#35AlteleUnanimitate
29 aprilie 2026

Planul de acțiuni și de lucrări de interes local aferent anului 2026 pentru repartizarea persoanelor

0

Aprobă planul de acțiuni și de lucrări de interes local aferent anului 2026 pentru repartizarea persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm

Altele
Cine apare
Titlul oficial

Aprobarea planului de acțiuni și de lucrări de interes local în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare

Ce dispune
  • Aprobă planul de acțiuni și de lucrări de interes local aferent anului 2026 pentru repartizarea persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
  • Primarul Municipiului Arad, prin Compartimentul Protecție Civilă, asigură instructajul privind normele de tehnică a securității muncii pentru persoanele beneficiare prevăzute.
  • Serviciul Public de interes local „Direcția de Asistență Socială Arad” are următoarele obligații: a) să întocmească lunar, cu avizul primarului, un plan de acțiuni și/sau lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă, pe baza programului anual aprobat, solicitând și primind cereri din partea instituțiilor partenere; b) să afișeze la loc vizibil planul de acțiuni sau de lucrări de interes local prevăzut la lit. a), precum și lista cu persoanele care urmează să efectueze orele de muncă prevăzute; c) să țină evidența pontajelor întocmite și lucrărilor efectuate de către instituțiile partenere, care vor comunica acestea până în data de 25 a fiecărei luni, orele muncă efectuându - se în intervalul 6 – 25 a fiecărei luni, excepție făcând lunile februarie și decembrie; d) să colaboreze cu instituțiile partenere; e) să ducă la îndeplinire toate obligațiile legale care îi incumbă în materia aplicării Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
  • Supravegherea muncii persoanelor beneficiare revine ca responsabilitate Direcției Generale Poliția Locală Arad, care va întocmi și pontajul lunar pentru fiecare persoană, pentru cei repartizați la Direcția Edilitar ă . (2) Uneltele și celelalte mijloace necesare desfășurării muncii în folosul comunității vor fi asigurate din bugetul local.
Textul integral al hotărârii

Art. 1 Se aprobă planul de acțiuni și de lucrări de interes local aferent anului 2026 pentru repartizarea persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Primarul Municipiului Arad, prin Compartimentul Protecție Civilă, asigură instructajul privind normele de tehnică a securității muncii pentru persoanele beneficiare prevăzute la art. 1. Art. 3 Serviciul Public de interes local „Direcția de Asistență Socială Arad” are următoarele obligații: a) să întocmească lunar, cu avizul primarului, un plan de acțiuni și/sau lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă, pe baza programului anual aprobat, solicitând și primind cereri din partea instituțiilor partenere; b) să afișeze la loc vizibil planul de acțiuni sau de lucrări de interes local prevăzut la lit. a), precum și lista cu persoanele care urmează să efectueze orele de muncă prevăzute; c) să țină evidența pontajelor întocmite și lucrărilor efectuate de către instituțiile partenere, care vor comunica acestea până în data de 25 a fiecărei luni, orele muncă efectuându - se în intervalul 6 – 25 a fiecărei luni, excepție făcând lunile februarie și decembrie; d) să colaboreze cu instituțiile partenere; e) să ducă la îndeplinire toate obligațiile legale care îi incumbă în materia aplicării Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune. Art. 4 (1) Supravegherea muncii persoanelor beneficiare revine ca responsabilitate Direcției Generale Poliția Locală Arad, care va întocmi și pontajul lunar pentru fiecare persoană, pentru cei repartizați la Direcția Edilitar ă . (2) Uneltele și celelalte mijloace necesare desfășurării muncii în folosul comunității vor fi asigurate din bugetul local. Art. 5 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin Direcția de Asistență Socială Arad, Compartimentul Protecție Civilă, Direcția Edilitar ă , instituțiile partenere și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrației Publică Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

VotulDl. Clițan M: - Unanimitate (n.n. 21 consilieri prezenți) .Sursasha256 7a093c3eb5345308…
Discuție
Comentariile nu sunt deschise încă. Poți scrie prin formularul de contact din subsol.