Se însușește Lista bunurilor de preluare reprezentând mijloace fixe. Odată intrat în domeniul public, terenul nu mai poate fi vândut.
Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm
Trecerea în domeniul public al municipiului Arad a bunurilor de preluare reprezentând mijloace fixe din patrimoniul SC RECONS SA Arad
Ce dispune- Se însușește Lista bunurilor de preluare reprezentând mijloace fixe.
- Trece cu plată, din patrimoniul SC RECONS SA Arad în domeniul public al Municipiului Arad, a bunurilor de preluare, reprezentând mijloace fixe, utilizate de operatorul SC RECONS SA Arad în derularea Contractului de concesiune nr. 46770/09.07.2020 a serviciului de întreținere, funcționare și exploatare a Bazinului de înot de polo, respectiv a Contractului de concesiune nr. 36986/10.05.2021 a serviciului de administrare, întreținere și exp loatare a Stadionului Municipal – Arena Francisc Neuman, la valorile menționate în Lista bunurilor de preluare reprezent ând mijloace fixe. (2) Plata T.V.A. – ului se va asigura în condițiile legii.
- Sumele necesare transferului se asigură din Bugetul General de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Arad.
- Mandatează reprezentantul Unității Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a SC RECONS SA A rad să aprobe trecerea cu plată a bunurilor de preluare reprezentând mijloace fixe din patrimoniul SC RECONS SA A rad în domeniul public al Municipiului Arad, la valorile menționate în Lista bunurilor de preluare reprezentând mijloace fixe.
Textul integral al hotărârii
Art. 1 Se însușește Lista bunurilor de preluare reprezentând mijloace fixe, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 (1) Se aprobă trecerea cu plată, din patrimoniul SC RECONS SA Arad în domeniul public al Municipiului Arad, a bunurilor de preluare, reprezentând mijloace fixe, utilizate de operatorul SC RECONS SA Arad în derularea Contractului de concesiune nr. 46770/09.07.2020 a serviciului de întreținere, funcționare și exploatare a Bazinului de înot de polo, respectiv a Contractului de concesiune nr. 36986/10.05.2021 a serviciului de administrare, întreținere și exp loatare a Stadionului Municipal – Arena Francisc Neuman, la valorile menționate în Lista bunurilor de preluare reprezent ând mijloace fixe. (2) Plata T.V.A. – ului se va asigura în condițiile legii. Art. 3 Sumele necesare transferului se asigură din Bugetul General de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Arad. Art. 4 Se mandatează reprezentantul Unității Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a SC RECONS SA A rad să aprobe trecerea cu plată a bunurilor de preluare reprezentând mijloace fixe din patrimoniul SC RECONS SA A rad în domeniul public al Municipiului Arad, la valorile menționate în Lista bunurilor de preluare reprezentând mijloace fixe, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Direcția Patrimoniu și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Arad, de reprezentanții legali ai SC RECONS SA Arad , precum și de reprezentantul Unității Administrativ – Teritoriale Municipiul Arad în Adunarea Generală a SC RECONS SA Arad și se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
Dl. Aslau L: - La punctul 21 ne abținem! Dna Czibrik M: - 18 voturi pentru, 4 abțineri (dl. Aslau, dl. Istrate, dl. Nichitean, dl. Mocuța), 1 consilier nu a participat la vot (dl. Dumitraș, conflict de interese) (n.n. 23Sursasha256 e9c776da724d3526…