Aprobă atribuirea unui număr de două autorizații taxi cu numerele de ordine stabilite în Registrul Special de atribuire a autorizațiilor taxi.
Rezumat scris automat din documentul consiliului: sumele, numele și adresele sunt copiate din act, nimic nu este dedus sau estimat. Textul cu valoare juridică este documentul oficial. Cum lucrăm
Cine apareAtribuirea unui număr de două autorizații taxi și a numerelor de ordine ale acestora pentru desfășurarea transportului de persoane în regim taxi în Municipiul Galați
Ce dispune- Aprobă atribuirea unui număr de două autorizații taxi cu numerele de ordine stabilite în Registrul Special de atribuire a autorizațiilor taxi.
Textul integral al hotărârii
Art. 1 – Se aprobă atribuirea unui număr de două autorizații taxi cu numerele de ordine stabilite în Registrul Special de atribuire a autorizațiilor taxi, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 – Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și publicarea prezentei hotărâri. Pre ș edinte de ș edin ță, Contrasemnează, Secretar General, _____________________________________________________________________________ H.C.L. nr. 42/2025 Anexa la HCL nr. 42/20.02.2025 NR. CRT. Transportatori din lista de așteptare că rora li se vor atribui autorizaț ii taxi Nr. autorizaț ie taxi Transportatori carora li s-au retras autorizatiile taxi 1. DANIANDA SRL 5 operator AMO CAR CMIC SRL maș ina GL 09 XBE per aut 16.10.2019 - 15.10.2024, observații: 18.01.23 ÎNLOCUIEȘ TE PE GL 09 XBE 018081/12; 16.11.24 AUTORIZATIE TAXI NEVIZATA 2. DARIE CRISTINEL PFA 40 operator AMG 95 SPEEDCAR SRL maș ina GL 95 USH per aut 08.12.2021 - 07.12.2026, observ ații: 14.12.24 AUTORIZAȚIE TRANSPORT NEVIZATĂ