O hotărâre de consiliu privind proiectul „conservarea protejarea promovarea si dezvoltarea patrimoniului national si cultural. Valoarea aprobată este de 24,45 mil. lei.
Aprobarea proiectului „conservarea protejarea promovarea si dezvoltarea patrimoniului national si cultural – casa rusanescu (casa casatoriilor)„ și a cheltuielilor aferente acestuia
Ce dispune- Aprobă proiectul ,,Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului national si cultural - Casa Rusanescu (Casa Casatoriilor)", în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 7 - Dezvoltare teritorială sustenabilă, Obiectivul specific 5.1.
- Aprobă valoarea totală a proiectului prevăzut la art.1, în cuantum de 24,45 mil. lei (inclusiv TVA).
- Aprobă contribuția proprie în proiect de 2,65 mil. lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 444.901 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului.
- Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului prevăzut la art.1, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al municipiului Craiova.
- Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
- Se vor asigura toate resursele și condițiile necesare, astfel încât, la momentul recepției lucrărilor implementate prin proiectul finanțat prin PR SV 2021-2027, toate traseele proiectului să fie funcționale, în integralitatea lor.
- Sumele reprezentând cheltuieli de mentenanță și întreținere și serviciile asociate necesare aferente proiectului prevăzut la art.1, pe perioada în care caracterul durabil al operațiunii trebuie menținut (5 ani de la data efectuării plății finale în cadrul contractului de finanțare), se vor suporta de către Municipiul.
- Împuternicește Primarul Municipiului Craiova, dna Lia - Olguța Vasilescu, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele Municipiului Craiova.
- Primarul Municipiului Craiova prin aparatul de specialitate: Serviciul Administrație Publică Locală și Relații cu Consiliul Local și Direcția Elaborare și Implementare Proiecte vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Textul integral al hotărârii
Art.1. Se aprobă proiectul ,,Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului national si cultural - Casa Rusanescu (Casa Casatoriilor)", în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 7 - Dezvoltare teritorială sustenabilă, Obiectivul specific 5.1 - Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, Ghidul Solicitantului - Sprijin pentru dezvoltare urbană integrată, apelul de proiecte nr. PR SV/MRJ/1/7/5.1/2023. Art.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului prevăzut la art.1, în cuantum de 24,45 mil. lei (inclusiv TVA). Art.3. Se aprobă contribuția proprie în proiect de 2,65 mil. lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 444.901 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului. Art.4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului prevăzut la art.1, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al municipiului Craiova. Art.5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale. Art.6. Se vor asigura toate resursele și condițiile necesare, astfel încât, la momentul recepției lucrărilor implementate prin proiectul finanțat prin PR SV 2021-2027, toate traseele proiectului să fie funcționale, în integralitatea lor. (inclusiv tronsoanele finanțate din alte surse de finanțare). Art.7. Sumele reprezentând cheltuieli de mentenanță și întreținere și serviciile asociate necesare aferente proiectului prevăzut la art.1, pe perioada în care caracterul durabil al operațiunii trebuie menținut (5 ani de la data efectuării plății finale în cadrul contractului de finanțare), se vor suporta de către Municipiul Craiova. Art.8. Se împuternicește Primarul Municipiului Craiova, dna Lia - Olguța Vasilescu, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele Municipiului Craiova. Art.9. Primarul Municipiului Craiova prin aparatul de specialitate: Serviciul Administrație Publică Locală și Relații cu Consiliul Local și Direcția Elaborare și Implementare Proiecte vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR GENERAL, Marian Daniel PĂLOIU Nicoleta MIULESCU