de construire, proces - verbal de recepție la terminarea lucrărilor — după caz); 6. autorizație privind securitatea la incendiu pentru categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu — conform prevederilor legale, punctul de vedere al L.S.U. în situațiile în care se impune prin certificatul de urbanism; 7, autorizație de mediu — după caz - conform anexei 1 la Procedura de obținere a autorizației de mediu, aprobată prin Ordinul 1798/2007 emis de ministrul mediului și dezvoltării durabile, cu modificările și completările ulterioare; 8. document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor; 9, declarație pe proprie răspundere pentru stabilirea tipului unității de alimentație publică pentru unitățile neincluse în structuri de primire turistică sau certificat de clasificare și fișă anexă — pentru unitățile incluse în structuri de primire turistică; 10. acordurile vecinilor - în cazul în care se care solicită orar de funcționare peste ora 22:00 sau înainte de ora 08.00; 11. dovada achitării taxei de eliberare a autorizației și de avizare a orarului de funcționare. B. Procedura de vizare anuală a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix Art. 20 (1) Persoanele care dețin autorizație de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix au obligația de a solicita vizarea anuală a acesteia în termen de cel mult un an de la data emiterii/ultimei Vize. (2) În scopul vizării autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică în structuri de vânzare cu sediu fix, solicitanții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru vizarea autorizației - formular-tip; 2. autorizația în original; 3. documente actualizate (în cazul expirării celor depuse la dosar) sau declarație pe proprie răspundere a administratorului/ împuternicitului, din care să rezulte că de la data eliberării autorizației sau a ultimei vize nu au intervenit modificări cu privire la condițiile și spațiul în care își desfășoară activitatea și că deține celelalte autorizații /avize/ acorduri/ notificări/ documente specifice, valabile la data cererii - după caz; 4, declarație pe proprie răspundere pentru stabilirea tipului unității de alimentație publică pentru unitățile neincluse în structuri de primire turistică; 5. dovada achitării taxei de vizare a autorizației și a avizului orarului de funcționare. CAPITOLUL V: Procedura de eliberare/vizare anuală a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive în structuri de vânzare cu sediu fix A. Procedura de eliberare a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive în structuri de vânzare cu sediu fix Art. 21 (1) Activitățile recreative și distractive se pot desfășura în mod permanent sau ocazional/temporar, în baza autorizației de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive. (2) Autorizația de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive în structuri de vânzare cu sediu fix cu activitate permanentă este valabilă pe perioadă nedeterminată, cu condiția vizării anuale, atât timp cât condițiile inițiale pentru care s-a solicitat autorizația rămân nemodificate și documentele care constituie dosarul de solicitare a acesteia sunt valabile. (3) Autorizația de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive în structuri de vânzare cu sediu fix cu activitate temporară este valabilă pe perioadă determinată, atât timp cât condițiile inițiale pentru care s-a solicitat autorizația rămân nemodificate și documentele care constituie dosarul de solicitare a acesteia sunt valabile. Art. 22 În vederea eliberării autorizației de funcționare privind desfășurarea activităților recreative și distractive, solicitanții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru eliberarea autorizației — formular-tip; 2. act constitutiv - după caz; 3. certificat de înregistrare în registrul comerțului; 4. certificat constatator pentru punctul de lucru/activitatea desfășurată, după caz; 5. acte doveditoare pentru dreptul de folosință a spațiului/terenului și documente din care să rezulte destinația spațiului — pentru activități recreative și distractive. În cazul în care solicitantul este proprietar al spațiului/terenului, se vor prezenta documentele din care rezultă dreptul de proprietate: extras de carte funciară valabil sau contract de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică sau autorizație de construire și proces- verbal de recepție la terminarea lucrărilor. În alte situații se vor prezenta contractul de închiriere (înregistrat la organul fiscal competent, dacă este încheiat cu o persoană fizică) sau contract de comodat sau contract de asociere etc. Destinația spațiului poate fi dovedită cu extras de carte funciară valabil sau contract de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică sau autorizație de construire și proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor sau certificat de urbanism (pentru situațiile în care nu se impune obținerea autorizației de construire) cu dovada indeplinirii condițiilor impuse prin acesta (prezentarea tuturor avizelor, acordurilor, menționate ). 6. autorizație privind securitatea la incendiu pentru categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu — conform prevederilor legale, punctul de vedere al LS.U. în situațiile în care au avut loc dezmembrări ale spațiilor sau există informații că au intervenit modificări ale clădirilor; 7 documente care atestă că utilajele/instalațiile îndeplinesc normele de exploatare în condiții de siguranță (aviz ISCIR și/sau declarație pe proprie răspundere a administratorului sau a împuternicitului acestuia, pentru echipamentele care nu se încadrează în categoriile care se avizează de ISCIR, precum și declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că operatorul economic asigură montarea, exploatarea și demontarea echipamentelor în condiții de siguranță de către personalul instruit conform normelor legale în vigoare și că răspunde de informarea, supravegherea și siguranța participanților la activitățile desfășurate); 8. acordurile vecinilor - în cazul în care se care solicită orar de funcționare peste ora 22:00 sau înainte de ora 08.00; 9. dovada achitării taxei de autorizare și de avizare a orarului de funcționare. B. Procedura de vizare a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive în structuri de vânzare cu sediu fix Art. 23 (1) Persoanele care dețin autorizație de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive în structuri de vânzare cu sediu fix au obligația de a solicita vizarea anuală a acesteia în termen de cel mult un an de la data emiterii/ultimei Vize. (2) Pentru vizarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive, solicitanții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde următoarele: 1. cerere pentru vizarea autorizației — formular-tip; 2. autorizația în original; 3. documente actualizate, dacă este cazul sau declarație pe proprie răspundere a administratorului/ împuternicitului, din care să rezulte că de la data eliberării autorizației sau a ultimei vize nu au intervenit modificări cu privire la condițiile și spațiul în care își desfășoară activitatea și că deține celelalte autorizații/avize/acorduri/notificări/documente specifice, valabile la data cererii - după caz; 4 dovada achitării taxei de viză a autorizației și a avizului pentru programul/orarul de funcționare. CAPITOLUL VI: Procedura de emitere a acordului de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață ambulant/ stradal Art. 24 (1) Acordul de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață ambulant/stradal se emite la cererea operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii, exclusiv activitățile prevăzute de art. 475 alin. (3) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în zone publice, ambulant, stradal permanent sau sezonier/ocazional/temporar. (2) Acordul de funcționare pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor, ambulant se eliberează pentru: a) operatorii economici care își desfășoară activitatea în piețe agroalimentare și în bazar, fără a deține contracte de închiriere, cu aprobarea administratorului pieței/bazarului; b) operatorii economici care își desfășoară activitatea stradal, pe raza municipiului Suceava, fără a deține contracte de închiriere, cu respectarea condițiilor impuse prin certificatele de urbanism/avizele de amplasare/reglementările pentru ocuparea temporară a domeniului public; c) operatorii economici care realizează fapte de comerț în afara spațiilor comerciale. (3) Mobilierul urban utilizat (vitrine frigorifice, spații de expunere, etc.) se va amplasa în baza certificatului de urbanism/avizului de amplasare — după caz. Art. 25 (1) Produsele și serviciile care pot fi comercializate ambulant în piețe agro- alimentare, târguri, oboare și bazar sunt stabilite prin regulamentele de organizare și funcționare a piețelor, bazarului. (2) Produsele care pot fi comercializate ambulant, stradal sunt următoarele: a) cărti, reviste, ziare, vederi, articole artizanale, gablonțuri, tablouri; b) produse de panificație, patiserie - expuse în vitrine de protecție speciale, în condiții igienico-sanitare corespunzătoare; c) hot-dog, popcorn, vată de zahăr, înghețată, băuturi răcoritoare, ceai, cafea — prin automate/dozatoare specializate, în rulote, în condiții igienico-sanitare corespunzătoare; d) băuturi răcoritoare, înghețată - din lăzi și vitrine frigorifice, în condiții igienico- sanitare corespunzătoare; e) flori, legume, fructe - în condiții igienico-sanitare corespunzătoare; f) mărțișoare, felicitări, alte produse specifice sărbătorilor tradiționale, cu respectarea prevederilor legale. Art. 26 Comercianții care desfășoară activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață ambulant/stradal au obligația de a respecta următoarele condiții: 1. să nu stânjenească circulația pietonală și activitatea celorlalți operatori economici din zona desfășurării activității; 2. să utilizeze mobilier urban corespunzător din punct de vedere estetic și în stare perfectă de funcționare; 3. să păstreze ordinea, liniștea publică și curățenia în zona desfășurării activității; 4. să afișeze prețurile serviciilor/mărfurilor expuse la vânzare; 5. să respecte suprafața structurii de vânzare — după caz; 6. să respecte normele legale privind: igiena, sănătatea publică și siguranța alimentelor; proveniența și calitatea mărfurilor; utilizarea mijloacelor de cântărire autorizate; protecția consumatorilor; apărarea împotriva incendiilor; securitatea și sănătatea în muncă și legislația muncii; cerințele profesionale pentru personalul angajat pentru exercitarea de activități comerciale cu produse din sectorul alimentar; 7. să dețină acordurile/avizele/autorizațiile/certificările/documentele de înregistrare valabile pentru activitatea desfășurată, echipamentele utilizate, conform legislației. Art. 27 În vederea emiterii acordului de funcționare pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață, ambulant/stradal, comercianții au obligația de a depune o documentație completă care va cuprinde: a) cerere — formular-tip; b) act constitutiv- după caz; c) certificat de înregistrare; d) certificat constatator; e) aviz de amplasare/certificat de urbanism și dovada îndeplinirii condițiilor impuse - după caz și plan de situație privind amplasamentul - pentru comerțul stradal; f) document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor — după caz; g) documente din care să rezulte dreptul de a desfășura activitatea în locația respectivă; h) dovada achitării taxei de emitere a acordului. CAPITOLUL VII: Procedura de emitere a acordului pentru desfășurarea altor activități pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava Art. 28 (1) Acordul pentru desfășurarea altor activități pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava se emite la cerere, pentru desfășurarea următoarelor activități: a. spectacole, festivaluri, manifestări cultural - artistice și sportive; b. jocuri de artificii cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4; c. expoziții de autovehicule și de alte produse. (2) Acordul pentru desfășurarea altor activități pe domeniul public sau privat al municipiului Suceava se emite pentru o perioadă determinată, pentru fiecare eveniment. Art. 29 În funcție de activitatea pentru care se solicită emiterea acordului, se va prezenta următoarea documentație: a) cerere; b) act constitutiv - după caz; c) certificat de înregistrare d) certificat constatator — pentru activitatea desfășurată ; e) aviz de amplasare/certificat de urbanism și dovada îndeplinirii condițiilor impuse - după caz și plan de situație privind amplasamentul; f) aviz și/sau autorizație privind securitatea la incendiu — după caz, conform prevederilor legale în materie; g) dovada achitării taxei de utilizare temporară a locurilor publice, documente doveditoare a dreptului de folosință a terenului — după caz; h) dovada achitării taxei de emitere a acordului. CAPITOLUL VIII: ORARE DE FUNCȚIONARE Art. 30 (1) Structurile de vânzare cu amănuntul și cele în care se prestează servicii de piață pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii. (2) Fiecare operator economic își stabilește orarul de funcționare, cu respectarea prevederilor înscrise în legislația muncii, cu condiția respectării reglementărilor în vigoare privind liniștea și ordinea publică și în conformitate cu prevederile prezentului Regulament. (3) Structurile de vânzare cu amănuntul din sectorul alimentar nu pot fi închise mai mult de două zile consecutive, cu excepția unor cauze obiective de nefuncționare. (4) Orarul de funcționare se afișează la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat să asigure respectarea acestuia. Art. 31 (1) Operatorii economici au obligația de a solicita avizarea orarului de funcționare odată cu depunerea cererii pentru eliberarea acordului/autorizației de funcționare. (2) Avizul orarului de funcționare constitituie anexă la acordul/autorizația de funcționare. (3) Pentru avizarea orarului de funcționare peste ora 22:00 sau înainte de ora 08.00, comercianții trebuie să depună la dosarul de eliberare a acordului/autorizației de funcționare următoarele: a) acordurile sub semnătură privată ale tuturor vecinilor direct afectați cu care se învecinează în plan orizontal și vertical, în cazul structurilor de vânzare situate în clădiri colective în care există și locuințe; b) acordurile sub semnătură privată ale tuturor vecinilor, în cazul spălătoriilor auto, unităților de service auto și teraselor de alimentație publică situate în Zone rezidențiale. (4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) lit a) și b), dacă nu există reclamații, în situația în care, din motive temeinic justificate, solicitanții nu pot prezenta acordurile tuturor vecinilor, se va aviza un orar de funcționare provizoriu pe o perioadă de 30 de zile, care în cazul apariției unor reclamații referitoare la disconfortul produs vecinilor va fi restrâns în mod corespunzător. Art. 32 (1) Operatorii economici care desfășoară activitatea în cadrul centrelor comerciale vor respecta orarul de funcționare avizat pentru centrul commercial, fără a avea obligația de a solicita avizarea unui orar de funcționare propriu. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), este posibilă avizarea altui orar, cu condiția prezentării acordului administratorului centrului comercial. Art. 33 (1) În cazul în care apar reclamații care se dovedesc a fi întemeiate, referitoare la disconfortul produs vecinilor, la tulburarea ordinii și liniștii publice, ca urmare a desfășurării activității, pentru respectiva structură de vânzare se va aviza un orar de funcționare restrâns în mod corespunzător, în vederea asigurării ordinii și liniștii publice și a confortului vecinilor. (2) În cazul unor reclamații care se dovedesc a fi întemeiate, programul/orarul de funcționare avizat inițial poate fi modificat în mod corespunzător, prin dispoziția Primarului municipiului Suceava. (3) Constatarea temeiniciei reclamațiilor se face de către instituțiile abilitate (Direcția de Sănătate Publică, Garda de Mediu, Poliție etc.) și de către Poliția Locală Suceava. CAPITOLUL IX: TAXE Art. 34 (1) Următoarele taxe prevăzute în prezentul Regulament, se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Local și se achită integral, anticipat, indiferent de perioada în care operatorul economic își desfășoară activitatea și nu se restituie în cazul suspendării/retragerii acordului/autorizației de funcționare sau al suspendării/încetării activității: a) taxa de emitere/reînnoire a acordului de funcționare pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață; b) taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică; c) taxa pentru eliberarea/vizarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea activităților recreative și distractive; d) taxa pentru emiterea acordului pentru desfășurarea altor activități pe domeniul public sau privat; e) taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice; f) taxa pentru eliberarea, vizarea anuală și modificarea avizului privind programul de funcționare — se va percepe și pentru eliberarea, vizarea anuală și modificarea avizului privind orarul de funcționare. (2) Prin excepție, pentru piețele și Complexul Comercial Bazar, administrate de Direcția administrația piețelor din cadrul Primăriei Municipiului Suceava, nu se datorează taxă pentru emiterea/reînnoirea acordului de funcționare a piețelor/Bazarului. (3) Verificarea încasării taxelor datorate de operatorii economici, conform prezentului Regulament se realizează de către funcționarii din cadrul serviciului de specialitate, anterior întocmirii acordurilor/autorizațiilor de funcționare. (4) Taxele prevăzute în prezentul Regulament se achită numerar sau cu cardul bancar la ghișeele de la Primăria Municipiului Suceava, prin mandat poștal, ordin de plată sau cu cardul pe internet. CAPITOLUL X: Sancțiuni și contravenții Art. 35 (1) Constituie contravenție comercializarea băuturilor alcoolice de către operatorii economici, în perimetrul stațiilor mijloacelor de transport public de persoane, dacă aceasta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei. (2) Pe lângă amenda contravențională se pot aplica și următoarele sancțiuni complementare: a) suspendarea activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile; b) retragerea acordului/autorizației de funcționare, la propunerea organului constatator, în cazul repetării contravenției prevăzute la alin. (1). (3) Contravenția prevăzută la alin. (1) se constată de către Poliția Locală Suceava și persoanele împuternicite de Primarul Municipiului Suceava. CAPITOLUL XI: Dispoziții tranzitorii și finale Art. 36 (1) În cazul apariției oricăror modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat autorizația pentru desfășurarea activității de comerț/prestări servicii, operatorul economic are obligația de a solicita un nou acord de funcționare — conform prezentului Regulament, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii activității noi/modificate/expirării documentelor în vederea desfășurării activității, cu plata taxei de reînnoire. (2) Autorizațiile pentru desfășurarea activității de alimentație publică și autorizațiile pentru desfășurarea activităților recreative și distractive emise anterior își păstrează valabilitatea până la data expirării acestora, în cazul în care nu apar modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat și autorizația și documentele care constituie dosarul de solicitare a autorizației sunt valabile. Operatorii economici au obligația de a solicita vizarea anuală a autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică / activităților recreative și distractive până la data expirării acestora, cu plata taxei de viză anuală. (3) În cazul apariției oricăror modificări în tipul de activitate desfășurată sau al schimbării suprafeței structurii de vânzare pentru care s-a solicitat autorizația pentru desfășurarea activității de alimentație publică/activităților recreative și distractive, operatorul economic care deține autorizație valabilă are obligația de a solicita o nouă autorizație de funcționare - conform prezentului Regulament, în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii activității noi/modificate/expirării documentelor în vederea desfășurării activității, cu plata taxei de viză a autorizației. (4) Avizele pentru programul de funcționare emise anterior intrării în vigoare a prezentului regulament rămân valabile atât timp cât acordurile/autorizațiile de funcționare sunt valabile.