#5Organigramăvot nepublicat încă
30 ianuarie 2025

HCL 12/2025

0

Reorganizează transformarea a patru posturi ocupate, ca urmare a promovării într-un grad superior: schimbă organigrama și statul de funcții.

Modifică HCL 3131 anexeOrganigramă
Cine apare
ModificăHCL 313/30.07.2024
Titlul oficial

aprobarea transformării a patru posturi ocupate, ca urmare a promovării într-un grad superior și anume un post ocupat din medic specialist în medic primar &#8211

Ce dispune
  • Aprobă transformarea gradelor profesionale a patru posturi ocupate, din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești, începând cu data de 01.02.2025, astfel: 1. Un post ocupat din medic specialist în medic primar – Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești; 2. Un post ocupat din medic rezident în medic specialist – Centrul de Sănătate Mintală Copii, din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești; 3. Două posturi ocupate din kinetoterapeut în kinetoterapeut principal – Centrul de Sănătate Mintală Copii, din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești.
  • Începând cu aceeași dată, prevederile anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 313/30.07.2024 privind aprobarea organigramei, statului de funcții și normativului de personal ale Spitalului de Pediatrie Ploiești, instituție sub autoritatea Consiliului Local Ploiești, se modifică.
Textul integral al hotărârii

Art. 1. Aprobă transformarea gradelor profesionale a patru posturi ocupate, din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești, începând cu data de 01.02.2025, astfel: 1. Un post ocupat din medic specialist în medic primar – Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești; 2. Un post ocupat din medic rezident în medic specialist – Centrul de Sănătate Mintală Copii, din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești; 3. Două posturi ocupate din kinetoterapeut în kinetoterapeut principal – Centrul de Sănătate Mintală Copii, din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești. Art. 2. Începând cu aceeași dată, prevederile anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 313/30.07.2024 privind aprobarea organigramei, statului de funcții și normativului de personal ale Spitalului de Pediatrie Ploiești, instituție sub autoritatea Consiliului Local Ploiești, se modifică potrivit prevederilor prezentei hotărâri. Art. 3. Spitalul de Pediatrie Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 4. Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri. Dată în Ploiești astăzi, 30 ianuarie 2025 Contrasemnează,

Sursasha256 ca9ac1a8b8333ef5
Anexe — 1 fișier, 1 citite
Discuție
Comentariile nu sunt deschise încă. Poți scrie prin formularul de contact din subsol.