#11Organigramăvot nepublicat încă
28 august 2025

Transformarea gradului profesional a patru funcții publice de execuție din cadrul Serviciului Public

0

Reorganizează transformarea gradului profesional a patru funcții publice de execuție din cadrul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, pentru funcționarii publici care au fost declarați „admis„ la examenul de promovare în gradul: schimbă organigrama și statul de funcții. Detaliile sunt în anexa hotărârii.

Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm

1 anexeOrganigramă
Cine apare
Titlul oficial

aprobarea transformării gradului profesional a patru funcții publice de execuție din cadrul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, pentru funcționarii publici care au fost declarați „admis„ la examenul de promovare în gradul

Ce dispune
  • Aprobă transformarea gradului profesional a patru funcții publice de execuție din cadrul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, începând cu data de 01.09.2025, astfel: – din grad profesional principal în grad profesional superior pentru o funcție publică de execuție de consilier clasa I la Serviciul Informatică și Evidență Auto ; – din grad profesional principal în grad profesional superior pentru două funcții publice de execuție de consilier clasa I la Serviciul Executare Silită Creanțe Bugetare ; – din grad profesional principal în grad profesional superior pentru o funcție publică de execuție temporar ocupată, de consilier clasa I la Serviciul Financiar-Contabilitate, până la revenirea titularului pe post.
  • Începând cu aceeași dată, prevederile anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 253/27.06.2024 privind aprobarea organigramei, statului de funcții și regulamentului de organizare și funcționare ale Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, modificată prin Hotărârile Consiliului Local nr. 483/22.10.2024 și nr.642/23.12.2024 se vor modifica corespunzător prezentei hotărâri.
Textul integral al hotărârii

Art. 1. Aprobă transformarea gradului profesional a patru funcții publice de execuție din cadrul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, începând cu data de 01.09.2025, astfel: – din grad profesional principal în grad profesional superior pentru o funcție publică de execuție de consilier clasa I la Serviciul Informatică și Evidență Auto ; – din grad profesional principal în grad profesional superior pentru două funcții publice de execuție de consilier clasa I la Serviciul Executare Silită Creanțe Bugetare ; – din grad profesional principal în grad profesional superior pentru o funcție publică de execuție temporar ocupată, de consilier clasa I la Serviciul Financiar-Contabilitate, până la revenirea titularului pe post. Art. 2. Începând cu aceeași dată, prevederile anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 253/27.06.2024 privind aprobarea organigramei, statului de funcții și regulamentului de organizare și funcționare ale Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, modificată prin Hotărârile Consiliului Local nr. 483/22.10.2024 și nr.642/23.12.2024 se vor modifica corespunzător prezentei hotărâri. Art. 3. Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 4. Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achizitii Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri. Adoptată în Ploiești, astăzi, 28 august 2025 Contrasemnează,

Sursasha256 c50800fd2515bccf…
Anexe — 1 fișier, 1 citite
Discuție
Comentariile nu sunt deschise încă. Poți scrie prin formularul de contact din subsol.