#6Taxe și tarifevot nepublicat încă
5 martie 2026

Procedura de acordare a reducerii de la plata impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu

0

Aprobă procedura de acordare a reducerii de la plata impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu și pe terenul aferent clă dirii de domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea contribuabililor persoane fizice încadrate în grad de handicap grav sau accentuat ș i, respectiv a reprezentan ț ilor legali ai acestora, pe perioada în care au în î ngrijire, supraveghere ș i între ținere persoane cu handicap grav sau accentuat, precum și pentru un mijloc de transport cu capacitate cilindrică mai mic ă de 2.000 cmc aflat î n proprietatea sau coproprietatea contribuabililor persoane fizice cu handicap grav sau accentuat ș i, respectiv a reprezentan ț ilor legali ai acestora, pe perioada în care au în î ngrijire, supraveghere ș i între ținere persoane cu handicap grav sau accentuat, precum și pentru aplicarea reducerilor la valoarea impozabilă pentru clădirile cu o vechime mai mare de 50 de ani.

Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm

Taxe și tarife
Titlul oficial

Aprobarea procedurii de acordare a facilităților fiscale contribuabililor persoane fizice încadrate în grad de handicap grav sau accentuat și, respectiv reprezentanților legali ai acestora, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav sau accentuat, precum și pentru aplicarea reducerilor la valoarea impozabilă pentru clădirile cu o vechime mai mare de 50 de ani

Ce dispune
  • Aprobă procedura de acordare a reducerii de la plata impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu și pe terenul aferent clă dirii de domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea contribuabililor persoane fizice încadrate în grad de handicap grav sau accentuat ș i , respectiv a reprezentan ț ilor legali ai acestora , pe perioada în care au în î ngrijire, supraveghere ș i între ținere persoane cu handicap grav sau accentuat, precum și pentru un mijloc de transport cu capacitate cilindrică mai mic ă de 2.000 cmc aflat î n proprietatea sau coproprietatea contribuabililor persoane fizice cu handicap grav sau accentuat ș i , respectiv a reprezentan ț ilor legali ai acestora , pe perioada în care au în î ngrijire, supraveghere ș i între ținere persoane cu handicap grav sau accentuat, precum și pentru aplicarea reducerilor la valoarea impozabilă pentru clădirile cu o vechime mai mare de 50 de ani.
Toate articolele hotărârii (2)

  • Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezente i hotărâri.
Textul integral al hotărârii

Art. 1 – Se aprobă procedura de acordare a reducerii de la plata impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu și pe terenul aferent clă dirii de domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea contribuabililor persoane fizice încadrate în grad de handicap grav sau accentuat ș i , respectiv a reprezentan ț ilor legali ai acestora , pe perioada în care au în î ngrijire, supraveghere ș i între ținere persoane cu handicap grav sau accentuat, precum și pentru un mijloc de transport cu capacitate cilindrică mai mic ă de 2.000 cmc aflat î n proprietatea sau coproprietatea contribuabililor persoane fizice cu handicap grav sau accentuat ș i , respectiv a reprezentan ț ilor legali ai acestora , pe perioada în care au în î ngrijire, supraveghere ș i între ținere persoane cu handicap grav sau accentuat, precum și pentru aplicarea reducerilor la valoarea impozabilă pentru clădirile cu o vechime mai mare de 50 de ani, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 – Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezente i hotărâri.

Sursasha256 fac749032e8bec3e…
Discuție
Comentariile nu sunt deschise încă. Poți scrie prin formularul de contact din subsol.