Aprobă Regulamentul pentru înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ - teritorială a Municipiului Suceava. Valoarea aprobată este de 113 lei. De regulă este pasul care precede o vânzare, o închiriere sau o autorizație de construire.
Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm
Cine apareAprobarea Regulamentului pentru înregistrarea evidența și radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării de pe raza administrativ- teritorială a Municipiului Suceava
Ce dispune- Aprobă Regulamentul pentru înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ - teritorială a Municipiului Suceava.
- Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Suceava nr. 74 din 23.02.2023, pentru aprobarea Regulamentului privind procedura pentru înregistrarea evidența și radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Suceava.
- Proprietarii de vehicule supuse înregistrării sau deținătorii mandatați ai acestora cu domiciliul, reședința în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, sediul sau punctul de lucru în municipiul Suceava, sunt obligați să solicite înregistrarea acestora înainte de a le pune în circulație și radierea lor din evidență, potrivit prezentului Regulament. Art.S. Proprietarii de vehicule înregistrate sau deținătorii mandatați ai acestora au obligația să monteze pe acestea, după caz, una sau două plăcuțe cu numărul de înregistrare atribuit, cu forme, dimensiuni și conținut prevăzute de standardele în vigoare. CAPITOLULII VEHICULE Secțiunea 1 Înregistrarea mopedelor, tramvaielor, troleibuzelor, tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor destinate a fi tractate de acestea și a mașinilor autopropulsate Art.6. Autoritatea competentă pentru înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor de pe raza municipiul Suceava, pentru care există obligativitatea înregistrării, este Municipiul Suceava prin Serviciul Administrare Străzi și Sistematizare Rutieră din cadrul Direcției Generale Tehnice și de Investiții. Art.7. Persoana fizică sau juridică care deține vehicule supuse înregistrării, sau înregistrate în alte localități și își stabilește domiciliul, reședința în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, sediul ori punctul de lucru în municipiul Suceava, este obligată să solicite înregistrarea în termen de 30 de zile de la data stabilirii domiciliului, reședinței în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, sediului ori punctului de lucru în municipiul Suceava.
Textul integral al hotărârii
Art.1. Se aprobă Regulamentul pentru înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ - teritorială a Municipiului Suceava, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Suceava nr. 74 din 23.02.2023, pentru aprobarea Regulamentului privind procedura pentru înregistrarea evidența și radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Suceava. Art.3. Primarul municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prEVederile prezentei hotărâri. | alese fr E ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ , ANDREI UCIAN BACOȘ SECRETAR GENFR AL AL MUNICIPIULUI N i Jrs. IQAN CIUTAC Nr. 15 din 31 ianuarie 2025 1 CES Dc tt E E E Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU și-au Nr. voturi „Nr. voturi | Nr. voturi HCL funcție exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE de vot _ 135 | 2 | 2 1 — 1 2 1 = 1 = 1 ANEXA LA HCL nr. 15 din 31.01.2025 REGULAMENT pentru înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ-teritorială a municipiului SUCEAVA CAPITOLULI PRINCIPII GENERALE Art.1. Prevederile prezentului Regulament stabilesc procedura de înregistrare, evidența și procedura radierii vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, și anume cele prevăzute în Anexa nr.l, ai căror proprietari au domiciliul, reședința ori sediul în municipiul Suceava. Art.2. În sensul prezentului Regulament, expresiile și termenii de mai jos au următorul înțeles: 1. deținător mandatat - persoana fizică sau juridică care folosește un vehicul în baza unui contract de leasing; 2. înregistrare - operațiunea administrativă prin care se atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestării înregistrării este certificatul de înregistrare și numărul de înregistrare atribuit. 3. moped - autovehicul care face parte din categoria mopedelor potrivit Regulamentului (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013. Este asimilat mopedului cvadriciclul ușor, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013; 4. remorcă - vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un tractor agricol sau forestier; 5, semiremorcă - remorca a cărei masă totală maximă autorizată este preluată în parte de către un tractor agricol sau forestier; 6. tractor agricol sau forestier - orice vehicul cu motor, care circulă pe roți sau pe șenile, având cel puțin două axe, a cărui principală funcție constă în puterea sa de tracțiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acționa anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră și a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcție secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite mașini autopropulsate; 7.vehicul - sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane și/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări; 8. vehicul lent - vehicul cu viteza maximă constructivă de până la 25 km/h inclusiv, cu excepția vehiculelor cu două sau trei roți, a cvadriciclurilor, a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor destinate a fi tractate de tractoarele agricole sau forestiere, precum și a mașinilor autopropulsate. Art.3. (1) Pentru a fi înregistrate sau admise în circulație mopedele, troleibuzele, tractoarele agricole sau forestiere, remorcile destinate a fi tractate de acestea și tramvaiele trebuie să fie omologate în condițiile legii. Documentul care atestă omologarea este cartea de identitate a vehiculului, eliberată în condițiile legii. (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) vehiculele lente și mașinile autopropulsate. (3) Pentru a fi înregistrate și a circula pe drumurile publice, vehiculele supuse înregistrării, cu excepția mașinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depășește 25 km/h, a vehiculelor lente, a autovehiculelor cu șenile, a tramvaielor și a vehiculelor cu tracțiune animală, se supun inspecției tehnice periodice, conform legislației în vigoare. (4) Inspecția tehnică periodică se efectuează în stații autorizate sau în reprezentanțe R.A.R., conform legislației în vigoare. Art.4. Proprietarii de vehicule supuse înregistrării sau deținătorii mandatați ai acestora cu domiciliul, reședința în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, sediul sau punctul de lucru în municipiul Suceava, sunt obligați să solicite înregistrarea acestora înainte de a le pune în circulație și radierea lor din evidență, potrivit prezentului Regulament. Art.S. Proprietarii de vehicule înregistrate sau deținătorii mandatați ai acestora au obligația să monteze pe acestea, după caz, una sau două plăcuțe cu numărul de înregistrare atribuit, cu forme, dimensiuni și conținut prevăzute de standardele în vigoare. CAPITOLULII VEHICULE Secțiunea 1 Înregistrarea mopedelor, tramvaielor, troleibuzelor, tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor destinate a fi tractate de acestea și a mașinilor autopropulsate Art.6. Autoritatea competentă pentru înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor de pe raza municipiul Suceava, pentru care există obligativitatea înregistrării, este Municipiul Suceava prin Serviciul Administrare Străzi și Sistematizare Rutieră din cadrul Direcției Generale Tehnice și de Investiții. Art.7. Persoana fizică sau juridică care deține vehicule supuse înregistrării, sau înregistrate în alte localități și își stabilește domiciliul, reședința în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, sediul ori punctul de lucru în municipiul Suceava, este obligată să solicite înregistrarea în termen de 30 de zile de la data stabilirii domiciliului, reședinței în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, sediului ori punctului de lucru în municipiul Suceava. Art.8. (1) Înregistrarea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării se face pe baza depunerii următoarelor documente: a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în Anexa nr.2 din prezentul Regulament; b) actul de identitate al solicitantului persoană fizică, sau documentul care atestă dobândirea personalității juridice persoanelor juridice — certificat de înregistrare de la Registrul Comerțului, în original și copie; c) documentul care atestă dreptul de proprietate asupra vehiculului sau, după caz, un drept de folosință asupra acestuia, în limba română (factură, contract de vânzare, contract de leasing sau închiriere etc.); d) cartea de identitate a vehiculului - la înregistrarea mopedelor, troleibuzelor, tractoarelor agricole sau forestiere, remorcilor agricole sau forestiere; e) atestatul tehnic - la înregistrarea vehiculelor lente și al mașinilor autopropulsate, eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român”; f) dovada efectuării inspecției tehnice periodice în termenul de valabilitate al acesteia - excepție în cazul în cazul vehiculelor lente, mașinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depășește 25 km/h, tramvaielor, vehiculelor cu tracțiune animală; g) dovada asigurare obligatorie RCA - excepție vehiculele cu tracțiune animală; h) dovada asigurării parcării vehiculului într-un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii (după caz); i) dovada plății taxei pentru eliberarea certificatului de înregistrare (chitanță, ordin de plată)- 113 lei. ; j) dovada plății contravalorii plăcuței /plăcuțelor cu numărul de înregistrare: 18 lei- mopede; 63 lei/set- utilaje. k) dovada faptului că vehiculul este radiat din circulație, în cazul unei înregistrări anterioare; 1) procură specială în formă autentică, după caz. (2) Municipiul Suceava este scutit de la plata taxei pentru eliberarea certificatului de înregistrare la aceste categorii de vehicule. Art.9. (1) Pentru fiecare vehicul înregistrat se eliberează un certificat de înregistrare cu număr unic identic cu al plăcuței/plăcuțelor atribuite. Certificatul de înregistrare și plăcuța/setul de plăcuțe cu număr de înregistrare, conform categoriei sau subcategoriei din care fac parte vehiculele respective, se înmânează concomitent și personal, pe bază de semnătură, proprietarului vehiculului sau mandatarului acestuia. (2) Modelul și conținutul certificatului de înregistrare este prevăzut în Anexa nr. 4 la prezentul Regulament, conform prevederilor art. 2 din Ordinul M.A.l. nr. 1454/2006 privind forma, dimensiunile și conținutul certificatului de înmatriculare și ale celui de înregistrare (format maxim: AS- 210 x 149 mm). Suportul va fi din hârtie, având 160 g/mp, cu elemente grafice anticopiere. (3) Valoarea taxei pentru eliberarea certificatului de înregistrare este stabilită anual prin Hotărâre a Consiliului Local. Art.10. (1) La înregistrare, vehiculului i se atribuie contra - cost și o plăcuță/ un set de plăcuțe (după caz) cu număr de înregistrare unic corespunzător certificatului de înregistrare, care sunt conforme prevederilor art. 22 lit. (a) din H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) Contravaloarea acestor plăcuțe poate fi ajustată în funcție de prețul achiziției publice, la data achiziției acestor plăcuțe. Art.11. (1) Plăcuțele cu numărul de înregistrare, trebuie să aibă fondul reflectorizant de culoare galbenă, iar literele și cifrele, în relief, de culoare neagră. (2) Numărul de înregistrare a vehiculelor se compune din denumirea abreviată a județului SV și denumirea localității- SUCEAVA, scrise cu litere cu caractere latine majuscule, precum și dintr- un număr de ordine, format din 4 cifre arabe. (3) Modelul și caracteristicile plăcuței cu număr de înregistrare sunt prezentate în Anexa nr. 6 la prezentul Regulament. Art.12. În cazul schimbării oricăror date referitoare la deținător ori la vehicul, înscrise în certificatul de înregistrare, titularul acestuia este obligat să solicite autorității emitente eliberarea unui nou certificat de înregistrare, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a survenit această modificare. Art.13. (1) Se interzice circulația pe drumurile publice a vehiculelor neînregistrate ori care nu poartă plăcuță/set de plăcuțe cu numărul de înregistrare, precum și circulația acestora pe alte trasee decât cele stabilite de administrația locală, inclusiv a vehiculelor cu tracțiune animală. (2) Persoanele juridice deținătoare de vehicule înregistrate au următoarele obligații: a) să elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru vehiculele care pleacă în cursă; b) să instaleze la intrările și ieșirile din garaje și depouri indicatoare de prevenire privind condițiile de circulație a acestora pe drumurile publice. Secțiunea 2 Înregistrarea vehiculelor cu tracțiune animală Art.14. Înregistrarea vehiculului cu tracțiune animală și eliberarea certificatului de înregistrare se face pe baza următoarelor documente: a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în Anexa nr.2 din prezentul Regulament; b) actul de identitate al solicitantului, original și copie; c) dovada plății taxei pentru eliberarea certificatului de înregistrare (chitanță, ordin de plată, dovada RRN — ghiseul.ro) - 56 lei. Valoarea taxei pentru eliberarea certificatului de înregistrare este stabilită anual prin Hotărâre a Consiliului Local. d) dovada de plată a contravalorii setului de plăcuțe cu numerele de înregistrare eliberată de către Municipiului Suceava- Direcția Buget, contabilitate și fiscalitate sau alt document de plată (O.P., dovada RRN — ghiseul.ro) - 63 lei/set plăcuțe; e) declarație pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul este proprietarul vehiculului pentru care se solicită înregistrarea - se depune în cazul în care solicitantul nu deține un act de dobândire a acestuia; f) procură specială, după caz. CAPITOLUL III ELIBERAREA UNUI NOU CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE, RESPECTIV A UNUI NOU SET DE PLĂCUȚE CU NUMĂR DE ÎNREGISTRARE Art.15. (1) În cazul modificării datelor înscrise în certificatul de înregistrare, referitoare la vehicul sau deținător, acesta este obligat să solicite eliberarea unui nou certificat de înregistrare în termen de 30 de zile de la data la care a survenit modificarea. Eliberarea unui nou certificat de înregistrare ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta se efectuează în baza depunerii următoarelor documente, în original și copie: - cererea solicitantului; - cartea de identitate a vehiculului, cu modificările tehnice operate de Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, în cazul mopedelor, troleibuzelor, tractoarelor agricole sau forestiere, remorcilor agricole sau forestiere; - atestatul tehnic - la înregistrarea vehiculelor lente și a mașinilor autopropulsate, eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român”; - vechiul certificat de înregistrare, în original; - dovada plății taxei pentru eliberarea certificatului de înregistrare (chitanță, ordin de plată, dovada RRN — ghiseul.ro) ; - actul de identitate al solicitantului; - documentul care atestă schimbarea numelui sau a denumirii deținătorului, după caz; - certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal local competent, în cazul schimbării domiciliului, reședinței sau sediului în cadrul aceleiași localități, sau schimbării motorului cu altul cu o capacitate cilindrică diferită, ori a masei totale maximă autorizată în cazul remorcilor agricole sau forestiere; - procură specială, după caz. (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) se restituie solicitantului înregistrării, pe loc, după confruntarea copiei cu acestea. Cartea de identitate a vehiculului sau atestatul tehnic se restituie odată cu predarea noului certificat de înregistrare al vehiculului. Art.16. (1) În cazul pierderii, furtului ori deteriorării certificatului de înregistrare sau a plăcuțelor cu număr de înregistrare, deținătorul vehiculului respectiv este obligat să soliciteeliberarea unui duplicat al acestui document, respectiv a unor noi plăcuțe cu număr de înregistrare în termen de 30 de zile de la data declarării pierderii sau furtului, ori de la data constatării deteriorării, după caz. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) eliberarea unui duplicat al certificatului de înregistrare sau a unei plăcuțe noi/set de plăcuțe cu numărul de înregistrare se efectuează în baza depunerii următoarelor documente, în original și copie: - cererea solicitantului; - cartea de identitate a vehiculului, în cazul mopedelor, troleibuzelor, tractoarelor agricole sau forestiere, remorcilor agricole sau forestiere; - atestatul tehnic - în cazul vehiculelor lente și a mașinilor autopropulsate; - certificatul de înregistrare deteriorat, plăcuțele deteriorate, ori documentul care atestă pierderea sau furtul acestora, după caz; - dovada plății taxei pentru eliberarea certificatului de înregistrare (chitanță, ordin de plată, dovada RRN — ghiseul.ro) - 113 lei, sau a contravalorii plăcuței/setului de plăcuțe cu număr de înregistrare, după caz: 18 lei- mopede; 63 lei/set- utilaje; - actul de identitate al solicitantului; - procură specială, după caz. (3) Documentele originale prevăzute la alin. (2) se restituie deținătorului, pe loc, după confruntarea copiei cu acesta. Cartea de identitate a vehiculului sau atestatul tehnic se restituie odată cu predarea duplicatului certificatului de înregistrare sau a plăcuțelor cu număr de înregistrare. Art.17. Termenul în care se soluționează cererile pentru eliberarea unui certificat de înregistrare nu poate fi mai mare de 10 de zile lucrătoare. CAPITOLUL IV RADIEREA DIN CIRCULAȚIE A VEHICULELOR ÎNREGISTRATE Art.18. Radierea vehiculelor se face de către Municipiul Suceava prin Serviciul Administrare Străzi și Sistematizare Rutieră din cadrul Direcției Generale Tehnice și de Investiții, la cererea proprietarului vehiculului înregistrat sau a deținătorului mandatat al acestuia, în următoarele cazuri: a) acesta dorește retragerea definitivă din circulație a vehiculului și face dovada depozitării acestuia într- un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii: extras de carte funciară/ certificat atestare fiscală / contract de comodat, etc.; b) face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unități specializate în vederea dezmembrării, situație în care radierea este definitivă; c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv; d) în cazul furtului, deținătorul vehiculului este obligat să solicite radierea acestuia în 30 zile de la data declarării furtului la Poliția Municipiului Suceava; e) la trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane, în condițiile legii (vânzare- cumpărare); f) la schimbarea domiciliului, a reședinței sau a sediului deținătorului, pe raza de competență a altei autorități decât cea care a efectuat înregistrarea; Art.19. Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidență. Art.20. Se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea Dispoziției Primarului, vehiculul abandonat sau fără stăpân, declarat ca atare prin dispoziție. Art.21. Radierea se comunică în termen de 30 de zile de către autoritatea care a efectuat- o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale. Art.22. (1) Radierea vehiculelor se face pe baza următoarelor documente: a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în Anexa nr. 3din prezentul Regulament b) actul de identitate al solicitantului, în cazul persoanelor fizice sau documentul care atestă dobândirea personalității juridice, în copie; c) certificatul de înregistrare al vehiculului, în original; ! d) plăcuța/ plăcuțele cu numărul de înregistrare corespondente certificatului de înregistrare ; e) copia documentului care atestă transferul dreptului de proprietate (după caz) f) copia documentului care atestă schimbarea domiciliului (după caz); g) documentul care face dovada depozitării vehiculului într-un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii în original și copie (după caz); h) copia documentului care atestă dezmembrarea în original și copie (după caz); i) copia documentului vamal care atestă scoaterea din România a vehiculului, în original și copie (după caz); j) documentul care atestă furtul vehiculului (după caz); k) dispoziția de radiere din oficiu- pentru vehiculele abandonate sau fără stăpân, declarate ca atare prin dispoziție de Primar (după caz). (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) se restituie deținătorului, pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea. Art.23. În cazulîn care se constată lipsa sau inexistența documentelor specificate la art. 22, alin (1) lit. c) și/sau lit. d) se acceptă o declarație pe proprie răspundere autentificată la un notar public, prin care se justifică motivul lipsei sau inexistenței acestora. Art.24. Radierea se face prin retragerea certificatului de înregistrare în original și a plăcuței/setului de plăcuțe cu numărul de înregistrare, și emiterea ulterioară a unui certificat de radiere, al cărui model este prezentat în Anexa nr.5 la prezentul Regulament. CAPITOLUL V EVIDENȚELE PRIVIND VEHICULELE ÎNREGISTRATE, NUMERELE DE ÎNREGISTRARE ATRIBUITE PRECUM ȘI A CERTIFICATELOR DE ÎNREGISTRARE ELIBERATE DE MUNICIPIUL SUCEAVA Art.25. (1) Evidența vehiculelor înregistrate/radiate în cadrul Serviciului Administrare străzi și Sistematizare Străzi din cadrul Direcției Generale Tehnice și de Investiții a Municipiului Suceava se ține într- un registru special destinat în acest scop, denumit „Registru de evidență a vehiculelor înregistrate/radiate”, care se înregistrează atât în format digital- editabil cât și în formă listată (îndosariată) actualizată periodic (lunar, trimestrial, anual). (2) Registrul de evidență a vehiculelor înregistrate/radiate constituie un document oficial în care se înscriu: - date privind proprietarul/utilizatorul vehiculului; - date privind vehiculul; - numărul de înregistrare atribuit vehiculului; - date privind radierea din circulație a vehiculului; - semnătura proprietarului/utilizatorului vehiculului- după caz (pe documentul în copie). (3) Evidența certificatelor de înregistrare se ține distinct pentru fiecare categorie : pentru mopede - Registru de evidență a mopedelor (REM), respectiv pentru celelalte vehicule - denumite generic utilaje - Registru de evidență a utilajelor (REU), iar numărul de înregistrare atribuit din fiecare registru este compus din denumirea abreviată a localității/municipiului SV și un număr de ordine format din 4 cifre arabe, atribuit în mod crescător pentru fiecare categorie de vehicul, dintr-un anumit interval de numere, în ordinea numărului de înregistrare obținut la data depunerii documentației complete la Registratura Primăriei municipiului Suceava. (4) Evidența certificatelor de înregistrare și plăcuțele cu numere de înregistrare eliberate până la data intrării în vigoare a prezentului Regulament, și care rămân valabile până la data expirării (schimbare proprietar, schimbare de domiciliu/în altă localitate/alt județ, la cerere -scoatere definitivă din circulație, dezmembrare, furt, export, declarare ca vehicul abandonat sau fără stăpân), sunt în următoarele intervale de numere ordine: - Registru de evidență a mopedelor (REM): SV 0430- SV 1043 (peste 610 numere) -Registru de evidență a utilajelor (REU): SV 0101- SV 0429; SV 1500- SV 1800 (peste 630 de numere) CAPITOLUL VI OBLIGAȚIILE DEȚINĂTORILOR DE VEHICULE Art.26. Deținătorul de vehicul înregistrat, persoana fizică și persoana juridică cu domiciliul, sediul sau reședința în municipiul Suceava, este obligat: a) să declare autorității emitente pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de înregistrare, în cel mult 48 de ore de la constatare; b) să solicite eliberarea unui nou document în locul celui furat, pierdut sau distrus; c) să depună imediat, la autoritatea emitentă, originalul certificatului de înregistrare dacă, după obținerea duplicatului a reintrat în posesia acestuia. CAPITOLUL VII DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII Art.27. Aplicarea prevederilor prezentului Regulament va fi asigurată de Serviciul Administrare Străzi și Sistematizare Rutieră din cadrul Direcției Generale Tehnice și de Investiții a Municipiului Suceava, care: - va primi și soluționa solicitările referitoare la înregistrarea și radierea din circulație a tuturor categoriilor de vehicule supuse înregistrării; - va achiziționa plăcuțele cu numerele de înregistrare, respectând prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și ale O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - va elibera un nou certificat de înregistrare în condițiile impuse de Regulament. Art.28. Înregistrarea unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat- o, în cazul în care această operațiune s- a făcut cu încălcarea normelor legale referitoare la această operațiune. Art.29.Serviciului Administrare Străzi și Sistematizare Rutieră va asigura rezolvarea cu celeritate și cu titlu gratuit a solicitărilor din partea organelor abilitate prin lege, cu privire la identitatea deținătorilor de vehicule înregistrate și cu privire la evidența lor, respectând prevederile Regulamentului (UE) nr.2016/697 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și a Legii nr.190/2018, privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogarea a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). Art.30. Pentru aspectele neprecizate de prezentul regulament sunt aplicabile prevederile O.U.G nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar aplicarea sancțiunilor se face de către polițistul rutier sau polițistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. Art. 31.Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Suceava nr. 24 din 28.02.2003, privind înregistrarea vehiculelor pentru care nu există obligația înmatricy lBet—et mențiunea că certificatele de înregistrare eliberate până la data sus- menționată rănsân vălabile. >, SL pp II |
- fizică sau juridică carenumit