Aprobă Regulamentul – cadru de închiriere a unor bunuri imobile din domeniul public al municipiului Ploiești, aflate în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Cine apareaprobarea Regulamentului cadru de închiriere a unor bunuri imobile din domeniul public al municipiului Ploiești, aflate în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat
Ce dispune- Aprobă Regulamentul – cadru de închiriere a unor bunuri imobile din domeniul public al municipiului Ploiești, aflate în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Textul integral al hotărârii
Art. 1. Se aprobă Regulamentul – cadru de închiriere a unor bunuri imobile din domeniul public al municipiului Ploiești, aflate în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Primarul Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic-Investiții și conducerile unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Ploiești care închiriază bunuri imobile, temporar disponibile, din domeniul public al municipiului Ploiești, pentru care au drept de administrare vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 3. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică și la cunoștința persoanelor interesate de către Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte. Adoptată în Ploiești, astăzi, 28 august 2025 Contrasemnează,