Schimbă o parte din efectuarea unui schimb de terenuri între Municipiul Ploiești și S.C. Baupartner S.R.L., în sensul. Fondul rămâne în HCL 335/07.07.2025; se modifică doar această parte.
Cine apareAprobă modificarea prevederilor art. 3, lit. c) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 335/07.07.2025 privind efectuarea unui schimb de terenuri între Municipiul Ploiești și S.C. Baupartner S.R.L., în sensul
Ce dispune- Aprobă modificarea prevederilor art. 3, lit. c) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 335/07.07.2025 privind efectuarea unui schimb de terenuri între Municipiul Ploiești și S.C. Baupartner S.R.L., în sensul prelungirii termenului de amenajare a unei parcări publice și a două locuri de joacă pentru copii până la data de 04.09.2027.
- În urma adoptării prezentei hotărâri, se va încheia un act adițional la contractul de schimb nr. 1294/04.09.2025, în vederea alinierii clauzelor contractuale la noul termen aprobat.
- Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.335/07.07.2025 rămân neschimbate.
- Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri. Adoptată în Ploiești, astăzi, 26 august 2026.
Textul integral al hotărârii
Art. 1 Aprobă modificarea prevederilor art. 3, lit. c) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 335/07.07.2025 privind efectuarea unui schimb de terenuri între Municipiul Ploiești și S.C. Baupartner S.R.L., în sensul prelungirii termenului de amenajare a unei parcări publice și a două locuri de joacă pentru copii până la data de 04.09.2027. Art. 2 În urma adoptării prezentei hotărâri, se va încheia un act adițional la contractul de schimb nr. 1294/04.09.2025, în vederea alinierii clauzelor contractuale la noul termen aprobat. Art. 3 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.335/07.07.2025 rămân neschimbate. Art. 4 Direcția Gestiune Patrimoniu, Serviciului Financiar, Contabilitate, Buget și Împrumuturi vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 5 Serviciul Relația cu Consiliul Local, Reglementare și Monitor Oficial Local va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri. Adoptată în Ploiești, astăzi, 26 august 2026