Primăria încheie un parteneriat cu o organizație din afară pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie. Contribuția orașului este de 7,77 mil. lei.
Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm
Cine apareAprobarea proiectului „Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați„, a cheltuielilor legate de acesta și a Acordului de parteneriat încheiat între Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Galați, în calitate de Lider de parteneriat și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Elisabeta Doamna„ Galați, în calitate de Partener 1
Ce dispune- Aprobă proiectul “ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galaț i” , în vederea finanțării acestuia în cadrul Progra mului Sănătate , Obiectiv de politică 4, Prioritatea 1: Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive, Apel: PS/888/PS_P1/OP4/RSO4.5/PS_P1_RSO4.5_A2 - Investiții în infrastructura unităților sanitare publice cu paturi în cadrul cărora funcționează/vor funcționa centre de sănătate mintală, pentru prevenirea și tratarea adicțiilor.
- Aprobă Acordul de parteneriat î ncheiat între Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Galați, în calitate de Lider de parteneriat și Spitalul Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați, în calitate de Partener 1.
- Aprobă valoarea totală a proiectului „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , în cuantum de 7,77 mil. lei cu TVA, valoarea eligibilă a proiectului fiind de 4,31 mil. lei cu TVA.
- Aprobă contribuția proprie în proiectul „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , a Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Galați, reprezentând achitarea cheltuielilor neeligibile în valoare de 3,17 mil. lei cu TVA, cât și cofinanțarea HCL nr. 341/2026 de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 86.236 lei cu TVA. Diferența cheltuielilor neeligibile în valoare de 290.400 lei cu TVA va fi suportată de Partener 1.
- Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru pr evenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , se vor asigura din bugetul Unității Administrativ - Teritoriale Municipiul Galați.
- Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectulu i în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale, inclusiv suportarea din bugetul propriu al corecțiilor ce pot fi identificate în procedura de verificare a achiziției.
- Sumele reprezentând cheltuieli de mentenanță, întreținere ale proiectului „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , pe întreaga perioadă de durabilitate a acestuia, se vor suporta de către Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Galați.
Toate articolele hotărârii (9)
- Aprobă proiectul “ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galaț i” , în vederea finanțării acestuia în cadrul Progra mului Sănătate , Obiectiv de politică 4, Prioritatea 1: Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive, Apel: PS/888/PS_P1/OP4/RSO4.5/PS_P1_RSO4.5_A2 - Investiții în infrastructura unităților sanitare publice cu paturi în cadrul cărora funcționează/vor funcționa centre de sănătate mintală, pentru prevenirea și tratarea adicțiilor.
- Aprobă Acordul de parteneriat î ncheiat între Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Galați, în calitate de Lider de parteneriat și Spitalul Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați, în calitate de Partener 1.
- Aprobă valoarea totală a proiectului „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , în cuantum de 7,77 mil. lei cu TVA, valoarea eligibilă a proiectului fiind de 4,31 mil. lei cu TVA.
- Aprobă contribuția proprie în proiectul „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , a Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Galați, reprezentând achitarea cheltuielilor neeligibile în valoare de 3,17 mil. lei cu TVA, cât și cofinanțarea HCL nr. 341/2026 de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 86.236 lei cu TVA. Diferența cheltuielilor neeligibile în valoare de 290.400 lei cu TVA va fi suportată de Partener 1.
- Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru pr evenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , se vor asigura din bugetul Unității Administrativ - Teritoriale Municipiul Galați.
- Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectulu i în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale, inclusiv suportarea din bugetul propriu al corecțiilor ce pot fi identificate în procedura de verificare a achiziției.
- Sumele reprezentând cheltuieli de mentenanță, întreținere ale proiectului „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , pe întreaga perioadă de durabilitate a acestuia, se vor suporta de către Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Galați.
- Împuternicește domnul Ionuț - Florin Pucheanu, Primarul Municipiului Galați , să semneze toate actele necesare acordului de parteneriat, în numele U nității A dministrativ - Teritoriale Municipiul Galați .
- Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezentei hotărâri.
Textul integral al hotărârii
Art. 1 - Se aprobă proiectul “ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galaț i” , în vederea finanțării acestuia în cadrul Progra mului Sănătate , Obiectiv de politică 4, Prioritatea 1: Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive, Apel: PS/888/PS_P1/OP4/RSO4.5/PS_P1_RSO4.5_A2 - Investiții în infrastructura unităților sanitare publice cu paturi în cadrul cărora funcționează/vor funcționa centre de sănătate mintală, pentru prevenirea și tratarea adicțiilor. Art. 2 - Se aprobă Acordul de parteneriat î ncheiat între Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Galați, în calitate de Lider de parteneriat și Spitalul Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați, în calitate de Partener 1, conform Anexei care face parte integrantă din prezent a hotărâre. Art. 3 - Se aprobă valoarea totală a proiectului „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , în cuantum de 7,77 mil. lei cu TVA, valoarea eligibilă a proiectului fiind de 4,31 mil. lei cu TVA. Art. 4 - Se aprobă contribuția proprie în proiectul „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , a Unității Administrativ -Teritoriale Municipiul Galați, reprezentând achitarea cheltuielilor neeligibile în valoare de 3,17 mil. lei cu TVA, cât și cofinanțarea HCL nr. 341/2026 de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 86.236 lei cu TVA. Diferența cheltuielilor neeligibile în valoare de 290.400 lei cu TVA va fi suportată de Partener 1. Art. 5 - Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru pr evenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , se vor asigura din bugetul Unității Administrativ - Teritoriale Municipiul Galați. Art. 6 - Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectulu i în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale, inclusiv suportarea din bugetul propriu al corecțiilor ce pot fi identificate în procedura de verificare a achiziției. Art. 7 - Sumele reprezentând cheltuieli de mentenanță, întreținere ale proiectului „ Construire Centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați ” , pe întreaga perioadă de durabilitate a acestuia, se vor suporta de către Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Galați. Art. 8 - Se împuternicește domnul Ionuț - Florin Pucheanu, Primarul Municipiului Galați , să semneze toate actele necesare acordului de parteneriat, în numele U nității A dministrativ - Teritoriale Municipiul Galați . Art. 9 - Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 10 - Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezentei hotărâri.