Schimbă o parte din RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE. Valoarea aprobată este de 25,77 mil. lei. Detaliile sunt în anexa hotărârii.
modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE”, în cadrul PR Centru, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile
Ce dispune- Aprobă actul adițional nr. 2 la acordul de parteneriat, parte integrantă din prezenta hotărâre, încheiat între Municipiul Brașov - lider de proiect și Biserica Evanghelică C.A. din România - Parohia Brașov - Partener, în vederea implementării în comun a proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE”.
- Modifică art. 3 din H.C.L. nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE” în cadrul PR Centru, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens – cofinanțare, cheltuieli neeligibile, și va avea următorul cuprins: ”.
- Aprobă valoarea totală a proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE”, în cuantum de 25,77 mil. lei (inclusiv TVA).”.
- Modifică art. 4 din H.C.L. nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE” în cadrul PR Centru, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile, și va avea următorul cuprins: ”.
- Aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Brașov, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului, conform activităților aferente Municipiului Brașov, în cuantum de 7.864 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului.
- Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE” în cadrul PR Centru, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile, rămân neschimbate.
- H.C.L. nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE” în cadrul PR Centru, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile, astfel cum a fost modificată prin prezenta hotărâre, se va republica.
- Împuternicește domnul George SCRIPCARU, Primarul Municipiului Brașov să semneze Actul Adițional nr. 2 la Acordul de parteneriat nr. 19023 din data de 06.02.2025, încheiat în baza H.C.L. nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE” în cadrul PR Centru, precum și susținerea.
Textul integral al hotărârii
Art. 1. Se aprobă actul adițional nr. 2 la acordul de parteneriat, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre, încheiat între Municipiul Brașov - lider de proiect și Biserica Evanghelică C.A. din România - Parohia Brașov - Partener, în vederea implementării în comun a proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE”. Art. 2. Se aprobă modificarea art. 3 din H.C.L. nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE” în cadrul PR Centru, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens – cofinanțare, cheltuieli neeligibile, și va avea următorul cuprins: ”Art. 3. Se aprobă valoarea totală a proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE”, în cuantum de 25,77 mil. lei (inclusiv TVA).” Art. 3. Se aprobă modificarea art. 4 din H.C.L. nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE” în cadrul PR Centru, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile, și va avea următorul cuprins: ”Art. 4. Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Brașov, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului, conform activităților aferente Municipiului Brașov, în cuantum de 7.864 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE”. Art. 4. Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE” în cadrul PR Centru, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile, rămân neschimbate. Art. 5. H.C.L. nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE” în cadrul PR Centru, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile, astfel cum a fost modificată prin prezenta hotărâre, se va republica. Art. 6. Se împuternicește domnul George SCRIPCARU, Primarul Municipiului Brașov să semneze Actul Adițional nr. 2 la Acordul de parteneriat nr. 19023 din data de 06.02.2025, încheiat în baza H.C.L. nr. 38/2025 privind aprobarea proiectului ”RESTAURAREA CURȚII BISERICII NEGRE” în cadrul PR Centru, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile.
1 fișiere, 1 citite, 2 pagini.
Votula fost adoptat cu unanimitate de voturipv-449.pdfSursasha256 ac94ea342100f65d…
Document scanat, 2 pagini. Conține text transcris automat, citit automat (acuratețe estimată 88%).
2,17 mil. lei473.700 lei7.864 leiTextul citit din scan (acuratețe estimată 88%)
Art. 1. Părţile 1. MUNICIPIUL BRAŞOV, cu sediul în Brașov, Bd. Eroilor nr.8, codul fiscal 4384206, având calitatea de Lider de proiect, astfel: Contul de venituri (codul IBAN) în care se virează sumele aferente cererilor de rambursare: RO53 TREZ 1312 1445 4801 XXXX - an curent RO97 TREZ 1312 1A45 4802 XXXX — an precedent RO43 TREZ 1312 1442 9303 XXXX Denumirea/adresa unităţii Trezoreriei Statului : Sucursala Braşov 2. BISERICA EVANGHELICĂ C.A DIN ROMÂNIA — PAROHIA BRAȘOV, cu sediul în Braşov, Piaţa Sfatului nr. 17, codul fiscal RO 7035537, având calitatea de Partener , astfel: Contul de dispon
Textul de mai sus a fost citit automat din documentul scanat (acuratețe estimată 88%). Poate conține greșeli de recunoaștere — documentul original este sursa.