#8Altelevot nepublicat încă
10 aprilie 2025

Proiectul de contract de credit între Municipiul Galați și Exim Banca Românească

0

Aprobă proiectul de contract de credit între Municipiul Galați și Exim Banca Românească.

Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm

Altele
Cine apare
Titlul oficial

Aprobarea proiectului de contract de credit între Municipiul Galați și Exim Banca Românească SA

Ce dispune
  • Aprobă proiectul de contract de credit între Municipiul Galați și Exim Banca Românească.
  • Primarul Municipiului Galați se împuternicește să negocieze și să semneze, în numele și pe seama Municipiului Galați, Contractul de credit, precum și orice modificări și/sau completări aduse acestui document convenite de către părțile contractante și orice alte documente, notificări sau cereri, inclusiv cereri de utilizare, care pot fi necesare în legătură cu încheierea, derularea sau executarea Contractului de credit și să îndeplinească orice formalități legate de acesta.
Toate articolele hotărârii (3)

  • Secretarul General al M unicipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezentei hotărâri.
Textul integral al hotărârii

Art. 1 – Se aprobă proiectul de contract de credit între Municipiul Galați și Exim Banca Românească SA, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre . Art. 2 - Primarul Municipiului Galați se împuternicește să negocieze și să semneze, în numele și pe seama Municipiului Galați, Contractul de credit, precum și orice modificări și/sau completări aduse acestui document convenite de către părțile contractante și orice alte documente, notificări sau cereri, inclusiv cereri de utilizare, care pot fi necesare în legătură cu încheierea, derularea sau executarea Contractului de credit și să îndeplinească orice formalități legate de acesta. Art. 3 - Primarul M unicipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 4 – Secretarul General al M unicipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezentei hotărâri.

Sursasha256 45362805b90b33ac…
Discuție
Comentariile nu sunt deschise încă. Poți scrie prin formularul de contact din subsol.