#25Locuințe socialeVot neconsemnat
30 ianuarie 2026

Lista de repartizare a locuințelor sociale ale orașului

0

Actualizează lista de repartizare a locuințelor sociale ale orașului.

Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm

3 anexeLocuințe sociale
Cine apare
Titlul oficial

Aprobarea listelor cu solicitanții care îndeplinesc condițiile de acces pentru a beneficia de o locuință socială sau din fondul locativ privat de stat sau al Municipiului Iași în ordinea de prioritate stabilită în cadrul listelor și în limita fondului locativ disponibil în anul 2026

Ce dispune
  • Aprobă lista de prioritate cu persoanele și familiile care au depus cereri, până la data de 30 septembrie 2025, în vederea acordării unei locuințe din proprietatea privată a statului sau a Municipiului Iași (convenabile), care au întrunit condițiile de acces pentru a beneficia de o astfel de locuință în anul 2026.
  • Aprobă lista de prioritate cu persoanele și familiile care au depus cereri, până la data de 30 septembrie 2025, în vederea acordării unei locuințe sociale, care au întrunit condițiile de acces pentru a beneficia de o astfel de locuință în anul 2026.
  • Aprobă lista de prioritate care cuprinde chiriașii evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari care au depus cereri, până la data de 30 septembrie 2025, în vederea acordării unei locuințe în baza O.U.G. 74/2007 și care au întrunit condițiile de acces pentru a beneficia de o astfel de locuință în anul 2026.
  • Dosarele de locuință ale solicitanților din listele care stabilesc ordinea în repartizarea locuințelor convenabile/sociale, care au beneficiat de atribuirea unei locuințe convenabile/sociale pe parcursul anului 2025, finalizată prin predarea spațiului de locuit și semnarea contractului de închiriere, vor fi scoase din evidența persoanelor sau familiilor care solicită municipalității atribuirea unei locuințe convenabile/sociale în baza Legii nr. 114/1996. Excepție fac beneficiarii de locuințe de necesitate.
  • În limita numărului și structurii locuințelor disponibile în anul 2026, Consiliul Local Iași va aproba repartiții în ordinea stabilită în listele de priorități.
Toate articolele hotărârii (6)
  • Aprobă lista de prioritate cu persoanele și familiile care au depus cereri, până la data de 30 septembrie 2025, în vederea acordării unei locuințe din proprietatea privată a statului sau a Municipiului Iași (convenabile), care au întrunit condițiile de acces pentru a beneficia de o astfel de locuință în anul 2026.
  • Aprobă lista de prioritate cu persoanele și familiile care au depus cereri, până la data de 30 septembrie 2025, în vederea acordării unei locuințe sociale, care au întrunit condițiile de acces pentru a beneficia de o astfel de locuință în anul 2026.
  • Aprobă lista de prioritate care cuprinde chiriașii evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari care au depus cereri, până la data de 30 septembrie 2025, în vederea acordării unei locuințe în baza O.U.G. 74/2007 și care au întrunit condițiile de acces pentru a beneficia de o astfel de locuință în anul 2026.
  • Dosarele de locuință ale solicitanților din listele care stabilesc ordinea în repartizarea locuințelor convenabile/sociale, care au beneficiat de atribuirea unei locuințe convenabile/sociale pe parcursul anului 2025, finalizată prin predarea spațiului de locuit și semnarea contractului de închiriere, vor fi scoase din evidența persoanelor sau familiilor care solicită municipalității atribuirea unei locuințe convenabile/sociale în baza Legii nr. 114/1996. Excepție fac beneficiarii de locuințe de necesitate. 3 / 3 la H.C.L. nr. 25 din 30 ianuarie 2026.
  • În limita numărului și structurii locuințelor disponibile în anul 2026, Consiliul Local Iași va aproba repartiții în ordinea stabilită în listele de priorități.
  • Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată întotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de către Direcția Fond Locativ. (2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informații pentru Cetățeni.
Textul integral al hotărârii

Art. 1. Se aprobă lista de prioritate cu persoanele și familiile care au depus cereri, până la data de 30 septembrie 2025, în vederea acordării unei locuințe din proprietatea privată a statului sau a Municipiului Iași (convenabile), care au întrunit condițiile de acces pentru a beneficia de o astfel de locuință în anul 2026, conform ANEXEI 1 , care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă lista de prioritate cu persoanele și familiile care au depus cereri, până la data de 30 septembrie 2025, în vederea acordării unei locuințe sociale, care au întrunit condițiile de acces pentru a beneficia de o astfel de locuință în anul 2026, conform ANEXEI 2 , care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă lista de prioritate care cuprinde chiriașii evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari care au depus cereri, până la data de 30 septembrie 2025, în vederea acordării unei locuințe în baza O.U.G. 74/2007 și care au întrunit condițiile de acces pentru a beneficia de o astfel de locuință în anul 2026, conform ANEXEI 3 , care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Dosarele de locuință ale solicitanților din listele care stabilesc ordinea în repartizarea locuințelor convenabile/sociale, care au beneficiat de atribuirea unei locuințe convenabile/sociale pe parcursul anului 2025, finalizată prin predarea spațiului de locuit și semnarea contractului de închiriere, vor fi scoase din evidența persoanelor sau familiilor care solicită municipalității atribuirea unei locuințe convenabile/sociale în baza Legii nr. 114/1996. Excepție fac beneficiarii de locuințe de necesitate. 3 / 3 la H.C.L. nr. 25 din 30 ianuarie 2026 Art. 5. În limita numărului și structurii locuințelor disponibile în anul 2026, Consiliul Local Iași va aproba repartiții în ordinea stabilită în listele de priorități. Art. 6. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Iași, Direcția Fond Locativ și Instituția Prefectului - Județul Iași. Art. 7. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată întotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de către Direcția Fond Locativ. (2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informații pentru Cetățeni.

Sursasha256 1304526099e9b67c…
Discuție
Comentariile nu sunt deschise încă. Poți scrie prin formularul de contact din subsol.